14.09.2014,  19:35:45 | 0 comentarii | 1047 vizualizari
E oficial. Pe 13 septembrie, la ora 18, / Ion D. Sîrbu a trecut Pragul albastru. La Petroşani
de Mihai BARBU
Teatrul dramatic „Ion D. Sîrbu” şi-a deschis sâmbătă, la ora 18, stagiunea 2014-2015, cu o piesă aparţinând dramaturgului petrilean care şi-a împrumutat, după Revoluţie, numele principalei instituţii de cultură a judeţului nostru. Acest eveniment se întâmplă pentru prima oară din 2005, anul de când teatrul din Vale se află sub conducerea d-rei manager general Nicoleta Bolcă. A fost o premieră îndelung aşteptată pentru că, într-un sens metaforic, dramaturgul minerilor s-a (re)întors acasă. 
 
Piesa acestui nou început a fost bine aleasă 
în sensul că ea vorbeşte (şi) despre mineri, dar într-un fel mai puţin obişnuit. Ca să ne facem mai bine înţeleşi vom apela la relatarea unei discuţii, ce a avut loc în Colonia petrileană, între mamă şi fiu pe teme de estetică a teatrului şi, ulterior, la o confirmare venită din partea unui (mare) om de teatru. Când Ion D. Sîrbu îi povesteşte mamei sale subiectul unei noi piese despre mineri, aceasta îl întreabă dacă nu s-a mai săturat de greve, de subpământ, de morţi la datorie şi de colonie, de lipsuri şi de nevoi. Mama sa, ca un potenţial spectator de teatru, era excedată de aceste necazuri  pe care le trăia zilnic şi nu simţea nicio nevoie să le mai vadă transpuse (sau chiar transfigurate) pe scenă. „Gary, de ce nu scrii şi tu o piesă în care să văd pe scenă femei în rochii frumoase?”. Această întrebare pe care o mamă, fără mare ştiinţă de carte, i-o pune fiului său, dramaturgul minerilor, Sîrbu i-o povesteşte profesorului de istorie a teatrului, Ion Zamfirescu. „Pentru această replică”, îi spune profesorul Zamfirescu, „i-aş da mamei tale doctoratul în estetică”. Iată că piesa „Pragul albastru” împlineşte, într-un fel, şi cerinţa expresă a mamei şi vechea obsesie a fiului. Pe scenă defilează bărbaţi falnici (aşa cum sunt percepuţi, pe bună dreptate, minerii) şi bogaţi, iar femeile lor „defilează” în superbe costume populare. 
 
Pentru a împăca ambele opţiuni, dramaturgul 
îşi localizează acţiunea piesei la Roşia („Satul în care se petrece acţiunea acestei piese există undeva în munţii Apuseni. L-am şi văzut, am şi trăit în el” ). Minerii de acolo caută şi găsesc aur dar, în acelaşi timp, sunt mari păstrători ai cutumei şi a credinţei strămoşeşti chiar şi în condiţii de criză. Sau, mai ales, în aceste condiţii neprielnice traiului şi spiritului. Lazarus, cavaler al Sfântului Munte, vine în acest sat să le ia aurul credincioşilor promiţându-le întoarcerea acasă a şapte fii ai obştii, plecaţi recent dintre ei. Scriitorul Mircea Ciobanu îl aseamănă pe acest impostor cu Revizorul lui Gogol sau cu Omul care aduce ploaia din literatura americană. Tradiţia amerindiană îl venerează pe Rainmaker, adică pe „Omul care aduce ploaia“. Acest vrăjitor îşi folosea puterile magice pentru a alunga seceta, pentru ca recoltele să fie bogate, iar oamenii să aibă, pe masă, pâinea cea de toate zilele... Termenul face vogă şi în zilele noastre, mai ales în filosofia americană a profitului cu orice preţ. Rainmaker-ul este omul care îţi aduce venituri şi din piatră seacă. Aceşti bani provin, azi, de la clienţi sau de la donatori. E ceea ce latinii numeau „aqua viva” - apa vie - iar cei de azi îi spun „sângele organizaţiei”. Fără această apă vie, totul se stinge. Banii clienţilor sunt ca ploaia pentru recoltă. 
 
Nu e de mirare că Pragul albastru înainte de a fi devenit 
piesă de teatru a fost un scenariu de film ce urma să se toarne, în 1968, în combinaţie cu mari case de producţie din Occident. Potrivit lui Sîrbu, pentru rolul lui Lazarus erau propuşi să joace Belmondo, Alain Delon sau Peter O’Toole. Sîrbu a lucrat mult timp la decupajul cinematografic al filmului împreună cu regizorul Horea Popescu, dar, din motive rămase obscure, filmul nu s-a mai făcut. Pentru că, în 1968, ne aflam în anul „Primăverii de la Praga” am putea avansa şi o altă posibilă interpretare a Pragului… Lazarus ar putea fi, în cheie orwelliană, şi Marele Frate de la Răsărit care vine să ne ia aurul promiţându-ne un Rai pământesc, în care toată lumea este egală iar fericirea comună se află imediat, după colţ. Dar, la Roşia, „bogăţia satului e ascunsă”. Ea nu se vede dar se simte în „siguranţa, slobozenia şi forţa acestor oameni”. Aceste lucruri relativ ascunse sunt forţa băieşilor din Roşia. Doar datorită lor, ei au putut demonta jocul abil şi perfid cu care Lazarus a vrut să-i amăgească. Finalul piesei consfinţeşte victoria comunităţii asupra imposturii. Sau, cum zice Mircea Ciobanu, „obştea este mântuitoare” pentru că ea îi destramă lui Lazarus, abila sa punerea la cale şi îl dezbracă de falsele lui atribute. În final, Lazarus îşi regăseşte, odată cu moartea, propria-i identitatea.   
 
Regizorul Cristian Ioan a dat spectacolului un ritm alert 
şi a oferit fiecărui actor posibilitatea de a crea mici bijuterii interpretative (deşi autorul zice despre eroii săi că „vorbesc aspru şi gândesc încet”). Decorul, pe care Ion D. Sîrbu şi l-a închipuit la modul arhaic, respectă spiritul dorit de autor şi, prin funcţionalitatea lui evidentă, ajută la desfăşurarea alertă a acţiunii. Climatul piesei (care „se petrece la limitele realiste ale fantasticului”, la o graniţă văzută ca un prag peste care nu avem voie să trecem) era mai greu de transpus pe scenă. Decorul, închipuit şi ca un posibil Turn Babel, sugerează, într-un fel, viziunea autorului asupra unei lumi arhaice ce „refuză halucinaţia şi aventura în gol”.  Abilul Lazarus („tânăr, frumos, ager la minte”) este interpretat, credibil, de Cosmin Brehuţă, iar Mihai Sima îl secondează, cu brio, în rolul lui Sofron, „un Sancho Panza valah, fără umor”, dar „temător, înţelept, ignorant şi, totuşi, clarvăzător”. Oana Crişan, Ion Stoica, Andrei Sabău, Anca Markos, Adelin Ilie, Izabela Badovics, Raul Hotcaş, Daniel Cergă, Oana Liciu-Gogu, Amelia Toaxen, Radu Tudosie, Nicoleta Niculescu, Sergiu Fîrte, Tiberiu Tudoran şi Gheorghe Stoica s-au integrat perfect în roluri de mai mică sau de mai mare întindere. Au lipsit, motivat, de pe scenă „lăutarii, dobaşii şi dansatorii, ţăranii, femeile şi lumea”.
 
Fiind vorba de deschiderea stagiunii, 
d-ra manager general a venit pe scenă costumată într-un autentic costum popular momârlănesc împrumutat de d-na consilier Doiniţa Bălănesc. Cu acest prilej, d-ra Bolcă a anunţat pentru această stagiune, nici mai mult, nici mai puţin, de 26 (două zeci şi şase) premiere. Premiera nr. 2 a avut loc duminică, la ora 12, cu Dumbrava minunată (după Mihail Sadoveanu) care e tot în regia d-lui Cristian Ioan. A vorbit despre Sîrbu, înainte de începerea spectacolului, d. Velici din Craiova. Tot cu acest prilej, d-ra Bolcă a anunţat că văduva scriitorului, d-na Lizica Sîrbu a renunţat la drepturile de autor cuvenite pentru punerea în scenă, la Petroşani, a Pragul-ui albastru. (O dramă care reflectă „una din formele noastre de stabilitate istorică”…)


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
Mihai Sima a fost votat drept starul stagiunii 2014-2015 la Teatrul Dramatic “Ion D. Sîrbu” din Petroşani.12.06.2015, 04:01   |    0 comentarii
În perioada 23-31 mai se va desfăşura la Bucureşti a XIII-a ediţie a Festivalului Comediei Româneşti – fest[..]
19.05.2015, 22:42   |    0 comentarii
Spectacol vibrant, de mare tensiune dramatică, realizat cu doar patru personaje, cu final grandios, care a ridicat sala în [..]
07.05.2015, 22:46   |    0 comentarii

Publicitate
Newsletter