12.10.2014,  19:42:59 | 0 comentarii | 877 vizualizari
În fiecare toamnă există, la Petroşani, / O zi magică în care „rablele” se transformă în regine ale şoselelor
de Mihai BARBU
Sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Petroşani, a avut loc expoziţia intitulată „Retromobil Hunedoara 2014”. Această expoziţie este organizată, în mod tradiţional, de două ori pe an: o dată primăvara şi o dată toamna. Ca să participi la acest show al automobilelor de epocă trebuie să fii proprietarul unei maşini mai vechi de 30 de ani.
 
Sunt sigur că mulţi dintre oamenii Văii (mai) au Dacii de-acum trei decenii. Regula agreată de organizatori este ca automobilul respectiv să aibă această vârstă, socotită din anul ieşirii de pe poarta uzinei a ultimei maşini din seria res­pectivă. A doua regulă impune ca maşinile expuse să vină la show pe propriile lor roţi. Adică să fie funcţionale şi să se poată deplasa, în siguranţă, pe şoselele patriei. A treia regulă se referă la conservarea brand-ului în formula ini­ţială. Asta înseamnă că 90% dintre componentele maşinii să fie originale. Se admit abateri de la regulă doar la reconfigurarea motorului. Acolo ai voie să introduci, în proporţie de maximum 10%,  piese care nu au aparţinut motorului original. Dacă îndeplineşti toate aceste condiţii (imperative) îţi poţi înregistra maşină ca produs de epocă şi poţi să beneficiezi de toate facilităţile privind taxele şi impozitele aferente oricărei maşini de acest tip. În sensul că eşti exceptat de toate aceste dări şi te poţi bucura de o maşină liberă de orice  sarcini fiscale. Sufletul acestei expoziţii au fost, fără îndoială, comandantul Poliţiei Petrila, Ovidiu Zaharie, şi inginerul Nick Gherghin. Primul a expus şi Wartburg-ul (o maşină „Made in DDR” - adică „Fabricată în Republica Democratică Germană”), primul autovehicul vechi pe care l-a recondiţionat şi care i-a declanşat  această pasiune. Până acum a recondiţionat 17 astfel de maşini. Cea mai veche are, deja, 60 de ani. Cel din urmă, dl. Gherghin, a prezentat un Chrysler din 1936, achiziţionat din Sinaia şi care ar fi aparţinut garajelor regale. El a fost adus în starea (jalnică) în care a fost cumpărat şi care urmează a fi recondi­ţio­nat, într-un viitor apropiat, de pricepuţii meseriaşi din Vale. Între participanţii la expozi­ţie şi cei care priveau, admirativ, exponatele a avut loc un util schimb de păreri şi de experienţă. S-a evocat, cu acest prilej şi posibilitatea maşinilor vechi de a se deplasa şi cu ajutorul uleiului de floarea soarelui. Dl. Gherhin ne-a mărturisit că pentru bătrânul său VW a cumpărat ulei cu baxul şi a vizitat toată România. În Iugoslavia ar fi fost mult mai ieftin pentru că la ei găseşti ulei de floarea soarelui şi cu 2 lei litrul. Acest ulei „de floare” are, însă, două inconveninete: nu are aceleaşi calităţi la temperaturi scăzute şi nu poate fi folosit la maşinile diesel moderne, care au montate dispozitive electronice de analiză şi control a distribuţiei combustibilului. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
► Fabricat de Divizia „Ford” la Bucureşti, „Plymouth”-ul a fost văzut de români şi-n  film[..]
12.10.2014, 19:40   |    0 comentarii
Peste 30 de automobile şi motociclete care au rulat pe şoselele din România între anii 1940-1970 vor fi expuse s&aci[..]
07.10.2014, 22:08   |    0 comentarii

 O manifestare susţinută d[..]

21.04.2013, 21:42   |    0 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter