29.03.2015,  19:41:12 | 4 comentarii | 1046 vizualizari
Din ciclul „Pensionabilul Bebe Nica şi ai lui la fel de pensionabili lideri…”… / „Muntele” vrea cu orice chip Termocentrala Paroşeni
de Gheorghe OLTEANU
În condiţiile în care divizarea CEH este iminentă, Sindicatul „Muntele” simte de pe acum că va pierde teren, situaţie în care teama sa este aceea de pierdere a reprezentativităţii.
 
Iar pentru a
nu se întâmpla asta, afirmă surse din Sindicatul Liber al SE Paroşeni, oamenii „Muntelui” nu se dau înapoi în a-i prezenta, în toate unităţile miniere din Valea Jiului, pe energeticieni ca fiind singurii răspunzători pentru pierderea primelor de vacanţă. Se omite, însă, voit, spun aceleaşi surse sindicale libere, că primele de vacanţă au fost scoase prin Legea 94/ 2014, completată cu Ordinul nr.8, urmând ca, din ianuarie 2015, în sistem să se acorde vouchere de vacanţă. 
 
Tot sindicaliştii de la
SE Paroşeni sunt de părere că suspendarea cauzei dintre Sindicatul „Muntele” şi CEH, care se judecă la Tribunalul Hunedoara, a fost făcută la solicitarea juriştilor acestuia din urmă şi nicidecum fiindcă aceeaşi entitate se află în judecată cu Sindicatul Liber de la SE Paroşeni şi cu cel de la Termocentrala Mintia. 
Preocuparea Sindicatului „Muntele”, conştient că va pierde reprezentativitatea odată cu divizarea, este aceea de a înlătura Sindicatul Liber SE Paroşeni şi de a pune mâna pe uzină, considerată ca fiind o bijuterie în cazul ieşirii ei din complex. Voinicul pe creasta „Muntelui” uită, însă, că de fuga lui după reprezentativitate la unitatea energetică de la Mintia s-au interesat şi poliţiştii deveni, iar curiozitatea lor pe tema aceasta s-a materializat în filele aflate între scoarţele unui dosar penal. Vom reveni.
 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (4 )

#1 vasile30.03.2015,  06:44:27
Sa plece toti care au drept de pensie si fara sa primeasca ordonanta.Sa faca angajarii din randul tinerilor!
#2 ghiut30.03.2015,  11:11:25
un escroc acest bebe nica care e pe mana cu jujan si care isi bat joc de minerii pe care ii conduc dand vina pe altii doar ca sa nu le sara lor in cap minerii. ce reprezentativitate vrea nica la energeticieni cand el le-a taiat drepturile si a dat la mineri asa ca degeaba se chinuie ca nici cei din randul energeticienilor de la muntele nu mai vor sa stea la el si deja au inceput sa treaca inapoi.
#3 nelutu30.03.2015,  14:40:49
acest BEBE NICA este o pata neagra pe imaginea minerilor,care muncesc din greu sa scoata carbunele din fundul pamantului,impreuna cu cei din jurul lui,care au salarii de zeci de mii de lei,fac totul numai pt.ei,acel nesimtit de lider de la noi de la energeticieni,CRISTIAN ISTOC,ne-a mintit si ne minte in continuare ca el se zbate pt.drepturile noastre,insa realitatea este alta,el a fost racolat de NICA pt.ai fi servil si ai aduce membrii din rindul nostru pt.a avea el reprezentativitate,acum stapinul lui ISTOC,NICA il tine cazat la hotel ONIX,ia dat masina de servici si ia facut salar imens fata de cit cistiga el la noi ca operator in camera de comanda,deci ne-am convins cine este acest ISTOC si acest NICA,doi indivizi care fac rau societatii si mai ales CEH-ului,acum nu mai stiu pe unde sa scoata camasa,fiindule frica de divizare,atunci vom vedea ce va face NICA pt.mineri,dar si ce va face ISTOC,unde va mai lucra si pe ce salar,dar cel mai curios sint din ce sindicat va mai face parte,atita timp cit el este un mincinos si un slugarnic al lui NICA,noi cu siguranta il vom trata asa cum merita dupa ce vom fi divizati si va exista un singur sindicat,deci nu mai aveti incredere in acesti doi hoti si profitori nemernici!!!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
De ceva timp, Petre Bebe Nica, pensionabilul inspector social pe zeci de milioane la Sindicatul „Muntele”, gâfâie din [..]
17.02.2015, 19:42   |    2 comentarii
Pentru a distrage atenţia opiniei publice de la adevăratele probleme ale mişcării sindicale (cum ar fi deconturile de carburan[..]
14.09.2014, 19:09   |    6 comentarii
Judecătoria Petroșani a admis, în data de 6 august 2014, cererea de încuviințare a executării silite împotri[..]
13.08.2014, 21:15   |    3 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter