26.07.2015,  22:54:17 | 2 comentarii | 1435 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Şi Liviu Pop, ministru delegat pentru Dialog Social, a aflat adevărul gol-goluţ: / CEH SA este în colaps, iar criza se adânceşte
Articole de acelasi autor
de Cătălin DOCEA
Duminică, la invitaţia senatorului de Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu, Liviu Pop – ministru delegat pentru Dialog Social – a avut la Petroşani o întâlnire informală la care au participat Iulian Offenberg, consilier al ministrului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijocii şi Mediului de Afaceri, Viorel Stancu – directorul de săptămâna asta (sic!) al CEH SA, Aurel Anghel – directorul SNÎMVJ SA, liderii sindicali Adrian Jurca şi Petre Nica, dar şi Sorin Marica, deputat PSD în Colegiul uninominal 3 Hunedoara.
 
O primă observaţie: la vizita unui ministru în judeţ, pe chestiuni grave şi de strictă actualitate, prefectul nu a fost prezent, iar organizaţia PSD Hunedoara şi-a desemnat un reprezentant de mâna a doua, pe deputatul Marica. Un ministru se poate mobiliza într-o zi de duminică, dar pe factorii locali nici în cot nu-i prea doare.
După ce, timp de mai mult de o oră, s-a vorbit despre faptul că problemele CEH SA sunt de natură economi­că (în sensul că minerii ştiu cum să dea cărbune, trebuie doar soluţii economice pentru a continua această activitate), deputatul Marica, reprezentantul PSD Hunedoara - care a tăcut exemplar şi îi stătea chiar bine -  s-a trezit să îşi dea cu părerea: trebuie cooptaţi de către CEH SA profesori (dascăli în minerit) de la Universitatea din Petroşani. Atât a înţeles dumnealui neştiind că, de facto, prin CA-urile de la CEH SA şi SNÎMVJ SA chiar s-au învârtit, pe bani grei, mai mulţi profesori universitari susţinuţi de PSD. Acelaşi deputat Marica şi-a mai amintit că mineritul a fost condus de d-nii Jujan şi Drăgoi, care l-ar fi adus în această situaţie. Culmea e că ex-primarul din Sălaşu de Sus i-a uitat tocmai pe d-nii Alic, Andronache şi Niculescu, susţinuţi în funcţia de director general al CEH SA de către PSD Hunedoara, chiar personal de către şeful direct al lui Marica, deputatul Laurenţiu Nistor. Remarcaţi aşadar faptul că, după ce au dus CEH SA la groapă, Nistor&Co. evită, sub diverse pretexte (reale ori nu), să mai dea prin Valea Jiului. Şi îl trimit la înaintare pe Marica. Iar omul, neînţelegând problemele în profunzi­me, îşi dă şi el cu părerea ca să se afle în treabă.
De departe cel mai aplicat a fost directorul SNÎMVJ SA. Aurel Anghel a punctat, la concret, sprijinul de care are nevoie societatea pe care o conduce. Şi a atras atenţia că, având în vedere datoriile de 52 de milioane de lei pe care CEH SA le are către minele neviabile, blocarea activităţii este doar o chestiune de timp. Foarte puţin timp. Este nevoie, de asemenea, de bani pentru reconversia profesională a celor care îşi pierd locurile de muncă şi derularea lucrărilor de suprafaţă (de fapt, de o realocare a banilor care, din motive obiective, nu s-au putut cheltui până la acest moment pe liniile amintite).
Dl. Stancu, rămas să stin­gă lumina după ce toţi încasatorii de profesie din gaşca lui Nistor s-au făcut nevă­zuţi, a fost în mod evident lipsit de anvergura unui director al celui mai mare angajator din judeţ. A fost însă suficient de demn să recunoască, pe un ton scăzut, că pierderea acestui an va fi mai mare decât cea a anului anterior, că mineritul este la limita supravieţuirii fără angajări şi că se impune revenirea la plata muncii în acord. Absolut logic! Dacă oamenii iau bani indiferent de volumul şi rezultatele muncii lor, criza nu face decât să se adâncească. Oricum, după cum s-a desprins din expunerea d-lui Stancu şi a d-lui Offenberg, CEH SA nu va supravieţui fără sprijin financiar de la Guvernul României. 
Liderii sindicali Jurca şi Nica au avut, pe total, observaţii pertinente. Trebuie spus că Nica nu a avut decenţa să recunoască faptul că mineritul şi energia s-au dus în jos în urma prevederilor Contractului Colectiv de Muncă (drepturi cu nemiluita, fără ca acestea să fie permise de posibilităţile economice reale ale CEH SA), şi nici că plata în regie (celebrul k de 1 pentru toţi) este păguboasă. Jurca, pe de altă parte, a mai amintit şi faptul că, implicându-se nepermis de mult în actul managerial, organizaţia PSD Hunedoara, condusă de Laurenţiu Nistor, a determinat situaţia actuală. El a mai punctat şi faptul că Guvernul Ponta nu şi-a găsit timp şi să se aplece asupra a ceea ce s-a întâmplat efectiv cu banii pe care administraţia centra­lă i-a pompat în Valea Jiului.
Pragmatic, ministrul Pop a transmis un mesaj direct: rapid, specialiştii din minerit şi energie trebuie să pună pe masa Guvernului un document complex, în care să arate ce aşteptări şi necesităţi au, dar mai ales ce soluţii se întrevăd. Strict pe partea de dialog social, Pop a promis că personal se va angaja pentru a răspunde solicitărilor venite din Valea Jiului.
Una peste alta, lăudabil gestul senatorului Vochiţoiu de a aduna la aceeaşi masă un ministru şi mai mulţi factori de decizie din Valea Jiului. Grav este, aşa cum am arătat în repetate rânduri, că UNPR se aruncă în faţă pentru a repara, deşi nu se mai poate, un dezastru produs în mod exclusiv de către gaşca impusă de PSD Hunedoara. Care gaşcă, în loc să îşi asume cuţitul înfipt în inima acestui judeţ, a dat bir cu fugiţii. Şi a trimis la discuţii, la mişto parcă, un deputat provenit din  mediul rural. Un ilustru necunoscut, depăşit de tot şi toate.
Ca o concluzie vă putem spune că, oricât ar mai scălda-o aceşti băieţi, închiderea definitivă a mineritu­lui este doar o chestiune de timp.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (2 )

#1 Dandea27.07.2015,  09:06:11
D-l ministru Pop - protejatul ministrului Rus, cel care considera româncele curve și copiii lor, golani. Ce credeți ca va face acest incapabil oportunist? http://www.cfr.ro/index.php/ct-menu-item-3/ct-menu-item-5/ct-menu-item-9 Pop Ioan - director instalatii CFR - var primar cu Pop http://www.baiamareairport.ro/wp-content/uploads/2015/07/Anunt-selectie-director-general.pdf - se cauta manager, bineînțeles ca tot un var este cap de lista cu recomandări Nevasta si-a angajat-o la Petrom. Nu mai promovati nemernici, ne-am saturat de ei!
#2 JOJO02.09.2015,  11:08:04
PERFECT ADEVARAT E IN TOT CE SPUI MAI SUS....FAMILIA POP OCUPA POST DUPA POST FARA EXAMEN DOAR IN COMPANII DE STAT.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Pe aceeasi tema
La 23 iulie a.c., preşedintele României a promulgat legea privind economia socială. Această lege va avea un rol cheie în realiz[..]
26.07.2015, 23:36   |    0 comentarii
Conferinţa de presă organizată ieri de senatorul UNPR Vochiţoiu la cabinetul senatorial a scos în evidenţă trei capito[..]
01.07.2015, 22:03   |    0 comentarii
Românii suportă un preţ extrem de mare al apei potabile, în timp ce locuitorii din majoritatea statelor europene pl[..]
16.06.2015, 12:04   |    1 comentarii
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter