19.08.2015,  16:36:10 | 3 comentarii | 7207 vizualizari
De vorbă cu primarul Tiberiu Iacob-Ridzi / Panoramic edilitar petroşenean (I)
de Corneliu BRAN

Cinema „Victoria”

- Domnule primar, suntem trecuţi de mijlocul trimestrului al treilea din acest an. Cu bune şi rele, ştim că până la urmă aţi reuşit, în ciuda bugetului local tot mai mic de la an la an, să realizaţi câteva proiecte importante pentru localitate şi pentru cetăţeni. Puteţi să treceţi în revistă pentru cititorii noştri câteva dintre ele?

- Într-adevăr, deşi în ultimii ani bugetul a fost tot mai redus, în fiecare an el micşorându-se, am reuşit să ne organizăm treaba, astfel încât să putem duce mai departe proiectele începute, sau să continuăm cu alte noi, necesare pentru cetăţenii noştri. Fie că vorbim de continuarea proiectelor începute, cum ar fi domeniul schiabil sau de construcţia de grădiniţe, anveloparea blocurilor, modernizarea străzilor şi trotuarelor, ori de alte lucrări edilitare, consider că anul acesta cel mai important lucru pe care l-am obţinut a fost acela de a fi primiţi în programul Companiei Naţionale de Investiţii, pentru obiectivul Cinematograful „Victoria”. Acest cinematograf din centrul localităţii va fi reabilitat pe fondurile acestei instituţii, iar în scurt timp petroşenenii vor avea un cinematograf modern, după mai bine de 20 de ani de aşteptare. Acest cinematograf va fi administrat, ca şi piscina didactică, de către primărie. După ce va fi terminată investiţia, administraţia locală va prelua acest obiectiv şi va încerca să-l administreze cât mai eficient, exact aşa cum se întâmplă acum cu bazinul din Aeroport.

 

Grădiniţa „I.G. Duca”

- Ce alte proiecte mai aveţi în plan?

- Urmează să ne reapucăm de investiţia de la grădiniţa de la Şcoala „I.G. Duca”, corpul vechi. Am primit o sumă de bani de la Ministerul Dezvoltării ca să putem continua lucrările acolo, altfel nu ne ajungeau banii şi nu puteam să continuăm investiţia de-acolo. Banii primiţi nu ne ajung în totalitate pentru toate lucrările, dar măcar vom închide clădirea, vom termina acoperişul şi vom putea achiziţiona şi monta geamurile, astfel încât să nu ne prindă o nouă iarnă cu acea clădire descoperită. Apoi, vom conserva lucrarea până în primăvară, când vom primi o ultimă tranşă de bani, care ne va ajuta să finalizăm anul viitor investiţia, este vorba de circa 1.200.000 lei noi.

 

Proiecte pe bani europeni ar fi destule

- După cum se ştie, exerciţiul financiar 2014-2020 a început, vorbim aici inclusiv de proiectele care pot fi derulate cu ajutorul fondurilor europene, prin instituţiile Uniunii Europene. Ţinând cont că vremea tatonărilor şi a aşteptării reglementărilor a trecut, Cum staţi la acest capitol?

- Suntem la capitolul evaluări, făcute de UE, avem o serie întreagă de proiecte, începând de la anveloparea blocurilor până la izolarea termică a şcolilor şi grădiniţelor de pe raza localităţii, toate acestea ne preocupă. Fie că vorbim de blocurile care au nevoie de izolare termică, dar şi de lifturi – pe care vom încerca să le aducem şi să le montăm pe fonduri europene, fie că vorbim de clădirile pe care le are în administrare primăria, ori de fiecare şcoală în parte, acest exerciţiu financiar va fi foarte important din acest punct de vedere. Noi vom face toate eforturile ce ţin de noi să punem în aplicare cât mai multor astfel de proiecte legate de acest capitol, acum totul este să dorească asta şi cei de la Uniunea Europeană. Noi aşa sperăm, ca totul să meargă bine şi să ne putem apuca cât mai repede să implementăm acele proiecte realizate de primăria noastră şi trimise la UE.

- Când v-aţi referit mai înainte la clădirile pe care le are în administrare primăria, v-aţi referit şi la case şi la blocuri, sau doar la blocuri?

- Referirea am făcut-o doar la blocuri, pentru că trebuie să se ştie, casele nu intră în acest program deoarece nu sunt eligibile, iar acest fapt nu depinde de noi. La casele pe care le avem închiriate putem face reparaţii minime cu bani de la bugetul local, în limita bugetului de care dispunem.

 

Împrumut pentru introducerea gazului în Colonie

- Alte proiecte pe care le aveţi în vedere?

- Suntem în procedură de licitaţie pentru aprobarea împrumutului pe care l-am accesat pentru străzile din Colonie şi avem în plan introducerea gazului metan tot în Colonie, lucru aşteptat de cetăţenii acestui cartier. Lucrarea legată de gazul metan probabil că va începe în primăvara anului viitor. După această lucrare oamenii vor putea avea gazul metan până lângă casă, urmând apoi să-l introducă până în gospodării.

- Din discuţiile noastre cu oamenii din Colonie, ei aşteaptă cu nerăbdare gazul metan, după ce s-a rezolvat cu canalizarea şi extinderea apei potabile. În paralel, ei aşteaptă şi drumuri şi trotuare mai bune…

- De drumuri, v-am spus, dacă nu vor fi contestaţii la licitaţii, vom începe lucrările fără doar şi poate de anul acesta, dacă nu tot în primăvară cu siguranţă, în ceea ce priveşte gazul metan, sunt câţiva paşi încă de făcut, întâi trebuie să tragem acolo magistrala de gaz şi, ulterior, toţi cei care vor dori să-şi tragă gazul metan în gospodării vor trebui să-şi încheie dinainte contracte individuale cu firma care se ocupă de distribuţia gazului metan.

 

Lucrările de la spital

- Tot anul acesta aţi încheiat un proiect important la spital şi de ambulatoriul de specialitate şi continuă proiectul de reabilitarea şi modernizarea clădirii spitalului şi dotarea lui cu aparatură performantă, pe baza unui proiect derulat prin programul ministerului de resort. Care este stadiul reabilitării şi modernizării clădirii şi extinderii unei noi aripi, ţinând cont că faţă de proiectul cu ambulatoriul, unde banii veneau din fonduri europene, cu termene precise şi exacte, la acest proiect banii vin de la guvern?

- La clădirea Spitalului de Urgenţă Petroşani s-a realizat izolarea exterioară a clădirii şi urmează să se apuce, din câte am înţeles eu, de construcţia noului corp de clădire, dar şi de lucrări interioare. Eu nu ştiu exact planul de lucrări, dar ştiu că au mai intrat bani, şi anul acesta lucrările au continuat, la fel şi achiziţionarea unei părţi de aparatură medicală. În ceea ce priveşte ambulatoriul de specialitate, acolo această clădire este în regulă, lucrările au fost finalizate, la fel şi partea de dotare şi aparatură medicală. După cum se vede că merge treaba, cred, după opinia mea, că în maxim patru ani şi lucrările ce ţin de spital vor fi finalizate. La finalul lor, Petroşaniul va avea un spital modern, în pas cu vremurile pe care le trăim şi să sperăm că vom avea şi specialişti şi cadre medicale pe măsură.

 

Lucrările din Parâng

- Haideţi să vorbim puţin şi despre turism şi despre lucrările din Parâng, unde Petroşaniul are staţiunea turistică. Ce lucrări se execută în acest moment?

- Lucrăm în continuare la domeniul schiabil, în acest moment - la finalizarea spaţiilor tehnice şi a bazinului de apă care se află în zona „Căsuţei din poveşti”. De la anul viitor, dacă vom avea bani alocaţi de la minister, vom achiziţiona pompele pentru acest bazin de apă şi pentru zăpada artificială de care este nevoie în sezonul rece pentru practicarea sporturilor de iarnă. Dorim, în continuare, să construim telescaunul TS 4, dar momentan stăm pe loc deoarece încă nu e finalizat litigiul cu Romsilva şi situaţia cu pădurile de-acolo. Sper să reuşim să rezolvăm aceste chestiuni de ordin tehnic, astfel ca după aceea să ne apucăm şi de TS 4, foarte important în angrenajul proiectului gândit de noi şi, fireşte, de turismul din Parâng.

- În momentul de faţă cam cât din proiectul legat de domeniul schiabil este realizat?

- Aproximativ 15-20%, dar dacă vom finaliza şi lucrările la TS4 şi tot ce e legat de el, vom ajunge la undeva la peste 40%, ceea ce e deja un procent dătător de speranţe.

- Unii cetăţeni întreabă când va fi gata telegondola, mulţi rămânând în cap cu prima propunere din proiect, în care telegondola trebuia să fie construită mai pe la început, mulţi uitând că datele problemei s-au schimbat după ce aţi avut o discuţie lungă şi serioasă că proprietarii de cabane din Parâng. Ce puteţi spune legat de telegondolă?

- Am stabilit încă de la început, mai ales după discuţiile avute cu cei care deţin cabane în Parâng, că telegondola va fi construită doar în ultima parte a proiectului. În prima parte va fi finalizată infrastructura de schi şi de transport în munte, exact aşa cum ne-au cerut şi cei ce se ocupă cu turismul în Parâng. Aveam cum să începem cu telegondola, aşa cum ne gândisem iniţial, dar acest lucru, într-adevăr, n-ar fi fost în regulă, iar acum urmăm paşii stabiliţi în proiect, cu care a fost de acord toată lumea la momentul prezentării şi discuţiei proiectului.

- Credeţi că pe lângă aceste investiţii s-ar mai putea face în Parâng alte investiţii, legate de turismul de vară, astfel încât să avem acolo măcar două sezoane turistice pe an, unul de vară şi celălalt de iarnă?

- Vă dau un exemplu, în momentul de faţă, cel puţin vara aceasta, numărul turiştilor a crescut. Centrul de Informare Turistic, care va începe activitatea cât de curând, va avea un rol foarte important în ceea ce priveşte turismul, promovarea Parângului şi informaţiile care vor ajunge la turişti şi iubitori de munte şi natură. Fireşte că numărul turiştilor de vară e mai mic decât iarna, în plin sezon, dar să ştiţi că după realizarea TS3 şi după ce Parângul a fost promovat din ce în ce mai mult, numărul celor ajunşi vara în zona turistică Parâng a început să crească. O dată cu acest semnal, suntem convinşi că mergem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte turismul şi pe viitor suntem convinşi că numărul va creşte în continuare. Aici, din punctul de vedere al administraţiei locale, noi facem tot ce putem să îmbunătăţim infrastructura şi pârtiile, mai rămâne ca şi cabanierii să vină cu oferte bune, variate, ingenioase de atragere a celor ce practică turismul, chiar şi în lunile de vară. De aceea v-am spus că e foarte important acest TS 4.

- Apropo de TS3, unii spun că acesta e în staţionare permanentă şi că unor turişti li se cer o diferenţă de bani, de la un telescaun la altul. Ştiţi cumva ceva legat de aceste zvonuri?

- Nu sunt adevărate, asta e clar. Noul telescaun funcţionează ori de câte ori este nevoie, n-am vrut noi să-i dăm drumul tot timpul, pentru că uneori e suficient telescaunul cel vechi, vorbesc acum, în perioada de vară şi în perioada reviziilor. Astfel, cele două telescaune vor funcţiona vara, alternativ, în funcţie de numărul de turişti şi de perioadele de revizie. Iarna, situaţia se schimbă, ele funcţionând concomitent. Dar, şi acum vara, dacă există solicitări din partea unui grup de turişti mai mare, TS 3 va fi pornit. În ceea ce priveşte tariful, el este unic la ambele telescaune, nu cred că cineva şi-a permis sau îşi permite să ceară mai mulţi bani. Cred că mai degrabă sunt vorbe goale sau mici răutăţi din partea unora… Atât şi nimic mai mult. (va urma)

Corneliu BRAN


Comentarii articol (3 )

#1 Axx20.08.2015,  09:21:48
Noi vrem un strat de asfalt in parcarea din spatele blocului 28A str.G-ral V.Milea ca doar asa ati promis in campania trecuta pentru primarie dar ati uitat desi nu am obosind reamintind( nu dorim borduri noi dorim un strat de asfalt ...e foarte greu de inteles ?), noi vrem sa rezolvati problema canalizarii zona Petrosani Nord blocurile 28A,28...pentru ca sunt probleme foarte mari ...pe care le-am tot repetat, noi vrem sa nu mai cosmetizati copacii (exemplu recent cei 2 tei de la RENEL), pentru ca cu tot respectul platim impozite de zona I si vrem si noi beculete de Craciun pe G-ral V.Milea macar identic ca in aeroport(serparie)....ce ziceti ? treceti in viitorul program de candidatura lucrurile astea? ca poate va alegem !
#2 ion21.08.2015,  08:49:39
si pe str;muncii,stefan cel mare,este dezastru canalizare,sant infundat,drumu dezastru,au promis de 2 ani ca fac drumu rigole si nimic
#3 kemal23.08.2015,  17:31:19
Pinochio--Daca tot sau oprit semafoarele si inlocuite cu sensuri giratorii atunci sa fie scoase si cele 2 care au mai ramas. Proiect pt. consilieri sa fie montat cate un sens giratoriu la fiecare intersectie din municipiu iar in mijlocul lor sa fie pusa poza fiecarui consilier.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter