17.12.2017,  21:49:19 | 0 comentarii | 1082 vizualizari
Petroșani / Taxele și impozitele locale - în ultima ședinţă
de Alina PIPAN

Consiliului Local Petroşani se întrunește joi, 21 decembrie, de la ora 15, în ultima ședință ordinară a acestui an. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte.

Primul proiect pe ordinea de zi este cel al aprobării impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018, care vor fi mai mari decât în anul precedent pentru a acoperi modificarea TVA lui de la 16 la 10 la sută. Se vor aproba și taxele percepute de Serviciul Public Administraţia Pieţelor pentru anul 2018.
Al treilea punct, firește, se referă la aprobarea execuţiei Bugetului local și a Bugetului Instituțiilor Publice și Activităților Finanțate Integral sau Parțial din Venituri Proprii și Subvenții al Municipiului Petroșani pe trimestrul IV 2017, urmat de proiectul ce pre­vede aprobarea execuţiei Bugetului Împrumuturilor Externe şi Interne al Municipiului Petroşani pe trim IV 2017.
Se rectifică din nou bugetul  local al municipiului Petroşani și  Bugetul Instituțiilor Publice și Activităților Finanțate Integral sau Parțial din Venituri Proprii al Municipiului Petroșani. Consilierii locali vor trebui să își exprime votul și pentru aprobarea numărului asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav pe anul 2018.
Pentru că nu se știe nici acum ce se va întâmpla cu Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor, se propune prelungirea duratei delegării gestiunii directe a serviciului de salubrizare către Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat până la data de 31.12.2018.
Pentru anul viitor se vor stabili Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă ale persoanelor beneficiare de ajutor social şi de serviciile cantinei de ajutor social, și lista de priorităţi privind repartizarea de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, în municipiul Petroşani.
Bazinul de înot din Petroșani se va numi „Iancu Avram–Marius”  în cinstea  acestui cetățean de onoare care a obținut performanțe impresionante înotând. 
Secretarul municipiului Petroșani, Adrian Negoe, își va primi calificativul în această ultimă ședință. Se va stabili și planul de activitate al Comisiei pentru probleme de apărare ( CPA ) în anul 2018 şi Analiza activităţii de mobilizare a economiei şi pregătire a teritoriului pentru apărare pe anul 2017.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter