17.12.2017,  21:53:58 | 4 comentarii | 1207 vizualizari
Deși nu o spune răspicat, / Pe primarul Jurca îl încurcă reducerea impozitelor, și crește unele taxe pentru a acoperi deficitul
de Alina PIPAN

Primarul Vasile Jurca susținea sus și tare că la Petrila nu cresc taxele și impozitele locale, că banii pentru investiții sunt deja prevăzuți în bugetul pe anul viitor. Afirmația primarului este doar parțial adevărată. Taxele și impozitele cresc și la Petrila, însă nu toate. Era și de așteptat. Primăria Petrila trebuie să acopere acest gol uriaș de la bugetul local pentru a putea realiza investițiile pe care și le propune și pentru a asigura funcționarea aparatului administrativ. Administrația locală a evitat să mărească impozitele pentru că ar afecta majoritatea cetățenilor. 

Nu crește impozitul pe locuință, dar cresc impozitele pe imobile
Nu crește de exemplu impozitul pe locuință. Adică un petrilean care stă la bloc, va plăti același impozit ca și anul trecut. Impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,1% asupra valorii impozabile a clădirii. Clădire cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic are valoarea impozabilă de 1000 de lei/ mp, ca și anul trecut.

Însă Raportul Serviciului de Taxe și Impozite al orașului Petrila constată faptul că se înregistrează un deficit de peste 150 mii lei ca urmare a adoptarii Legii nr.196/2017, care elimină impozitarea la categoria de folosinţă-curţi-construcţii- a suprafeţelor agricole de până la 400 mp situate în intravilanul localităţii, să fie compensat cu majorarea altor impozite şi taxe locale.
Astfel, impozitul pe clădirile rezidenţiale deţinute de către persoanele fizice se majorează în medie cu aproximativ 11%.
Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, prin înmulţirea valorii cu coeficientul de corecţie corespunzător, prevăzut în tabelul următor: A 2,30, B    2,20, C    2,10, D    2,00.

Se majorează și impozitele pe curți și anexe
Cresc și unele impozite pe terenuri. Impozitul/ taxa pe terenurile situate în intravilanul localităţii, având categoria de folosinţă-curţi-construcţii este propus a crește în medie cu aproximativ 40%. Terenurile din extravilan vor fi impozitate mai mult cu aproximativ 20%. 
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel, iar acest rezultat se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie 3,00, corespunzător rangului localităţii Petrila. Terenul arabil, la fel ca și pădurea, sunt impozitate cu 15 până la 28 de lei pe hectar, în funcție de zona amplasării. Pășunea este impozitată cu 13 până la 21 de lei în funcție de zona amplasării.  

Crește și impozitul pentru mijloacele de transport de marfă
Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cm³ şi 2.000 cm³ inclusiv se impozitează cu 18 lei/200 cm³. Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.001 cm³ şi 2.600 cm³ inclusiv se impozitează cu 72 lei/ 200 cm³. Valoarea impozitelor pentru mijlocele de transport rămâne la fel ca cea de anul trecut. Dar, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului cu nr.79/ 2017 s-a aprobat majorarea impozitului pe mijloacele de transport marfă cu masa maximă autorizată de peste 12t. cu 7%.

Taxe pe gunoi, majorată cu 9 lei
În urma analizelor efectuate s-a constatat faptul că pentru a acoperi cheltuielile legate de colectarea şi transportul gunoiului menajer, se impune majorarea taxei de salubrizare la suma de 9 lei/persoană/ lună. 
Celelalte taxe şi impozite locale rămână la nivelul anului 2017. Se acordă facilităţi fiscale acordate la plata impozitului/taxei pe clădiri, prevăzute la punctele 1-4, începând cu data de 1 ianuarie 2018, persoanelor care deţin documente justificative emise până la data de 31 decembrie 2017 şi care sunt depuse la Serviciul Impozite şi Taxe Locale până la data de 31 martie 2018 inclusiv.

Încadrarea pe zone a localităţii Petrila începând cu anul 2018
Zona A: străzile: Republicii, Măgura, Minei, Alexandru Sahia, Tudor Vladimirescu, 22 Decembrie, 8 Martie, 6 August, Muncii, Mihai Eminescu, Cocoşului, Cărbunelui, Castanilor, Florilor, Prundului, Decebal, Prislop, Roşia, I.D. Sîrbu, Grădiştei, Privighetorilor,  Vulturului, Traian Vuia, Mihail Sadoveanu, Doinei, Auşelului, Independenţei, Lucian Blaga, Ion Creangă, Nicolae Titulescu, Libertăţii, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Şoimilor, Bucureşti, Parcului, Minerilor, Stadionului, Octavian Goga, Cimitirului, Bobâlnei, Petre Ispirescu, Prieteniei, Apaductului, George Enescu, Înfrăţirii, Horia, Cloşca, Crişan, 1 Mai, Nicolae Iorga, Şcolii, Aurel Vlaicu, Arenei, Bicaz, Dacilor,  Incinta E.M.Petrila, E.M.Lonea, Preparaţia Petrila şi a Staţiilor de captare apă potabilă.
Zona B: străzile: Trandafirilor, Primăverii, 1 Iunie, Nicolae Bălcescu, Digului, Pieţii, Tăii, Crinului, Ana Colda, Ciocârliei, Şurianu, Progresului, Griviţei, 
Sarmizegetuza, Tineretului, George Coşbuc, Luceafărului, Liliacului, Scânteii, Rândunicii. 
Zona C: Străzile: Jiului, Răscoala, Avram Iancu, Izvorului, Carpaţi, Birăoni, Valea Cimpei Burdeşti, Lunca, Taia, Predoni, Dobreşti, Cimpa, Colonia Cimpa, Jieţ, Dealului, Câmpului, Popi,Voievodului.
Zona D: Străzile Parângului, Moşici, Galeria Cimpa, Tirici, Mesteacănului, Prevesciori, Luminii. 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.


Comentarii articol (4 )

#1 Ionuț17.12.2017,  22:20:15
Mulțumim primarului!
#2 Gheorghe14.01.2018,  23:42:28
La ce bani se vor strange la buget ,anul acesta de zilele ,orasului primarul va aduce sa falseze pe mega scena, pe Guta Nicolae si i-i va dansa din buric Bianca Dragusanu, platiti fiecare cu vreo 40 de mii de parai europeni care sigur vor fi prevazuti cu paraindarat.
#3 Ion22.02.2018,  16:10:20
Impozitul s-a marit cu vre-o 20-50 lei, gunoiul s-a marit si el cu 2 lei, toate taxele s-au marit. In schimb nu vedem nicio investitie in orasul Petrila. Ce fac edili cu banii?
#4 PT ION23.02.2018,  08:54:00
SALARII SALARII SALARII


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Publicitate
Newsletter