25.01.2018,  19:09:51 | 3 comentarii | 934 vizualizari
Istoricul petroşenean Ioan Piso: „N-aş fi dat niciodată un miner vrednic pe un academician”
de Corneliu BRAN

„Personalitate de prim rang şi a istoriei acestor meleaguri şi a cadrului educaţional din România contemporană, fiu al municipiului Petroşani născut aici în anul 1944”, după cum a fost prezentat în Sala de Marmură, cunoscutul istoric şi profesor Ioan Piso în momentul primirii titlului de Cetăţean de Onoare din partea primarului Petroşaniului a evocat în cuvântul domniei sale timpurile „de neuitat” ale copilăriei sale petrecute pe aceste meleaguri.

Momârlanii
Ioan Piso n-a uitat nici să evoce învăţătura primită din familie şi, mai ales, cea primită de la dascălii din Vale pe care i-a avut, educaţie ce a avut rolul de a-l călăuzi în viaţă şi de a reuşi în tot ceea ce şi-a propus pe linia carierei sale, una recunoscută şi apreciată în ţară şi în străinătate, strălucitoare şi de netăgăduit.
„(...) S-au împlinit 50 de ani de când am părăsit Valea Jiului şi cu toate acestea sufletul mi-a rămas aici. A rămas aici datorită inimii mari a locuitorilor Văii, datorită munţilor pe care i-am iubit atât de mult şi datorită şcolii pe care am făcut-o aici. Le voi lua, cu permisiunea dumneavoastră, la rând şi voi începe cu un eveniment din Marea Unire. 
Îmi povestea profesorul Ilie Preda Moşic că reprezentanţii marilor puteri au venit îndată, după anul 1918, să constate dacă zona este cu adevărat românească şi dacă există români să-i vadă. Şi i-au văzut: tot câmpul s-a albit de momârlanii îmbrăcaţi româneşte! Pe când eram copil şi foarte tânăr, duminicile momârlanii se plimbau pe Corso îmbrăcaţi româneşte. Când te apropiai de Petroşani întâlneai momârlănci călări îmbrăcate româneşte, cu doniţe pline de lapte, lipite cu mămăligă. Pe la stânele lor am stat adesea. M-au primit întotdeauna bine, tatăl meu, fost inginer minier, angajat al Societăţii Petroşani în timpul războiului îi angaja pe toţi momârlanii ca să-i scape de front... Prin urmare, avea mulţi prieteni printre ei (...)”. 

Minerii
„(...) A doua categorie nobilă a Văii Jiului a fost cea care include minerii. Alături de copiii lor am crescut, alături de ei m-am dus la şcoală, la Aninoasa, la Petrila sau Lupeni, ori la Petroşani. I-am cunoscut ca puţini alţii şi n-aş fi dat niciodată un miner vrednic pe un academician. Este o mare nedreptate istorică faptul că manipulările din anii ’90 le-au umbrit memoria şi vrednicia (...)”. 

Intelectualii
„(...) A treia categorie excepţională a fost elita intelectuală. O parte din ea aparţinea cercului mai restrâns al tatălui meu. Aş putea aminti multe nume, voi rămâne însă asupra unuia: chirurgul Constantin Lepădatu. Care a fost atâţia ani de zile directorul Spitalului Municipal Petroşani şi care i-a salvat mamei mele viaţa! E bine să ştiţi că acest mare medic a studiat medicina şi canto (!) la Budapesta, alături de Traian Grozăvescu şi a cântat alături de marele tenor la opera din Cluj! Abia mai târziu s-a dedicat exclusiv medicinii, salvând multe vieţi. Avea o cultură extraordinară şi încă din anii ’50 propovăduia prudenţa faţă de antibiotice, ceea ce astăzi a devenit o teorie comună (...)”. 

Liceul
„(...) Au mai fost şi alţii, însuşi tatăl meu, inginer minier, era prin educaţia sa un umanist. A făcut liceul la saşi la Sighişoara, liceu clasic cu opt ani de latină, cinci ani de greacă şi, facultativ, ebraică şi literatura maghiară, studiind mai apoi în Austria. Am fost puternic influenţat de cultura sa extraordinară. În sfârşit, ajung şi la şcoală! Această şcoală din Petroşani, liceul din Petroşani, m-a făcut ca atunci când am ajuns la Cluj să-mi dau seama că eram mai bun decât tot ce exista în Cluj! Asta, datorită marilor profesori de-aici! Îl amintesc pe profesorul de matematică Ion Ciclovan, pe profesorul Bican, tot de matematică, de doamna profesoară Moşic, profesoară de ştiinţe ale naturii şi, mai presus de toţi, îl amintesc, fireşte, pe profesorul Ilie Preda Moşic. A fost cel mai mare erudit pe care l-am cunoscut vreodată! Mai mare decât tot ce am întâlnit în Cluj, la Viena sau la Paris! Acest copil de momârlan din Lonea, când se ducea cu oile la munte, avea în traistă Eneida de Vergilius în limba latină. Cunoştea la perfecţie şapte limbi, scria şi vorbea latineşte, cum n-o fac azi mulţi în româneşte. Eu eram înclinat spre muzică. Voiam să devin pianist şi, cum părinţii pe la 14-15 ani ai mei erau strâmtoraţi financiar, nu m-am putut duce la Cluj să studiez muzica. Atunci tatăl meu mi-a oferit o despăgubire, ca să zic aşa, m-a dat să studiez latina cu profesorul Ilie Preda Moşic. Notez faptul că dumnealui cunoştea atât de multe lucruri în toate domeniile, încât, bineînţeles, a fost dat afară din şcoală, trebuind să se întreţină din astfel de ore predate precum mie. Am învăţat de la el latina, apoi franceză – dar cum? Prin capodopere literare, începând cu literatura renaşterii franceze unde trebuia, de pildă, să conspectez Cidul lui Corneille, Avarul lui Moliere şi aşa mai departe, apoi să fac caracterizarea personajelor în franceză şi aşa mai departe. Când am terminat cu astea am început în italiană. Care credeţi că a fost prima operă pe care am citit-o împreună în limba italiană? Infernul lui Dante, primele şapte cânturi. Cât despre limba greacă, pe asta am învăţat-o singur, tatăl meu cumpărându-mi un manual şi un dicţionar. Aşa că eu m-am dus la Cluj la facultate, la Constantin Daicoviciu, cu cele două limbi clasice cunoscute învăţate şi cu cele patru limbi moderne (învăţasem şi germana). Astfel, n-am avut probleme în facultate şi o spun cu mândrie că am fost elevul preferat al lui Constantin Daicoviciu, care m-a ţinut asistent, m-a trimis să studiez la Viena doi ani şi de-aici cariera mea ulterioară, o carieră europeană (...)”.

Fiu de burjui
„(...) Nu toate lucrurile au fost întotdeauna plăcute în Valea Jiului. Dictatura comunistă, mai ales în perioada stalinistă, a fost foarte dură. Îmi aduc aminte, eram în clasa a patra la Şcoala I.G. Duca din Petroşani şi îi priveam pe cei din clasa a şaptea care jucau fotbal pe terenul de joacă. A venit o minge către mine la un moment dat şi am expediat-o înapoi cu piciorul către cei ce jucau fotbal. A venit la mine unul din clasa a şaptea şi mi-a dat o palmă, spunându-mi: Tu eşti fiu de burjui, nu ai voie să pui piciorul pe minge. Un copil nu uită astea niciodată! Vremuri triste, tatăl meu era pe cale de a fi arestat, bunicul meu, ofiţer în Armata Regală, era la Sighet! De-atunci lupt şi năzuiesc spre democraţie şi spre Stat de drept. Cred că mi-am făcut datoria şi în această privinţă (...)”. 

Atitudine civică
„(...) Atunci când au vrut să distrugă monumentele de la Roşia Montană, natura de-acolo, să ne ia tot aurul care aparţine poporului român, m-am pus în fruntea rezistenţei şi am câştigat, fiindcă un intelectual trebuie să sară în ajutorul oricui îşi apără casa, ograda, Biserica şi morţii. Numai aşa vom deveni o ţară în care dreptatea va fi pentru fiecare (...)”.

Viitorul?
„(...) În ceasurile în care am stat în Valea Jiului de când m-am reîntors mi-am pus întrebarea, cu tristeţe, cum va arăta această Vale într-o bună zi fără minerit? Răspunsul cred că este munca cinstită, iniţiativa privată care se poate baza pe o natură excepţională şi pe un patrimoniu istoric. Cu alte cuvinte, în bună măsură turismul. Am auzit cu plăcere că s-a amenajat Peştera Bolii. Munţii trebuie deschişi turismului, fără însă a-i strica, fără a pune peste tot vile prin pădure şi a distruge peisajul. Să nu facem greşelile pe care le-au făcut alţii! (...)”.

Patrimoniul
„(...) În ce priveşte patrimoniul istoric al Petroşaniului, sufăr profund că nu mai văd acea stradă principală frumoasă de pe la 1900, o stradă cu adevărat europeană, dar care a fost făcută praf şi înlocuită de nişte blocuri urâte. Astfel încât zona aceea n-o mai poţi deosebi de Olteniţa sau cine ştie de ce alt cuib din ţara asta. E păcat. Au mai rămas totuşi câteva monumente care sunt, văd, bine îngrijite, oraşul arată spre lauda gospodarilor foarte bine. Dar să nu uităm că aici trebuie cultivat trecutul istoric, din cele mai vechi timpuri! Începând de la Cetatea Bolii, până la urmele romane, care sunt mult mai numeroase decât v-aţi putea închipui! Chiar în spatele fostului liceu şi al judecătoriei sunt convins că s-a aflat un castru roman! Atunci când s-a construit un teren de handbal în spatele liceului am venit într-o vacanţă şi am văzut nişte resturi aruncate: erau de fapt ţigle romane, unele dintre ele purtând ştampila Legiunii a XIII-a Gemina. Nu-i de mirare, deoarece Valea Jiului se afla pe drumul strategic care lega podul de la Drobeta – prin castrul de la Bumbeşti şi Pasul Vâlcan – de Ţara Haţegului şi Sarmizegetusa. 
Pretutindeni s-au găsit monede disparate, tezaure, la Lupeni chiar şi o statuie de marmură... Ar trebui ca arheologii, istoricii să se ocupe mai mult de această zonă, iar oficialităţile să le ceară ajutorul (...)”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (3 )

#1 cristi26.01.2018,  21:14:57
Toata stima pentru mineri si pentru munca lor,dar sa nu facem,totusi,afirmatii deplasate,care dau bine la public!Oare chiar nu se poate da un miner pe eminentul neurochirurg Leon Danaila sau pe muntele de cultura care este Razvan Theodorescu?Glumet domnul Piso!
#2 vasile27.01.2018,  08:29:23
Omul se referea in general si nu vorbea neaparat de cultura generala sau de profesie, vorbea de OMENIE si SUFLET, de OMUL SIMPLU si VREDNIC care intra in strafundurile pamantului pentru o bucata de paine adusa familiei sale, punandu-si zilnic viata in pericol. Vorbea de MINERI ADEVARATI si nu de unele facaturi de ortaci ultimilor ani care s-au plimbat prin mina asteptand ordonanta, OAMENI ce si-au facut datoria si fata de ei si fata de MINERIT. Mai priviti si printre randuri si nu luati doar ce se vede, esenta ideilor sta de multe ori ascunsa, mai cu seama cand vorbele sunt rostite de oameni inteligenti. Ioan Piso nu e glumet, e realist. Da, de multe ori omul simplu, miner, strungar, sau taran, poate fi mai uman, mai vrednic, mai sufletist decat zece intelectuali. De altfel intr-un fel sau altul TOTI ne tragem pe linie genetica din OMUL simplu, din tarani ce si-au trimis la un moment dat copiii la oras ,,sa invete carte,,. Ce v-a deranjat chiar atat de tare, nu prea e de inteles... Repede cu critica, ca la asta suntem campioni mondiali!
#3 Miron28.01.2018,  09:52:04
Ce ghinion! O zona populata numai cu genii si uite ce a ajuns.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter