28.01.2018,  12:44:35 | 2 comentarii | 432 vizualizari
În vederea atragerii de fonduri europene prin POR / La Petrila se înfiinţează  Serviciul de iluminat public 
de Alina PIPAN

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR) din Ministerul Dezvoltării a lansat în data de 8 ianuarie trei apeluri de proiecte, în valoare totală de aproximativ 96,4 milioane euro, pentru creșterea eficienței energetice în iluminatul public.

Iluminat public cu bani europeni
Unitățile administrativ-teritoriale din mediul urban pot depune cereri de finanțare timp de 6 luni, începând cu 18 februarie, prin sistemul MySMIS2014. Valoarea proiectelor trebuie să fie cuprinsă între 100.000 și 5 milioane euro, 85% fiind suportată din fonduri europene.
Ocazia nu este scăpată de administrația publică petrileană. Care a realizat deja un studiu de fezabilitate în acest sens, are 90 la sută din documentație deja pregătită în vederea depunerii cererii de finanțare. Un alt aspect precizat în documentația apelurilor de proiecte este faptul că administrația locală trebuie să aibă înființat un serviciu aparte cu personalitate juridică, care să administreze iluminatul public. La 90 de zile după obținerea finanțării, serviciul trebuie delegat sau activitatea lui concesionată prin licitație publică unui operator privat. Așadar, serviciul nu va încărca organigrama primăriei, ci va fi delegat ulterior obținerii finanțării.

Stâlpi de iluminat și pe centura Petrilei
„Este necesară înființarea acestui Serviciu de iluminat public pentru că vrem să aplicăm pe axa de finanțare în vederea creșterii eficienței energetice în iluminatul public. Ulterior gestiunea serviciului va fi delegată. Am scos deja proiectul în dezbatere publică. Pentru noi este o oportunitate fantastică pentru că putem reduce costul energiei electrice din sistemul public de iluminat foarte mult. Vor fi înlocuite toate lămpile din oraș cu cele din tehnologia nouă, cu LED, care consumă puțin, dar luminează mai mult. Avem în plan și extinderea iluminatului public pe centură, unde nu există, dar și pe străzile de la capete de linie. Vor fi schimbați și stâlpii de iluminat public, dar nu toți, pentru că nu putem să îi înlocuim pe cei care aparțin Enelului. Pentru înlocuirea stâlpilor vechi și instalarea unora noi am realizat deja documentația de intabulare cu aviz OCPI”, ne informează primarul Vasile Jurca. 

Serviciu cu personalitate juridică și delegarea gestiunii
Prin H.C.L. nr. 35/2008 a fost înființat Serviciul de iluminat public din oraşul Petrila, iar ca modalitate de organizare, funcţionare și realizare a fost aprobată gestiunea directă. Activitatea acestuia este realizată de către Serviciul energetic, fără personalitate juridică, din cadrul Primăriei Petrila. Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să procedează la reorganizarea compartimentelor funcţionale fără personalitate juridică, organizate în structura aparatului de specialitate a primarului, în servicii publice de interes local cu personalitate juridică organizate în subordinea consiliilor locale sau să facă procedurile legale pentru delegarea gestiunii.

Iluminatul public astăzi
Din 2012 până în ziua de astăzi la Petrila rețeaua de iluminat public a fost îmbunătățită de la an la an.  Dacă în 2012 erau 1.580 de stâlpi aparținând primăriei, în anul 2017 primăria avea instalați 2.236 stâlpi de iluminat, dintre care 1.617 ai Enelului, 619 ai primăriei. 
În noiembrie 2017 Primăria Petrila a cheltuit 6.588 lei pentru 4 stâlpi ornamentali  L 280 cm, D 50 cm, E 27, Aluminiu + talpă din fontă dotat cu bec LED 30 w și cablu electric, iar alți 1.000 de lei au fost cheltuiți pe 4 lămpi multiled 80 W. 
În 2016 se consumau 772.997 kWh, în scădere față de 2014, de exemplu, când consumul ajungea la 877.533 kWh, și după ce s-a investit pentru redecerea consumului de energie. 
Proiectele propuse vor avea în vedere investiții publice care cuprind înlocuirea cu lămpi cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață a lămpilor vechi, consumatoare de energie, reabilitarea instalațiilor electrice (stâlpi, rețele etc.), instalarea de sisteme de telegestiune a iluminatului public, crearea/ extinderea/ reîntregirea sistemului de iluminat public în localitățile urbane, utilizarea surselor regenerabile de energie, precum și realizarea de strategii pentru eficiență energetică (ex. strategii de reducere a CO2) pentru proiecte finanțate din POR 2014–2020.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.


Comentarii articol (2 )

#1 KaZ.29.01.2018,  08:18:13
Foarte bine ,mai vedem,dar cu colectarea selectiva cum ramane ,daca tot facem selectare de ce Edil Urban a majorat pretul cu 2 lei de persoana,ar trebui sa ne scada din factura daca tot facem selectare,mai trebuie inca un Jeep la Balaneasca ?
#2 Guy29.01.2018,  09:42:41
Nu este adevarat ca " LED, care consumă puțin, dar luminează mai mult". La aceasi intensitate luminoasa o lampa LED consuma mai putin. Fizica este totusi fizica. Am vazut tot in ZVJ un articol precum ca Vaii Jiului si implicit orasului Petrila NU i s-au alocat banii "cuveniti"/ doriti , din partea Consiliului Judetean Hunedoara. Pentru investitii sunt alocati aproximativ zero lei, asa ca de unde cei 15 % din partea solicitantului finantarii prin POR ? Ceva nu iese la aritmetica. Si daca fizica si aritmetica "nu se pupa", raman rugaciunile. Consumul de energie electrica pentru iluminatul public se calculeaza raportat la total putere instalata si putem face calculul per stalp, per lampa, etc., nefiind relevanta comparatia consumului total per anii calendaristici, cand puterea instalata difera de la un an la altul cu sute de stalpi si lampi. Si cum vad ca exista macar vointa ( chiar daca nu sunt si bani), este imposibil sa nu se gaseasca si solutii. ( poate vine cu diferenta de bani exact operatorul privat cauia i se va delega gestiunea) Interesant va fi sa vedem daca intabularea cu aviz OCPI va fi facuta la timp ( o simpla contestatie a intabularii (???) poate arunca in aer tot proiectul, adica pierderea finantarii ). Speram ca vor aparea detalii, cele supuse dezbaterii publice sunt total insuficiente pentru lamurirea chestiunii, bazate fiind mai mult pe dorinte decat pe indicarea resurselor, surselor si mecanismelor specifice).


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Publicitate
Newsletter