04.02.2018,  12:19:12 | 0 comentarii | 462 vizualizari
Petru Mărginean, președintele SALVITAL: „Dacă crede cineva că Mărginean e problema, el poate să se retragă din fruntea asociaţiei”
de Corneliu BRAN

Medicul Raed Arafat ar putea rezolva problema rapid, trecând modulele SMURD Hunedoara la minister, cum se întâmplă în marea majoritate a judeţelor ţării, scăpându-se astfel de calvarul finanţării anuale de către UAT-uri (nu întotdeauna bun-platnice şi care „politizează” absurd un serviciu public non-politic!).
Revenim pe larg cu câteva aspecte în ceea ce priveşte Asociaţia Salvital Hunedoara, surprinse la ședința Consiliului Local Petroșani din luna ianuarie. 

Mărginean - mărul discordiei?
Înainte de a vă prezenta cifrele prezentate de preşedintele „Salvital” Hunedoara, Petru Mărginean, facem o scurtă paranteză pentru a clarifica un aspect demn de remarcat. 
Mărginean se află de multă vreme în tot felul de dispute politice şi a deţinut mai multe funcţii pe latură politico-administrativă în trecutele mandate, inclusiv cea de primar al Devei. Nu că asta ar fi rău, dar în momentul de faţă aceste lucruri aduc serioase deservicii acestei asociaţii non-politice. Mulţi politicieni sunt tentaţi să lovească, indirect, asociaţia din cauza acestuia şi eventual să nu o sprijine suficient pe motiv „că-i Mărginean acolo”. Ceea ce nu-i deloc corect faţă de nişte paramedici absolut buni profesionişti sau angajaţi ce aparţin de „Salvital” şi care nu fac altceva decât să-şi facă meseria şi să salveze vieţi omeneşti. Chiar şi pe parcursul discuţiei de la şedinţa de consiliu s-a simţit acest lucru din atmosfera şi suspiciunea creată de unii consilieri, iar preşedintele „Salvital” Hunedoara a şi spus în cuvântul său, de vreo două ori, că „dacă crede cineva că Mărginean e problema, el poate să se retragă din fruntea asociaţiei numai ca aceşti oameni să nu sufere iar asociaţia să funcţioneze, cum am mai spus-o de atâtea ori”.

Salariul lui Mărginean - 6.000 lei în mână
Mihai Barbu, consilierul ALDE, l-a întrebat de ce în campania electorală nu a răspuns întrebării unui jurnalist ce salariu are, dacă nu cumva e la „secret” un „salariu public” din cauza că e prea mare faţă de cât ar trebui. Petru Mărginean s-a apărat spunând că nu a răspuns acelui jurnalist deoarece întrebarea a fost maliţioasă şi cu tentă de a-l discredita, și că, după campania electorală, şi-a dezvăluit salariul, el fiind de „6.000 lei net”. „E mai uşor să distrugi ceva decât să construieşti. S-a construit ceva împreună cu dumneavoastră, consilierii şi cu domnul primar Iacob-Ridzi, iar acest ceva a fost proiectul meu de suflet. Al meu şi al lui Arafat, după aceea cu sprijinul consiliului judeţean şi a consiliului local. Apoi unii, în funcţie de interesele politice (tocmai Mărginean, care s-a plimbat pe la câteva partide vorbește de interesul politic! - n.r.), s-au retras din asociaţie ori au pus tot felul de piedici. Din păcate, munca acestor oameni nu se vede întotdeauna la modul direct, dar să ştiţi că pentru cei 2% vin oameni care, de multe ori mă uit la ei şi îmi fac cruce, îmi zic că doresc să dea din pensia lor atâta, deoarece un paramedic dintre aceştia de care vorbim azi i-au salvat nepotul... Aceştia şi-au făcut datoria şi pot spune că nu a existat nicio problemă disciplinară în cei 12 ani de zile de când existăm ca asociaţie la echipajele SMURD din judeţul Hunedoara! Una n-a fost! (...). Dacă cineva doreşte să plec că am un salariu prea mare, sau din alte motive, plec, dar ei trebuie să existe! (...) Salariul meu este de 6.000 lei net. Ăsta e salariul meu. Dacă vi se pare mult, sau vi se pare puţin, spuneţi-mi şi-l ajustez după cum ziceți...”, a menţionat printre altele Petru Mărginean.

Servicii SMURD - 1.097 de petroşeneni
În întregul judeţ funcţionează 12 module SMURD. Doar în anul 2017 paramedicii hunedoreni au avut 19.339 intervenţii, din care 1.097 au fost ale celor de la SMURD Petroşani. Deci peste o mie de petroşeneni au fost ajutaţi de aceşti paramedici şi probabil numeroși au scăpat de probleme grave datorită intervenţiei acestora. Credem că toţi banii din lume n-ar fi suficienţi pentru atâtea suflete salvate în decursul a 12 ani, nu doar a unuia singur. De aceea a fost salutară amânarea proiectului şi decizia primarului Petroşaniului de a spune că dacă vor fi scutiţi de la penalităţile datorate întârzierii plăţii cotizaţiei, pe motivele cunoscute (cele 6 milioane lei noi lipsă la bugetul local), Petroşaniul va rămâne în asociaţie.

Salarii mici la SMURD 
SMURD Hunedoara este structura numărul doi înfiinţată la nivel naţional, după cea din judeţul Mureş creată de cunoscutul Raed Arafat. În momentul înfiinţării, în anul 2005, după cum a menţionat Petru Mărginean, „aceasta era singura posibilitate ca SMURD să poată funcţiona”. Din păcate, cei 58 de membri care fac parte din asociaţie, UAT-uri de pe raza judeţului ca şi UAT Petroşani, nu îşi achită datoriile la zi, Petroşaniul fiind un exemplu pozitiv din acest punct de vedere. Mai concret, dintre cei 58 de membri, 34 sunt cu datorii – unele mari şi foarte mari. Din cauza neplăţii cotizaţiei pe perioade lungi de timp, nu de puţine ori s-a ajuns la procese în instanţele de judecată. La nivel judeţean anul 2017 a fost, totuşi, un an bun. Ar trebui să se colecteze anual 3,831 milioane lei (venituri prognozate). De încasat s-au încasat până în 3,4 milioane lei, dar nu se întâmplă acest lucru an de an. Restanţele totale sunt acum de vreo 700.000 lei. Interesant este faptul că fondul de salarii anual al paramedicilor şi tot ce ţine de SMURD ar fi undeva la 4,5 milioane lei (faţă de cele 3,8 milioane prognozate a se strânge de la cei 58 de membri), diferenţa fiind acoperită din alte fonduri identificate de conducerea asociaţiei, dar nefăcute public nici pe pagina de internet, nici la şedinţă. Totuşi, trebuie ţinut cont şi de un alt aspect, apropo de salariile nesimţite ale unor bugetari-pensionari, că salariile paramedicilor sunt cuprinse între 2.000 şi 2.500 lei în general. N-avem nimic nici cu unii funcţionari care-şi umflă salariul după 3-4 ore de „Solitaire” pe zi şi vreo trei ceşti de cafea şi o plimbărică prin oraş, dar parcă nu se compară cele două categorii cu salvarea de vieţi omeneşti, cu stresul, munca fizică şi psihică datorate acestui fapt. 

SĂ NU NE TĂIEM SALVITAL-UL DE SUB PICIOARE
Dacă se mai prelungesc mult discuțiile în Consiliul Local Petroșani dacă se va face sau nu economie la două miliarde de lei vechi, consilierii și executivul vor fi acoperiți de ridicol. Doar două familii de angajați ai Primăriei Petroșani (din care doi pensionari din sistemul minier) umflă anual cam cât e cotizația către acest serviciu vital pentru orice comunitate: 2 miliarde de lei vechi. Atunci, să nu fim ipocriți și să ne tăiem singuri Salvital-ul de sub picioare… 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter