04.02.2018,  12:43:40 | 0 comentarii | 592 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Angajaţii lunii ianuarie 2018 la Apa Serv Valea Jiului
de Ziarul Vaii Jiului

Unul dintre cele mai apreciate proiecte derulate de operatorul regional al serviciilor de apă și canal din Valea Jiului constă în aprecierea muncii salariaților și acordarea titlurilor de „Angajatul lunii”, respectiv „Colectivul lunii”. 
„Derulăm deja de un an de zile acest proiect de fidelizare al salariaților noștri, nu doar din dorința de a stimula activitatea acestora în cadrul societății, ci și pentru a genera acel spirit de competiție care conduce, într-un final, la o creștere a productivității muncii în cadrul firmei noastre. Din acest motiv, vom continua și în acest an proiectul nostru care-și propune să-i recompenseze, în fiecare lună, pe cei mai buni dintre salariații noștri”, a declarat Costel Avran, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
Primii laureați ai titlului de Anagajat al lunii ianuarie, din anul 2018, la Apa Serv Valea Jiului, sunt:
• Lucreţia Lăptucă -  normator  în cadrul Seviciului Exploatare-Dispecerat
• Istvan Josef Szatmary - lăcătuş-mecanic în cadrul staţiei de epurare de la Dănuţoni
• Dragoş Doru Deoancă - inginer în cadrul Serviciului Tehnologia Informaţiei
De asemenea, echipa de management a operatorului serviciilor de apă și canalizare din Valea Jiului a decis, în urma analizei activității desfășurate în luna ianuarie 2018, să acorde titlul de „Colectiv al lunii ianuarie” echipei din cadrul Biroului Administrativ al Apa Serv Valea Jiului, format din: Florentina Elena Kallos, Cristina Suciu, Viorica Pricop, Nicoleta Liliana Angeru și Iuliana Irina Opriș. 
„Le mulțumesc colegilor noștri, primii premianți ai anului 2018 de la Apa Serv, pentru activitatea lor și pentru faptul că au înțeles și înțeleg, la justă valoare, importanța activității pe care o au în structura întregului nostru colectiv de angajați. Îi felicit și le doresc pe mai departe succes, iar celorlalți salariați le reamintesc că, la rândul lor, pot deveni laureați ai acestor premii menite să recompenseze activitatea celor mai buni dintre salariații Apa Serv”, mai spune Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
Premianții lunii ianuarie au fost felicitați vineri, în cadru festiv, la ședința de raport a conducerii Apa Serv, unde au primit diplome de merit și o primă în bani.
Birou Presă  Apa Serv Valea Jiului Petroşani



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter