Am întâlnit şi mineri fericiţi: cei de la Sindicatul NOROC BUN / Duminică, ortacii lupeneni de la Sindicatul NOROC BUN s-au autoblocat un şut şi mai bine în frunte cu liderul lor, GHEORGHE EMIL, la… Popasul Topliţa

Sătui de „sapă”, de promisiuni deşarte, de fandoseli şi minciuni electorale, ajungându-le cuţitul muncii la os, minerii de la Sindicatul NOROC BUN

au pus-o de o ieşire. Să nu credeţi, Doamne fereşte!, că au ieşit mai repede din subteran. Nu, ei, au ieşit, regulamentar şi organizat, la iarbă verde.

Duminică, 24 mai, pe la prânz, vreo 50 de ortaci de la mina Lupeni şi-au spus în faţa C.A.P.-ului NOROC BUN. De obicei, din faţa C.A.P.-ului ei urcă zilnic în autobuzele minei pentru a merge la şut. Însă, duminică, ei au făcut o excepţie de la regula zilnică, „deturnând” un microbuz în sensul opus minei Lupeni. E drept că, în ultimul timp, ortacii au „băgat gaură” într-una, fapt pentru care chiar directorul minei, dr. ing. Dorel Nica, le-a mulţumit într-o duminică, la suprafaţă, într-un cadru mai relaxant. Majoritatea ortacilor care au aderat la Sindicatul NOROC BUN transpiră din greu la complex. Poate de aceea un ortac îmi spune: „Oamenii mai au nevoie şi de o ieşire la aer curat, de o relaxare. În ultima vreme, am şi tras cum se spune, ca migul”. Din Uricani, lotul ortacilor se întăreşte cu un alt ortac prieten, nea Mitică Ivanovici, fost meşter minier şi fost lider al „independenţilor” uricăneni, actualmente un  pensionar bine informat, care nu a pierdut contactul cu problemele - nu puţine şi deloc simple -  mineritului.  În cele din urmă, ajungem la locul de răcoare, de verdeaţă şi de odihnă. Adică la Popasul Topliţa, situat undeva prin Valea de Brazi, nu în locul invocat de popă atunci când te laudă creştineşte în faţa blocului. Aici ţugul trăgea mai dihai decât pe galerie. Un motiv tocmai bun pentru a lua un întăritor-două-trei din cele pregătite din timp de sindicat. Nu prea multe însă, pentru că ortacii au trebuit să dea şi în „lobdă”. Pentru a arăta că au energie şi vor să se bucure cât mai mult de binefacerile naturii, ei au jucat nu două reprize, ci trei reprize. Dacă vreun oficial al Minerului Lupeni îi vedea pe ortaci cum aleargă (oricum mai bine decât Irina în meciul trântit de Minerul cu ACU Arad) şi cum „le au cu mingea”, i-ar fi convocat de grabă, lăsând Doamne fereşte!, fotbaliştii pe drumuri şi complexul fără mineri. Cele trei reprize s-au desfăşurat într-o atmosferă de fair-play, neînregistrân­du-se cotonogeli notabile. La ieşirea la iarbă verde nu puteau lipsi nici „noroceii”, frumoşii copii ai ortacilor, care au zburdat pe pajiştea de la Topliţa, zi de (primă)vară până-n seară. Între reprize, ortacii se răcoreau cu o bere şi-şi completau vitaminele cu mici şi grătare, puse la discreţie de conducerea sindicatului. Ţinând cont că sindicatul este unul mic, dar… voinic, coeficientul de participare, să-i zicem K-ul de distracţie, a fost unul mare. Procentual – 48%. Oare la acţiunile unui sindicat de 2.000 de oameni, să zicem, participă 1.000 de ortaci? Întrebăm, nu dăm cu şlogul. Mai spre seară, norii s-au împrăştiat care încotro, scoţând la iveală un cer albastru şi curat ca sufletele „noroceilor”. „Cu oamenii buni, ţine şi Dumnezeu!”, îmi spune Dan Ciobanu, care a fost şi fotograful şi operatorul „oficial” al mişcării sindicale de duminică. Ce-i drept e şi dotat cu nişte scule „de tras în chip”, care ar băga în boală grea orice redacţie din Valea Jiului. Dacă nu credeţi, vă arătăm dovada: fotografiile care ilustrează acest reportaj. Ca să arate că ştiu nu doar să dea în minge, minerii, mai spre seară, au trecut şi la momente coregrafice. Au dansat, câte unul, câte doi, câte… toţi, au chiuit de i-au auzit caprele negre din Retezat, până când a venit microbuzul, când, disciplinaţi, ca la colivie, s-au îmbarcat spre Lupeni. Şi ca să nu se înapoieze cu mâna goală, sindicatul i-a mai cadorisit cu niscai doze la purtător. Din surse autorizate, dar care au ţinut să-şi păstreze anonimatul, am aflat că petrecerea a continuat şi în Lupeni, pe la „Căbănuţă” ori alte locante de „cultură”, unde ortacii au disecat toate fazele mai importante ale acestei frumoase zile de duminică. Pentru a fi obiectivi în relatare, trebuie să-i notăm (cu foarte bine) pe maeştrii de ceremonie: fostul brigadier şi sindicalist Emil Vulea şi Emil Gheorghe - preşedintele Sindicatului NOROC BUN. La stăruinţele noastre, acesta ne-a declarat următoarele: „Toate acţiunile pe care le-am desfăşurat până acum sunt suportate din cotizaţiile noastre. Se înţelege, fără aportul vestitei sume de 5,8 la mie. Asta că, din păcate, anumite structuri nu au fost de acord cu prezenţa noastră la masa… bogaţilor. La înfiinţarea Sindicatului Noroc Bun, la început de drum, ne-am propus câteva obiective: 1. Plata posturilor suplimentare, conform legii (cu spor de 100%); 2. Comisia tarifară pentru promovarea personalului să fie o dată pe an; 3. Îmbunătăţirea condiţiilor sociale cu privire la băile şi vestiarele muncitorilor; 4. Acoperirea clădirii sălii de apel şi pontaj; 5. Iniţierea demersurilor la Federaţia Naţională Mine şi Energie (unde suntem afiliaţi prin USMEVJ) şi Ministerul Muncii privind considerarea posturilor prestate suplimentar ca vechime în muncă (această doleanţă a muncitorilor se află în curs de rezolvare la Ministerul Muncii).” La capitolul „regrete sindicale”, ing. Emil Gheorghe consideră, pe bună dreptate, că „oamenii sunt plictisiţi de lupta oarbă a liderilor de sindicat”, aceasta şi pentru că „sindicatele din Vale, din păcate, şi-au pierdut în mare parte identitatea şi se ocupă mai mult de sindrofii, activităţi colaterale mineritului etc., şi nu reuşesc să-şi impună punctul de vedere privind viitorul mineritului şi, implicit, al Văii Jiului”. Revenind la acţiunea de duminică, Emil Gheorghe ne-a declarat: „Sunt mulţumit de cum a ieşit. Dar, cel mai important e că oamenii au ieşit la o gură de aer, au jucat un fotbal, au socializat. Căci ce e mai frumos decât să-ţi vezi ortacii mulţumiţi. Noroc Bun!”. Nici că se putea o încheiere mai bună: într-adevăr, la Popasul Topliţa am întâlnit şi ortaci fericiţi: cei de la Sindicatul NOROC BUN.