Elevii Liceului de Informatică din Petroşani, de la Sarmizegetusa la Germisara

40 de elevi de la Liceul de Informatică din Petroşani, însoţiţi de d. director Mihai Barbu şi d. profesor Emil Danciu, au fost duminică, 31 mai, într-o excursie prin judeţul Hunedoara oferită de d. ing. Costel Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Sunt una dintre elevele invitate, dar nu mă aşteptam ca promisiunea dumnealui să fie respectată, ţinând cont de toate “eforturile” Văii Jiului când e vorba de  tineret. Am fost fericiţi să constatăm că SE POATE ! Motiv pentru care dedicăm acest reportaj neconvenţional generosului nostru sponsor, Costel Avram, un om politic care s-a ţinut de cuvânt.

Uriaşul de la Colţ

Nu e vorba de vreo făptură stranie ascunsă după colţul unui bloc, ci de persoana care ne-a întâmpinat când am ajuns la Biserica Colţ, situată în satul Suseni al comunei Râu de Mori din judeţul Hunedoara.

Adelina Miklosi: Care a fost primul lucru care ţi-a atras atenţia când ai urcat treptele ce duceau spre Biserica Colţ ?

Bogdan Albescu: Să mă gândesc. Au fost mai multe lucruri plăcute, dar m-a încântat bărbatul care stătea în faţa bisericii. La început am crezut că este doar o persoană însărcinată cu îndrumarea vizitatorilor, care vindea diferite obiecte sfinţite. 

- Dar ... ?

- Totul s-a schimbat când eu împreună cu alţi colegi l-am rugat să facă o poză cu noi. Nouă ni s-a părut o glumă şi eram siguri că nu va fi de acord, dar s-a arătat chiar încântat. După câteva poze a început să ne povestească despre biserică, despre ceea ce e special la aceasta si la Cetatea Colţ. M-a facut să îmi doresc să vizitez şi Cetatea, dar nu am reuşit pentru că eram  într-o continuă criză de timp. 

- Poate altă dată .. Şi ce te-a impresionat?

- Barba lui .. Nu, glumesc. A fost foarte interesantă povestea bătrânului călugar care “nu se vede”. 

- Nu se vede? Adică?

- Da. În afară de călugării de la mânăstirea Colţ, mai este unul. Este foarte bătrân, dar nimeni nu îl vede deoarece acest ultim sihastru stă ascuns prin munţii din jur. Domnul înalt ştia despre cine este vorba şi susţinea că îl cunoaşte, dar este un secret bine păstrat între membrii mânăstirii. Dacă sunt întrebaţi, vor spune că nu îl cunosc. 

- Totuşi, acel om înalt despre care tot îmi vorbeşti are un nume ?

- Cu siguranţă are unul, dar am fost mult prea acaparat de felul calm în care îşi etala cunoştinţele încât am uitat complet de numele lui.          

- De fapt, spiritul e cel care contează.   

Ulpia Traiana Samizegetusa – marcă românească de 1,5 RON

Un alt punct pe care am dorit să îl vizităm a fost Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ceea ce a rămas din vechiul oraş din Dacia romană. Plină de emoţie, îmi număram paşii pe care trebuia să îi fac până la destinaţia finală. Ideea de a călca pe urmele strămoşilor noştri mă fascina. În sfârşit, ajunsesem. Mult aşteptatul obiectiv! Unii dintre noi ne întrebam dacă vom avea destui bani pentru intrare. 

Într-adevăr, am fost surprinşi. Am dat inegalabila sumă de 1,5 RON. Iar atenţia acordată ruinelor de către administratorii acestui loc nu ne-a înşelat aşteptările. Singurul loc de care am putut întreba au fost toaletele publice situate în incinta cetăţii. Nu a existat nici măcar o persoană care să ne ghideze, care să ne explice ce reprezentau pietrele. Unicele îndrumări le-am găsit pe câteva table înfipte în pământ. “Dacă eram în străinătate nu se întâmpla aşa ceva. Istoria ar fi fost la fiecare pas, iar pământurile din situl arheologic nu ar fi fost folosite pentru culturile agricole ale locuitorilor din jur. Fiecare pietricică de aici este o parte din istoria noastră, a românilor. Sunt predecesorii noştri şi fără eforturile lor poate că prezentul ar fi avut o cu totul altă înfăţişare“ (Mihai Barbu, directorul Liceului de Informatică din Petroşani). Din nefericire, glasul nostru nu este de ajuns pentru a schimba cu adevărat ceva. Şi vina ne aparţine, în totalitate, nouă, românilor!

Evenimente neprevăzute la Geoagiu-Băi 

Deşi timpul nu a ţinut cu noi, elevii nu s-au lăsat doborâţi şi au plecat hotărâţi spre staţiunea Geoagiu Băi. O mare parte dintre ei s-au scufundat în ce au avut la îndemână. 

“Facem baie fără costum!“

Nu eram deloc pregătită pentru o baie. A fost vehiculată ideea de a merge la ştrand în zilele anterioare excursiei şi chiar am fost entuziasmată, dar totul s-a stins odată cu schimbarea temperaturii. Sâmbătă seara am urmărit ştirile meteo. Ba chiar le-am alternat şi am verificat veştile comparând canalele de televiziune între ele, dar toate prevesteau acelaşi lucru – ploi în toată ţara, temperaturi scăzute, chiar şi ninsori în unele părţi ale ţării. 

Deci nu aveam la mine costum de baie. Nu am vrut să intru pentru că plăteam degeaba şi nu voiam să înghit în sec privindu-mi colegii (care au fost mai pregătiţi decât mine). Până la urmă m-am lăsat convinsă. Dănuţ mi-a împrumutat pantalonii lui trei-sfert de fâş. Orice era mai bun decât blugi meii. Dar nu ne lăsau să intrăm cu tricou în piscină şi a trebuit să rămân în sutien. Cam greu pentru mine deoarece sunt destul de rezervată când vine vorba de expunerea corpului în faţa lumii. Of... mi-am udat danteluţa albă. În ciuda tuturor complexelor, a meritat pe deplin! Pantalonii lui Dănuţ şi încurajările colegilor m-au scos din orice încurcătură.  (Andreea Marchiş, cocheta noastră) 

Am lăsat-o pe Andreea în pantalonii mei şi am intrat în bazin cu nişte pantaloni scurţi pregătiţi de acasă. Am avut o presimţire. Totul a fost ok, cu excepţia frigului din primele momente. M-au încălzit câteva colege şi mi-am revenit în doi timpi şi trei mişcări. Problema a fost la plecare. Am uitat să îmi iau încă o pereche de boxeri. În ştrand i-am avut pe mine. Nu îi puteam lăsa pentru că aş fi răcit până acasă, aşa că nu am avut altă soluţie: i-am dat jos şi mi-am luat blugii direct peste piele. Nici nu cred că este nevoie să explic senzaţiile pe care mi le-a provocat materialul blugilor. Important e că nu m-am ales cu nicio iritaţie sau mâncărimi.  Deşi am pielea cam sensibilă. (Dănuţ Vitan)

Între pizza şi adevăr  

După ce ne-am rătăcit printr-o pădure din împrejurimi căutând o cascadă, am decis să ne hrănim. (Nu cu şopârle găsite pe jos, cum voia Adrian!). Ne-am îndreptat către „Agrementul” staţiunii.

Le-am recomandat specialitatea casei, dar cum spiritul de român nu ne părăseşte niciodată, ne-am comandat toţi un alt fel de pizza pentru că era mai ieftină cu un leu. Iar reacţiile au fost pe măsură...

Eram atât de înfometat, încât aş fi mâncat un cal. De abia aşteptam să îmi aducă pizza. Când am văzut-o, am crezut că cei de la restaurant fac glume. Din păcate nu era nicio glumă. Bucata aia mare de aluat uns cu unt, cu o tonă de caşcaval presărat cu felii întregi de salam era chiar pizza. Nu mănânc lactate, dar când vine vorba de aşa ceva nu refuz. Cu toate acestea, nu am putut să mănânc. Înghiţeam bucăţile nemestecate. Ceilalţi mâncau fără să respire. Bieţii de ei nici nu şi-au dat seama că avea gust de şosete! (Adrian Martin) 

Chiar a fost bună mâncarea. Mi-e ciudă că m-am zgârcit pentru un leu, dar asta e. Mă complac deciziilor mele. Iar pizza nu a fost chiar aşa de rea încât să îmi scot sandwich-ul şi să îl mănânc acolo (aviz lui Adry). Era mare şi de abia am reuşit să mănânc jumătate din ea. Partea pe care era şuncă a fost chiar delicioasă. Măcar m-am săturat şi am avut timp să mai vorbesc la telefon încă o oră.  (Roxana Manea)

Acum probabil aveţi în gând doar reacţii de compătimire pentru Adrian. Poate că merită sărmanul rârâit de aproape 2 metri. Până la urmă el a fost cel care a riscat şi mi-a luat un trandafir dintr-un loc public. Deci, merită! 

Adevăr sau provocare? 

Ritmul a fost menţinut şi pe autocar. Nimeni nu a scăpat de provocări, indiferent dacă au jucat sau nu.

Profesorii noştri au fost cazurile fericite – de ce i-ar supăra un sărut pe obraz din partea unei blonde frumoase ca Roxana? Nici cu Lucian nu ne e ruşine. A sorbit fiecare cuvinţel dintr-o dedicaţie de dragoste primită de la Mimi Iulinsky, colega noastră din clasa a XI-a. Cu siguranţă a fost încântat de delicateţea cu care a folosit cuvintele „canal”, „banană” şi „rupt” pentru a-şi exprima sentimentele.

Iar provocările au continuat. Dansurile oferite de elevul Dan Barbu şi talentul actoricesc al fetelor din clasa a XI-a au stat la mare cinste, fiecare etalându-şi calităţile, într-o mică-mare măsură.

Gluma „terminatoare” by Bursuc 

Merge un pitic la farmacie:

- Daţi-mi o aspirină, vă rog.

- Doriţi să o împachetez?

- Nu. Lăsaţi, că o împing până acasă.

Reportaj neconvenţional de
Adelina MIKLOSI,
elevă în clasa a X-a
la Liceul de Informatică
din Petroşani