În aşteptarea comercianţilor de miei / Pristavu a pregătit deja stativele

În aşteptarea comercianţilor de miei / Pristavu a pregătit deja stativele

Data publicarii: 
03/18/2010
Autor: 
Paula ENACHE

Pentru a întâmpina valul mare de comercianţi şi cumpărători din perioada următoare,  reprezentanţii Pieţei Centrale Petroşani sunt în toiul pregătirilor. Astfel, suporturile pentru miei au fost scoase din magazie şi curăţate, în aşteptarea ciobanilor.  De altfel, curăţenia generală se va extinde în tot perimetrul pieţei. „Deja pregătim stativele pentru miei şi ne gândim în câteva zile să reorganizăm mesele. De asemenea, săptămâna viitoare, vom chema şi o echipă de dezinsecţie”, a declarat Ioan Pristavu, şeful Pieţei Centrale Petroşani.

Miei mulţi şi graşi

Chiar dacă anul acesta Paştele este mai devreme, tot vom avea miei graşi şi frumoşi. Cel puţin asta spun cei care administrează Piaţa Petroşani. La rândul lor, şi ei au primit asigurări ferme din partea ciobanilor că aşa va fi. „Până acum, ne-au contactat trei comercianţi de miei, care au promis că vor aduce cel puţin 3-400 de miei la vânzare cu greutate normală între 8 şi 14 kilograme. Bineînţeles, în ultima săptămână, numărul vânzătorilor va fi mult mai mare”, a mai precizat Pristavu.

Publică un comentariu nou
Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare