
Politic
-
După ce a sărit la gâtul propriului viceprimar / Primarul liberal al Devei a lansat un atac „preelectoral” împotriva preşedintelui liberal al CJ Hunedoara
Data publicarii:02/03/2010Autor:Mihaela PETROŞANFără a fi foarte clare şi detaliate motivele reale ale ultimelor evenimente, în interiorul organizaţiei hunedorene a Partidului Naţional Liber pare să-şi fi vârât coada însuşi cel cu coarne. Şi asta deoarece este foarte greu de explicat avalanşa de atacuri şi dispute la sânge între principalii lideri liberali din judeţ.
-
(AUDIO) Deşi a călărit ani buni caii funcţiilor înalte prin pusta administraţiei hunedorene / Prefectul Dezsi, sătul de aberaţiile la care şi el a participat, ne îndeamnă să ne jucăm de-a Ildiko şi Attila
Data publicarii:01/25/2010La o recentă întâlnire a prefectului UDMR, Attila Dezsi, cu primarii aleşi ai localităţilor din judeţul Hunedoara, venind vorba de proiecte, omul nr. 1 al Guvernului Boc în Hunedoara a declarat cum că în privinţa proiectelor ar fi nevoie de chestiuni concrete, nu de ABERAŢII ca până acum. În declaraţia sa, pe care o puteţi asculta în toată splendoarea pe www.zvj.ro, prefectul le cere primarilor să vină cu proiecte concrete, nu cu aberaţii.
-
Publicaţia care-l bucură permanent pe Resmeriţă vinde excremente la pachet./ Nu s-a pus, nu se pune şi nici nu se va pune vreodată problema ca primarul Dănuţ Buhăescu să plece din PSD
Data publicarii:01/25/2010“Refuz să cred că hârtia de ziar a putut suporta o asemenea inepţie. Nu mi-a trecut măcar prin gând să părăsesc PSD, cu atât mai puţin să mă înscriu în PD-L. Partidul Social Democrat este formaţiunea politică cu care mă identific, pentru care am luptat să obţin voturi. S-a văzut asta în campaniile din anii ce au trecut”.
-
PD-L şi UDMR şi-au împărţit posturile în judeţ
Data publicarii:01/25/2010Autor:Mihaela PETROŞANLa sfârşitul săptămânii trecute, aşa cum era anunţat, a avut loc o întâlnire la vârf între reprezentanţii organizaţiilor hunedorene PD-L şi UDMR. Întâlnirea a avut ca principal scop semnarea unui protocol de colaborare în urma negocierii unor funcţii de conducere la nivelul instituţiilor din judeţ. Protocolul a fost semnat sâmbătă, la Deva, de către preşedinţii organizaţiilor PD-L şi UDMR din judeţul Hunedoara, Tiberiu Iacob-Ridzi, respectiv Iuliu Winkler.
-
Proiecte la început de an pentru vicepreşedintele CJ Hunedoara, Costel Avram
Data publicarii:01/21/2010Autor:Mihaela PetroşanVicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Costel Avram, a prezentat ieri la Deva, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva din priorităţile sale pentru anul 2010. Pornind de la problemele legate de drumuri şi transport şi până la implicarea în susţinerea echipei de rugby din Petroşani, Costel Avram vrea să rezolve mai multe lucruri care nu merg cum trebuie în judeţ.
-
Costel Avram face ordine / Demisii şi excluderi din PRM-ul hunedorean
Data publicarii:01/21/2010Autor:Mihaela PetroşanCurăţenia de iarnă din Filiala Judeţeană Hunedoara a PRM a început şi va continua. De fapt, noi am mai scris despre intenţiile preşedintelui filialei, Costel Avram, de a face curăţenie generală în organizaţie şi de a păstra doar pe cei care sunt fideli partidului. Primele rezultate ale acestui proces au fost prezentate ieri la Deva într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul partidului.
-
Petru Mărginean a hotărât să fie foarte virulent în acest an
Data publicarii:01/14/2010Autor:Mihaela PETROŞANDebutul conferinţelor de presă ţinute de liderii politici hunedoreni a fost făcut ieri la Deva de către Petru Mărginean, preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Conservator (PC) Hunedoara. Liderul conservator şi-a centrat discursul pe un set de trei scrisori pe care le-a primit de la un pensionar cu handicap grav din Deva şi care sunt adresate preşedintelui României, Traian Băsescu, primului ministru Emil Boc, şi vicepreşedintelui Senatului, Dan Voiculescu.
Supărări justificate
-
Vineri, la Deva, încep negocierile PD-L – UDMR pentru deconcentrate / 5% - ponderea etnică UDMR în judeţul Hunedoara
Data publicarii:01/12/2010Autor:Marian BOBOCÎn urma tratativelor, care au avut loc ieri la Bucureşti între conducerile centrale ale PD-L şi UDMR, s-a stabilit că pentru conducerile instituţiilor deconcentrate din judeţul Hunedoara, negocierile se vor desfăşura vineri, la Deva.
-
Şi în judeţul Hunedoara / Maghiarii vor şefia deconcentratelor
Data publicarii:01/11/2010Autor:Anamaria NEDELCOFFAstăzi, reprezentanţii filialelor UDMR din Transilvania se vor întâlni în Capitală pentru a discuta pe tema conducerii instituţiilor deconcentrate, având în vedere că UDMR doreşte la conducerea instituţiilor de stat doar specialişti maghiari.
-
La deconcentratele judeţului / Se pregătesc noi şefi (liberali)?
Data publicarii:01/05/2010Autor:Anamaria NEDELCOFFPremierul României, Emil Boc, doreşte să schimbe legea prin care directorii instituţiilor deconcentrate sunt desemnaţi de cei care se află la putere, dorind ca aceştia să fie numiţi de şefii consiliilor judeţene, printr-un „pact de stabilitate pentru funcţiile publice”, dacă partidele vor fi de acord.
În cazul judeţului Hunedoara, înseamnă că frâiele ar fi preluate în totalitate de naţional-liberali, chiar dacă la nivel central conduc democrat-liberalii.


