În ultima vreme, am citit pe zidurile blocurilor vechi din Petrila o seamă de texte extrem de interesante care înfrumuseţează peisajul intelectual al urbei. Textele anonime (sau semnate cu câteva rare pseudonime sau porecle) ne fac să asimilăm aceste cugetări neortodoxe unui „folclor mural” pe care încercăm să-l explicăm mai jos.

Folclorul înseamnă, din punct de vedere etimologic, înţelepciunea poporului. Mural e un cuvânt cu origine comună franco-italiană. „Mur” e, în franceză, zid, italienii le zic zidarilor – „muratori”. Eminescu foloseşte, câteodată, cuvântul „muri” pentru zidurile vechi. Prin urmare, „folclorul mural” s-ar putea impune drept o creaţie, deocamdată, anonimă şi care se exteriorizează pe zidurile cenuşii ale unui oraş ce moare încet şi sigur. În timp ce primarul oraşului din estul Văii îşi vede liniştit de asfaltarea drumurilor ce duc până la ultimul staul al momârlanilor săi, în oraş tinerii (cred sincer că nu mă înşel în privinţa vârstei lor) îşi strigă, pe ziduri, revolta. Temele lor sunt variate. Una dintre acestea exprimă tristeţea şi nedreptatea vremurilor pe care le străbatem împreună, dar nu în aceeaşi barcă.

Citiţi-le atent şi veţi înţelege de unde vin aceste strigăte de protest: „Banu’ vorbeşte. Întreţine vise meschine”, „Văd copii de bani gata la volanul taţilor”, „Nu puteţi cumpăra toate generaţiile”. Tinerii anonimi ai Petrilei iubesc ca-n viaţa reală şi nu ca-n filmele de ficţiune („Eşti gata să iubeşti? Fii pregătit să te doară!” sau „E cald afară dar în sufletul tău a revenit iarna…”). Ei preţuiesc muzi­ca adevărată pentru că „Muzica bună educă” şi au considerat necesar ca toată fiinţa lor să acţioneze unitar: „Pe inimă mi-am tatuat de mult hip hop/ Doar ca pieptul meu să dea şi el din cap”. Credinţa sau necredinţa lor excede cadrul normal de manifestare: „Când spun că am draci/ Cheamă un preot şi upgradează-i Biblia”. Sau: „Iadu’ tău e raiul multor lipitori de sânge”. Tânărul petrilean e „Rege pe deal, sclav în oraş”. Se simte „ca un miner printre alpinişti” şi e „debusolat ca un urs rasist lângă un panda”. Din aceste triste motive „fumează verde şi ascultă reggae”. 

Despre alegeri părerea lor e că sunt „mai mulţi regi decât coroane”. Ei ştiu că ceea ce au scris cu flacăra unei lămpi (de miner?) e rodul unei gândiri superioare: „Suntem egali dar nu suntem la acelaşi nivel”. Ei sunt convinşi că „apa s-o prefa­ce în vin dar sângele apă nu se face”. Concluzia lor finală e că „Oamenii care au distrus ţara au cravate, nu tatuaje”. Au perfectă dreptate…

 

Post Scriptum. 

Când am fost să mă documentez pentru acest reportaj literar&artistic printre blocurile triste ale Petrilei, am început să fotografiez fiecare text întâlnit în cale. Oamenii aflaţi în preajmă credeau că ei sunt subiecţii fotografiilor mele. 

I-am liniştit. Le-am arătat textele care mă interesau cu adevărat, le citeau şi dădeau din cap. Aprobator sau nu. Când am pozat textul ce spunea că în Petrila „vezi mulţi copii de bani gata la volanul taţilor” o doamnă trupeşă şi o vânzătoare de bingo m-au întrebat, extrem de curioase, de ce pozez peretele din spatele lor. Pentru că pe perete, le-am spus cu maximă convingere, era un afiş interesant şi util care anunţa noi locuri de muncă în Marea Britanie. Le-am făcut curioase. Aşa am aflat, şi eu şi dumnealor, că britanicii caută români ca să planteze, să recolteze şi să ambaleze fasole, ceapă verde, salată, căpşuni, zmeură, broccoli, mazăre, asparagus, afine şi mure. Se căutau amatori şi pentru diverse munci la fermă, la construit solarii, la irigaţii şi la smuls buruiană. Salariul promis era „la normă” şi se oferea un bonus „pentru cei foarte harnici”. Afişul era făcut public de o societate numită „New Oportunities” şi era din Iaşi. Nu-i aşa că te simţi, ca petrilean ce citeşte afişul ieşenilor, „prins în Oraşul groazei din Ţara rataţilor”? 

• 
• 
• 
•