18.03.2015,  20:04:29 | 6 comentarii | 2590 vizualizari
În atenţia guvernului penal Ponta, a parlamentarilor Văii Jiului şi a prefectului judeţului Hunedoara: / Domnilor, tovarăşi, bă, nu vă bateţi joc de Lupeni ’77!


de Corneliu BRAN
►Unde sunt indemnizaţiile reparatorii lunare pentru cei care au suferit represalii după încetarea grevei? ► A câta „greşeală” se face în defavoarea istoriei mineritului Văii Jiului şi a minerilor? ►De ce se minimalizează importanţa şi caracterul anticomunist al grevei minerilor din Valea Jiului, pătându-se astfel istoria acestei nobile şi truditoare meserii? ► De ce dorm parlamentarii Văii Jiului pe ei? ► De ce prefectul judeţului (care, culmea, este chiar din Lupeni…) doarme şi el?
 
L-am întrebat pe dl. Ilie Toma,
şeful Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, pe holul Casei de Cultură „Ion Dulămiţă” din Petroşani, după întâlnirea cu pensionarii minieri, precum şi pe liderul Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, fostul inginer minier, director şi deputat Ion Hortopan, dacă ştiu de ce greva minerilor din 1977 nu e recunoscută oficial şi de ce nu este considerată anticomunistă, ca greva muncitorilor de la Braşov, deoarece noi, cei din Vale, cunoaştem caracterul ei indubitabil anticomunist?
I-am spus domnului Ilie Toma şi le spunem pe această cale şi celor de la guvern, că mai există şi azi destui martori, că s-au scris cărţi. Chiar redactorul-şef al ZVJ, Marian Boboc, şi Mihai Brabu, au publicat în suplimentele ZVJ în mai multe rânduri mărturii, din care rezultă clar că greva minerilor din Valea Jiului, din 1977, a fost mai puternică şi mai mare – şi ca întindere de zile – decât cea din Braşov, demonstrându-se foarte clar că, pentru prima dată de la instaurarea comunismului în România, regimul a fost zguduit din temelii! Iar după această grevă, au urmat represalii asupra liderilor grevei şi a multor participanţi de către fosta securitate şi organele represive comuniste!
„Nu cunosc amănunte, o să mă interesez şi da, este un punct de plecare la alte discuţii cu factori de drept şi de îndreptare a greşelii dacă ea există. Ştiu şi eu şi am auzit multe mărturii de la acea mare grevă a minerilor”, ne-a declarat directorul Ilie Toma. În timp ce domnul Hortopan ne-a spus repede, deoarece se afla la prezidiul întâlnirii cu pensionarii şi evident nu putea vorbi, că nu ştie nimic de acest subiect, întrebându-ne pe noi dacă cei de la Braşov câştigă ceva drepturi ori bani… 
Ca să afle şi dl. Hortopan şi toată suflarea minerească, mai ales toată suflarea pensionarilor minieri care au prins anul 1977 în câmpul muncii, redăm mai jos un material publicat în ianuarie de o agenţie de ştiri, preluat atunci şi de multe ziare şi televiziuni din ţară.
 
„Legea recunoştinţei pentru revolta muncitoreasca anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987”!? Lupeni `77 nu apare niciunde!”
„Guvernul a modificat în ianuarie 2015, printr-o Ordonanţă, Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987. 
Obiectul principal al actului normativ îl constituie reintroducerea în plată, începând cu luna ianuarie 2015, a persoanelor care au calitatea de Luptător rănit fără grad de invaliditate şi de Luptător reţinut, aducându-se astfel corecturile necesare Ordonanţei de Urgenţă nr.95/ 2014, informează Guvernul. Pentru anul 2015, persoanele care au calitatea de Luptător rănit fără grad de invaliditate şi de Luptător reţinut, vor beneficia de o indemnizaţie reparatorie lunară în sumă de 2020 de lei.
Indemnizaţia reparatorie lunară reprezintă 1,10 din salariul mediu brut utilizat pentru fundamentarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin aceasta lege (respectiv 1836 lei x 1,1= 2020 lei).
Începând cu anul 2016, toate categoriile de persoane vizate de Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, cu completările şi modificările ulterioare, vor beneficia de o indemnizaţie reparatorie lunară în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin această lege, aferentă anului pentru care se face plata”.
 
Concluzia ZVJ: o mare nedreptate făcută minerilor (a câta?!) şi o jignire adusă istoriei mineritului din Valea Jiului!
Pentru noi, cei de la ZVJ, lucrurile sunt clare: după încercarea de tăiere a drepturilor câştigate prin chin şi luptă de către mineri, în perioada comunistă, după nedreptatea făcută de legea pensiilor ortacilor, după nedreptăţile făcute privind închiderea minelor, pe motiv de nerentabilitate – asta după ce vreme de 25 de ani nu s-au băgat bani în investiţiile miniere iar cărbunele s-a vândut multă vreme la preţ de nimic, neacoperindu-se decât cu puţin costurile de exploatare, pentru ca apoi să se adune datorii şi să se arate cu degetul că minele sunt găuri negre ale economiei şi trebuie închise, acum minerilor li se mai face o nedreptate! Practic, prin această ultimă nedreptate, se pătează chiar istoria mineritului Văii Jiului şi se minimalizează importanţa uneia dintre cele mai mari greve muncitoreşti din România din toate timpurile. 
Păi, chiar aşa stimabililor care conduceţi guvernul şi ţara, ori faceţi dreptate pentru toată lumea, ori lăsaţi numai Revoluţia din 1989, când, într-adevăr, s-a schimbat un regim, şi nu mai daţi la nimeni nimic, motivând ca de obicei că nu aveţi bani!
Să sperăm că prin negocieri şi discuţii, prin interpelări şi adrese către miniştri, parlamentarii Văii Jiului, prefectul judeţului, care, culmea, e chiar din Lupeni, şi alţi reprezentanţi ai unor instituţii importante ale statului, inclusiv de pe linia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale vor introduce în Legea recunoştinţei şi Greva Lupeni ’77…

Comentarii articol (6 )

#1 anul 190719.03.2015,  06:37:17
GREVA DIN 1929 A FOSTE IMPOTRIVA BURGHEZIEI, GREVA DIN 1977 A FOST IMPOTRIVA COMUNISMULUI. MINERII AU FOST IMPOTRIVA ,, SCLAVAGISMULUI,, INDIFERENT DE CLASA POLITICA. NOROC BUN !
#2 DANUT B. URICANI19.03.2015,  18:47:05
DA greva minerilor din Valea Jiului din 1977, este parte a istoriei noastre, Vom face un sondaj de opinie,la Uricani, și dacă cetățenii doresc vom face demersurile necesare pentru a construi un monument istoric în memoria luptei minerilor împotriva opresiunii comuniste,și a opresiunii, în orice moment, istoric împotriva locuitorilor din Valea Jiului. DOAMNE AJUTA.
#3 Ilie Verdet19.03.2015,  20:01:00
Greva din 1929 a fost o greva de ocupatie, greva din 1977 a fost un fas, nu a avut nimic anticomunist, ci doar niste revendicari sociale, dupa care minerii i-au ridicat in slavi pe comunisti de la Ceausescu pana la urmasii lor din prezent, voi chiar nu vedeti ca la sindicate va reprezinta si va conduc aceleasi figuri triste, unii chiar si de 20 de ani neintrerupt ... :(
#4 Daniel19.03.2015,  21:18:52
Facea bine sa cada deatunci comunismul dar nu a fost asa singurul lor merit este ca erau locuri de munca dar nu aveai ce cumpara cu bani.
#5 Trofin22.03.2015,  10:57:37
Tov. Verdet din Dealul Institutului, las-o mai moale si nu jigni minerii, ca dupa ei ai mancat o paine in Vale. Lasa ca la Brasov a fost greva anticomunista si in Vale nu... bai, sa fie...
#6 Bucureşteanu24.03.2015,  22:38:35
Bă, găozarilor! Pe-atunci aveaţi de lucru. Erau bani pentru minerit. Cărbunele se vindea ca pita caldă. Acum aţi ajuns la mâna lui Ile şi Drăgoi. Vai de poola voastră. La cules de muşeţel cu voi!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Prezentă joi, într-o emisiune la un post naţional de televiziune, deputatul hunedorean liberal Carmen Hărău a făcut o s[..]
02.08.2015, 21:45   |    0 comentarii
Miercuri, într-o emisiune la B1TV, deputatul hunedorean Carmen Hărău a abordat, într-o manieră extrem de dură, pro[..]
09.07.2015, 17:30   |    0 comentarii
Pierderi zi de zi
- Cu cât se produce megawattul acum? Credeţi că există şanse ca în viitorul [..]
06.07.2015, 23:27   |    3 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter