21.06.2015, 11:12:19 | 0 comentarii | 1794 vizualizari
Adrian David, noul preşedinte ales al CJ Hunedoara: / „Munca multă, efortul susţinut, inteligenţa şi atenţia sporită reprezintă cheia succesului”
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Vineri, 19 iunie, noul preşedinte ales al Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, a organizat la Petroşani o conferinţă de presă.
Investiţii
„Am dorit să ofer o informare de principiu a priorităţilor administraţiei judeţene pentru următorul an. Discutăm de un final de mandat, 2012-2016, cu câteva proiecte foarte mari pe fonduri europene, care trebuie încheiate până la finalul anului 2015. Şi aici mă refer la proiectul ce vizează sistemul integrat al deşeurilor şi la drumul spre cetăţile dacice. Sigur, avem şi alte investiţii în curs, dar pentru că vorbim de fonduri europene destul de mari, trebuie să ducem aceste proiecte europene la bun sfârşit, urmând să ne ocupăm în paralel şi de toate celelalte proiecte pe care ni le-am propus”, ne-a declarat preşedintele consiliului judeţean.
Proiecte implementate cu fonduri europene
Referitor la proiectele europene şi ţinând cont de importanţa lor deosebită pentru hunedoreni, am aflat de la Adrian David mai multe amănunte legate de cursul şi implementarea acestora: „În ceea ce priveşte deşeurile, suntem aproape gata cu construcţia. Mai avem de lucru la deponeu şi cu închiderea gropilor de gunoi de la Deva şi de la Orăştie. Urmează licitaţia pentru operatorii zonali. Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm acum este că în centrul nord, regiunea 3, din punct de vedere al deşeurilor – şi aici mă refer la Deva, Hunedoara, Orăştie, Călan, Simeria şi comunele din jur – pentru gropile de gunoi de la Deva şi Orăştie cei de la mediu trebuie să găsească o soluţie rapidă care să facă ca aceste localităţi să poată depună în continuare gunoiul menajer în perioada imediat următoare. Una dintre soluţii este propusă de operatorul din Deva, care a construit o platformă intermediară aproape de deponeul nostru de la Bârcea, unde operatorul se angajează să depună deşeuri, care ulterior vor fi transportate şi relocate în celula 1 de la deponeul pe care-l construim noi. În privinţa drumului de la cetăţile dacice, suntem în faza de analiză economico-financiară a ofertelor. Cel târziu la 7 iulie vom avea un câştigător. Şi acolo, la acest drum, tot până în 31 decembrie putem să facem lucrări din banii europeni. Dacă nu ne încadrăm în această dată, restul sumelor pentru lucrările rămase vor fi acoperite din bugetul intern, iar banii europeni vor fi pierduţi. Urmăresc cu mare atenţie felul cum se va lucra şi cum se respectă termenele pentru aceste lucrări. Într-o altă ordine de idei, într-o strânsă legătură cu cei de la Agenţia de Dezvoltare 5 Vest, aşteptăm să apară ghidurile finale, pentru a putea să lăsăm o zestre cât mai mare pe mandatul 2016-2020 refritor la dezvoltarea judeţului cu bani europeni. Aşteptăm exact să vedem actele şi sumele prevăzute în acte şi condiţiile de finanţare, pentru că avem drumuri, avem obiective turistice, avem cetăţi şi clădiri vechi care trebuie restaurate şi renovate, ca să creştem veniturile judeţului Hunedoara nu pe efortul nostru financiar, ci pe efort financiar european”.
Echipa şi modul de lucru
L-am întrebat pe proaspătul preşedinte ales dacă există cumva vreo schimbare de optică în ceea ce priveşte strategia conducerii consiliului judeţean pe plan economic sau financiar faţă de cum au fost propuse şi de cum s-a lucrat până la acest moment, ţinând cont că un preşedinte nou ales poate veni cu o altă echipă, cu alţi oameni şi cu o altă viziune şi modalitate de lucru.
„Nu există nicio schimbare majoră de optică în ceea ce priveşte strategia şi proiectele de viitor faţă de ceea ce ne-am propus, pentru că eu fac parte dintr-o echipă de aproape jumătate de an, iar lucrurile continuă în aceeaşi echipă. Am adăugat un singur membru, pe doamna Florescu. Cu siguranţă vor mai exista nişte ajustări la ceea ce ne-am propus până acum în anumite zone de lucru, pentru că întotdeauna e loc de mai bine şi trebuie modificat ceea ce nu merge prea bine, ori de câte ori este nevoie. Dar nu vor fi schimbări majore. Cu siguranţă, echipa va merge înainte cu ceea ce şi-a propus. Problemele cu care ne-am confruntat şi ne vom confrunta, în general, sunt probleme cu care se confruntă toate administraţiile judeţene din toată ţara. Va trebui să le facem faţă şi să găsim soluţii de fiecare dată, astfel încât activitatea consiliului judeţean să nu fie perturbată.
Responsabilitate, responsabilitate şi iar responsabilitate
În privinţa implicaţiei în plan personal, David ne-a declarat că această funcţie necesită o implicaţie totală şi presupune o responsabilitate în tot ceea ce se întâmplă vizavi de conducerea şi coordonarea unei instituţii importante hunedorene: „Noua funcţie implică un efort mărit, o responsabilitate ridicată faţă de activitatea şi bunul mers al acestei importante instituţii administrative hunedorene. De exemplu, dacă doar un proiect din cele propuse şi aflate în derulare nu va fi realizat, de suferit va avea nu doar Consiliul Judeţean Hunedoara, ci toată populaţia judeţului. Or, nu ne putem permite să se întâmple asta. Îi asigur pe cetăţeni că voi face tot ce ţine de mine ca astfel de probleme să nu le avem. Vedeţi, dumneavoastră, nu mai contează în astfel de cazuri că am greşit eu, echipa mea, cei dinaintea noastră sau cine ştie cine altcineva... Contează să facem totul ca lucrul respectiv să nu se întâmple! Din punctul meu de vedere, munca multă, efortul susţinut, inteligenţa şi atenţia sporită reprezintă cheia succesului în astfel de cazuri, iar tot ceea ce înseamnă lucru în echipă este foarte important.
Salvarea CEH – prioritate
Legat de Valea Jiului, peşedintele consiliului judeţean, Adrian David, aninosean de origine, susţine că în perioada mandatului va face tot ce-i stă în putere unui preşedinte de consiliu judeţean, din punct de vedere legal, ca să sprijine în mod real Valea Jiului şi cetăţenii ei.
„Judeţul nostru are probleme şi în nordul şi în sudul lui şi în centru, dar cele mai grave, din punct de vedere socio-economic, sunt în Valea Jiului. Pe lângă proiectele pe care le-am mai discutat noi că vrem să le implementăm, inclusiv în ZVJ, în perioada 2014-2020, nu voi înceta să mă lupt pentru Complexul Energetic Hunedoara, dar şi pentru ca firmele din Vale să funcţioneze în continuare, astfel încât aspectul economico-financiar şi social să capete în următoarea perioadă dimensiuni tot mai bune. Asta înseamnă o cooperare inter-instituţională a Consiliului Judeţean Hunedoara cu celelalte instituţii şi cu toţi factorii de decizie, astfel încât să se găsească întotdeauna soluţii rapide şi viabile pentru toate problemele”.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|