De mii de ani apicultura a reprezentat o preocupare a omului încă de pe timpul dacilor şi chiar înaintea lor. Din punct de vedere al organizării şi dezvoltării, aceste vietăţi, familii sau colonii de albine, au cunoscut o îmbunătăţire continuă cantitativ şi calitativ. Acest proces s-a realizat în cea mai mare parte prin intervenţia şi cu ajutorul omului.

 

Fără intervenţia omului, în lipsa materialului genetic şi al tratamentelor pentru combaterea bolilor specifice albinelor, acestea nu ar fi putut şi nu ar putea supravieţui. După cum se ştie, o familie de albine normală se compune din: o matcă, albine lucrătoare şi trântori, fiecare având un rol şi sarcini bine definite. Matca, sau regina cum i se mai spune de stupari, este baza sau elementul principal fără de care familia de albine nu poate supravieţui. Matca asigură generaţia tânără de puiet care ia locul albinelor bătrâne care mor, menţine moralul şi ordinea în stup etc. Albinele lucrătoare, aşa cum într-o societate (ţară) este o clasă muncitoare, în stup cele care muncesc sunt albinele. Pe lângă faptul că ele aduc hrana necesară (nectar şi polen), asigură paza la urdiniş, împotriva hoaţelor, hrănesc puietul, menţin regulile de igienă, grup sanitar etc. Împotriva hoaţelor (albinelor care fură) regula e simplă şi rapidă: decapitarea şi îndepărtarea resturilor rezultate în urma luptei care s-a dat.

Într-o ţară civilizată, unde se fură miliarde din truda celor care muncesc zi şi noapte, oare ce măsuri s-ar putea lua pentru stoparea hoţiei? Care, din păcate, se întâlneşte destul de frecvent la toate nivelele.

În stup sau colonia de albine cum se mai spune, pe lângă matcă şi albinele lucrătoare care muncesc zi şi noapte, se află şi trântori. Se numesc trântori pentru că nu muncesc şi consumă (mănâncă) din hrana adusă în stup de către albinele lucrătoare. Ei sunt toleraţi de albine fiindcă asigură perpetuarea speciei, respectiv fecundarea mătcilor, menţin moralul şi căldura în stup.

Când proporţia, sau numărul acestora, depăşeşte limita admisă şi hrana e tot mai puţină, trântorii sunt daţi afară din stup. Oare într-un for legislativ, administrativ sau de altă natură, ce măsuri se pot lua pentru reducerea celor care nu produc, sunt în plus şi, totuşi, au pretenţii şi drepturi deosebite şi speciale. Nu pot să cred şi să uit cum un ales trece pe lângă biserică şi face semnul crucii şi se roagă să-l ajute Dumnezeu. Se roagă să-i dea sănătate, ca să poată fura cât mai mult? Din păcate, am văzut şi asemenea cleptomani care, dacă legea nu se schimbă, vor beneficia şi de pensie specială.

La televizor am văzut o (doamnă) parlamentară, care cu o voce de o mie de decibeli nu poate fi pensionată ca şi un oarecare şi are dreptul la pensie specială. Acelaşi lucru, tot din parlament, un (domn) striga că se sacrifică pentru ţară şi că are dreptul la pensie specială. Oare un invalid de război sau un soldat care apără ţara, pe front, în tranşee, pe timp de iarnă, nu în fotoliu, are drepturi mai mici sau mai mari, decât un parlamentar?

Atâta timp cât populaţia ţării trăieşte aşa cum ştim, nu pot fi de acord cu aceste pensii nesimţite şi nici cu principiul „cine împarte parte îşi face”. Ce părere au domnii şefi ai legislativului despre retribuţia celor care muncesc şi primesc pensia pe care o ştim, după zeci de ani de muncă grea? Există o echitate? Şi în cazul unei familii de albine există o proporţie, o limită care dacă nu se respectă stupul devine bezmetic şi după un rateu acesta dispare.

Într-o familie de albine, atunci când stupul este suprapopulat, se produce roirea, adică o parte din populaţie, inclusiv trântorii, îşi caută de lucru în altă parte. În parlament nu se poate face o similitudine sau aplica regula de creştere a efectivelor concomitent cu asigurarea unui spaţiu mai mare. Parlamentarii excedentari în loc să plece şi-au pus scaune în plus.

În parlament, sute de maşini, tone de combustibil şi altele care în acest spaţiu nu pot fi menţionate sunt posibile. Se zice că ar fi bine ca banul să fie folosit cu rost, şi nu la creşterea de trântori ca în cazul albinelor fără matcă, unde albinele lucrătoare nefecundate se transformă în mătci false depunând ouă de trântori.

În mineritul din Valea Jiului, datorită organizării mizerabile, nemuncii şi a altor factori s-a ajuns la faliment. S-a trecut la patru schimburi în loc de trei, sporind automat cheltuielile raportate la tona de cărbune extras. Este ştiut că nemunca nu se plăteşte, iar când se doarme nu se lucră.

Stimaţi conducători ai legislativului şi nu numai, schimbaţi, anulaţi urgent această nepotrivită şi nedreaptă lege a pensiilor speciale. Profesorul, educatorul, medicul care prelungeşte viaţa, soldatul care apără ţara şi alţii care nu cer pensii speciale, deşi trudesc din greu, nu sunt retribuiţi conform valorii muncii depuse.

Şi ne întrebăm de ce parlamentarii şi unii politicieni nu sunt iubiţi de marea majoritate a populaţiei care munceşte cinstit în toate domeniile de activitate?

Un bătrân fost miner şi actual stupar,

I. STOICESCU