Unul dintre evenimentele interbelice foarte importante pentru Valea Jiului ortodoxă s-a petrecut în septembrie 1923. I.P.S. Sa Mitropolitul Ardealului Dr. Nicolae Bălan ajunge la Petroşani într-o zi de joi, 13 septembrie, orele 16, iar la Aninoasa, peste două zile. Mitropolitul este întâmpinat cum se cuvine. Ion Duma, preot şi redactor, îi urează cu supuşenie, smerenie, dar şi entuziasm pe prima pagină „Bine aţi venit!”: „Mitropolitul Ardealului a sosit în mijlocul nostru. Ca într-un uriaş cazan în care clocoteşte amestecul feluritelor elemente, se frământă în sufletele credincioşilor sentimentele de credinţă, de nădejde şi de larg avânt biruitor menit înfrăţirii ce izbândeşte din dragostea curată. (…). Vreme îndelungată, o parte, azi cea mai mare parte a Românilor creştini din Valea Jiului, nu a avut prilej să îşi salute şi să se smerească în faţa Stăpânului lor sufletesc. Dureroase împrejurări l-au oprit pe părinte să-şi cerceteze fiii, şi împrejurări fatale în tragicul lor au împiedicat pe fii să poată venera, măcar de la distanţă, pe Părintele lor. Un vis greu, cu nebănuit de repezi urcuşuri, astăzi s-a destrămat. (…) Sufletul Jiului pulsează ca niciodată, şi strigă din stâncă în stâncă: La mulţi ani, Stăpâne!”.

Nu ştiu dacă (şi de câte ori) în Aninoasa au mai călcat vreodată atâtea v.i.p.-uri ca în ziua de 15 septembrie 1923. Motivul acestui desant - „Inaugurarea noului edificiu şcolar în Aninoasa” - şi desfăşurarea ostilităţilor sunt relatate pe larg, în deplină cunoştinţă de cauză, de Florian Gliga, învăţătorul şi directorul şcolii inaugurate:

„În ziua de 15 septembrie a.c. a avut loc în colonia Aninoasa, solemnitatea inaugurării noului local de şcoală. La această ceremonie au asistat, pe lângă Î.P.S.Sa Metr. Ardealului şi suita sa valoroasă sosită din Sibiu, Dl. Mârzescu, ministrul muncii, Dl. Valaori, Secr. Gen., în calitate de reprezentant al Min. Instr. publice, Dl. Ştefănescu - Dir. Băncii Româneşti, Dl. Deputat Chirculescu, Dl. Deputat Gh. Tătărescu, Dl. Dr. Beu, Sibiu, Dl. N. Teodorescu, Dir. Gen. al Soc. Petroşani, Dl. I. Winklehner, dir. gen. a soc. Petroşani. Dl. Dr. Hasnaş Senator, Dl. Golescu, D-nii Dir. de mină Bălănescu, Bujoiu şi Dimitriu şi alte notabilităţi a căror nume ne scapă. Au mai luat parte autorităţile civile şi militare din plasă, în frunte cu harnicul administrator al plăşii Dl. Dr. G. Drăgan, şi Comand. Comp. de jandarmi, Dl. căpitan Stroescu, apoi autorităţile locale, în frunte cu Dl. şef al uzinei Aninoasa, Dl. Dir. de mină Jánussy, care are un merit de netăgăduit la ridicarea acestui edificiu, Corpul ingineresc, Corpul didactic, Preoţimea dif. Conf. din localitate, administraţia locală în frunte cu dl. primar Moldvai, care este un stâlp vrednic al şcolii. N-au lipsit de la această manifestare culturală diferitele grupări muncitoreşti, care, prin prezenţa lor, au dat un aspect cu adevărat sărbătoresc înălţătoarei serbări. După banchet, care s-a terminat la ora 10 p.m., frumoasa cunună de oaspeţi a plecat, în frunte cu Î.P.S. Sa, spre pomposul edificiu şcolar, unde la intrare i-a întâmpinat învăţătoarea d-şoara Silvia Lascu, cu o frumoasă cuvântare, predându-i Î.P.S. Sale un buchet de flori, în numele elevilor din şcoală, apoi în numele corpului didactic a reuşit o cuvântare directorul şcolii, Florian Gliga, bineventând pe iluştrii oaspeţi, exprimând Soc. Petroşani adânca gratitudine a corp. Did. Pentru noul local destinat culturii. A vorbit apoi inimosul Dir. Gen. a Soc. Petroşani, Dl. N. Teodorescu, mulţumind înalţilor oaspeţi sosiţi la inaugurarea acestei şcoli, arătând marea însemnătate a muncii ce se desfăşoară în acest institut, socotind în relief, că (sic!) cultura adevărată e aceea care se face pe bază naţională. Dovedind prin adânca sa înţelepciune că nici o muncă nu poate fi prea mare, când e vorba de asigurarea neamului nostru, Dl. Secretar Gen. Valaori, în calitate de reprezentant al D-lui Ministru al Instrucţiunii Publice, în cuvântarea sa, lungă şi înflăcărată, a subliniat munca grea a învăţătorilor, făcând apel în mod elocvent la răspunderea grea ce o au aceşti zilieri ai naţiunii înaintea lui Dumnezeu şi a omenirii; îi îndeamnă în termeni pătrunzători a-şi îndeplini cu conştiinciozitate apostolatul lor, căci numai prin colaborarea stăruitoare şi conştientă a acestor factori de viaţă ai poporului nostru, putem spera să vedem odată ginta noastră ocupând locul ce i se cuvine, în urma originii sale nobile. După terminarea cuvântărilor, întreg convoiul a trecut într-o sală frumos decorată a şcolii, unde s-a oficiat serviciul religios, la sfârşitul căruia Î.P.S.Sa a rostit o cuvântare înălţătoare, revelând însemnătatea bisericii şi munca de mare valoare săvârşită de slujitorii acestor două altare, care se completează unul pe altul. După ce s-a săvârşit şi actul sfinţirii localului, îndeplinit de Î.P.S. Sa dl. Mitropolit, înalţii oaspeţi se pregăteau de ducă, în timp ce Dl. Dir. Gen. a Soc. Petroşani N. Teodorescu, în cuvinte înălţătoare, predă destinaţiunii acest locaş, încredin­ţându-l bunei conduceri a directorului şcolar, punându-i la inimă sentimentul naţional în care trebuie să se crească elevii acestei şcoli, făcându-l atent că, prin exemplul său, trebuie să dovedească, că este adevărat santinelă a neamului românesc. În urmă, dl. Secr. Gen. Valauri, ca adevărat părinte, strânge dreapta directorului şcolii, în timp ce, prin cuvinte elogioase, îl îndeamnă a fi apostol adevărat al culturii româneşti şi a neamului din care face parte. După aceasta, înalţii oaspeţi au fost fotografiaţi în faţa noului edificiu şcolar. Plecând, au dus cu sine cele mai frumoase suvenire, încântaţi de pregătirile ce s-au făcut în onoarea lor”. După cum se poate observa, obiceiul personalităţilor de a se călca pe bombeuri la tăieri de panglici nu datează de azi, ci de ieri… Însă, la Aninoasa s-au călcat cu folos pentru comunitatea şcolară. Mitropolitul va mai reveni, în 1929, în Aninoasa. 

Florian Gliga, învăţătorul şi directorul şcolii din Aninoasa, nu a lăsat prea mult la dospit îndemnul de „a fi apostol adevărat al culturii româneşti şi a neamului din care face parte”, făcut de Valauri, secretarul general al Ministerului Instrucţiunii. Gliga îşi ia în serios rolul de apostol de Aninoasa al alfabetizării, şi la 14 octombrie lansează un apel (redactat la 5 octombrie) către Direcţiunea Generală a Minelor Petroşani, din care am reţinut: „(…) Apelez, deci la inima şi mintea înţelegătoare a falnicilor conducători ai soc. miniere Petroşani - care, după cum au dovedit şi în trecut, nu cunosc margini când e vorba de a jertfi pentru scopuri cultural - să se îndure a permite şi dispune, ca precum în Petroşani şi Vulcan de ani de zile au înfiinţat şi susţin şcoli de analfabeţi şi cursuri complementare - să se introducă tot asemenea şi la Aninoasa aceste cursuri pentru muncitorii dornici de lumină, lăsând să dispară întunericul nostru analfabetic, având în schimb recunoştinţa eternă a bunilor muncitori ce-i aveţi sub înţeleapta D-Voastră oblăduire”. 

Vă mai amintiţi de muncitorul anonim la Mina Aninoasa care a trimis, la 29 octombrie 1922, redacţiei „o cerere dreaptă” către Direcţiunea minelor Petroşani în care ridică exact, dar exact aceeaşi problemă ca directorul Gliga: alfabetizarea muncitorilor? Să fi îmbrăcat atunci directorul şcolii din Aninoasa salopeta muncitorului de la mină care scrie „o cerere dreaptă”?

Şi sfinţirea bisericii greco-catolice din Bărbătenii de jos, săvârşită de Sfinţii Mihail şi Gavril (8 noiembrie), este consemnată cu căldură în „Gazeta…” (probabil de Virgil Pop, preot greco-catolic la Lonea şi redactor la Gazeta Jiului): „În şirul lung, ce s-a alcătuit în toamna acestui an în jurul praznicilor împreunate cu sfinţiri de biserici renovate, nu se poate trece fără a se pomeni şi despre binecuvântarea bisericii din Bărbătenii de jos, săvârşită în ziua de Sf. Arhangheli. Dis de dimineaţă, cete de ţărani mânecau din toate părţile către frumoasa bisericuţă aşezată între şosea şi calea ferată, unde cereau să fie mărturisiţi, ca să poată fi împărtăşiţi cu Sfânta Taină a Cuminecăturii în ziua acestui praznic. După săvârşirea binecuvântării s-a celebrat Sf. Liturghie cu trei preoţi şi un diacon. După cetirea Evangheliei d. canonic-protopop al Jiului, N. Zugrav, cu arta-i cunoscută, adresează bunurilor ţărani o foarte frumoasă şi potrivită vorbire, lăudându-i atât pe ei, cât şi pe preotul I. Traian, pentru jertfa şi zelul arătat prin zugrăvirea bisericuţei lor. Îndeamnă, că ascultând poveţele îngerilor buni, să nu înceteze a se năzui spre o şi mai mare desăvârşire. Toţi cei de faţă - păr. Suciu, I. David din Vulcan, d. Baciu din Lupeni, teologul V. Berinde s-au depărtat cu mângâierea că au asistat şi au conlucrat la un lucru pe cât de plăcut lui Dumnezeu, aşa de folositor oamenilor”.

1924

 

În anul 1924 Aninoasa nu a prea fost răsfăţată de presa locală. Abia de a apărut de vreo 2-3 ori, şi atunci sporadic. Excepţie face nr. 6/ 10 februarie 1924, când „Gazeta Jiului” alocă un spaţiu generos unui eveniment important pentru comunitatea greco-catolică din Aninoasa: „Sfinţirea clopotelor şi bisericii din Aninoasa”: „Duminică, în 27 ianuarie, a fost sfinţirea clopotelor şi a bisericii gr. cat. din localitate. Sfinţirea a făcut-o părintele canonic Zugrav asistat de d-nii protopop Suciu şi preotul Traian. Biserica a fost arhiplină de cucernicii credincioşi maramurăşeni, de poporeni din Iscroni şi comunele vecine. Societatea Petroşani a reprezentat-o d. subdirector general Bujoiu din Bucureşti. Au luat parte şi preoţii comunei de alte confesiuni, precum şi toţi oficianţii şi suboficianţii, în frunte cu şeful lor, dl. director Jánossy. Clopotele sunt trei la număr, dau un sunet puternic şi armonios. Ele, sfinţindu-se, sunt închinate sfinţilor Ioan (hramul bisericii), Nicolae (în onoarea părintelui canonic) şi Varvara (patronul minei). După sfinţirea clopotelor a urmat sfinţirea bisericii, care, deşi nu este terminată în interiorul ei, s-a făcut cu scopul de a preda-o menirii ei adevărate, rămânând ca după ce se va umplea şi golul ce se mai resimte, să primească şi sfinţirea Arhiereului. Predica ocazională, atât de înflăcărată a părintelui canonic despre tălmăcirea cuvintelor biserică şi clopot, precum şi lauda adusă pentru jertfa atât de măreaţă făcută de o mână de credincioşi, îndemnul de a face întotdeauna asemenea jertfe pentru asigurarea celei mai scumpe răsplată, mântuirea sufletului, a stors lacrămi de bucurie din ochii credincioşilor. A mulţumit apoi în cuvinte călduroase tuturor factorilor care au contribuit cu sprijinul material sau moral la realizarea acestui praznic atât de frumos şi la o zi de înălţare sufletească. La banchetul dat de comitetul bisericii au fost invitaţi toţi intelectualii din loc şi străinii, care au participat la serviciul divin. În toastele ce s-au ţinut, s-a accentuat şi de această dată mărinimozitatea societăţii Petroşani şi s-au adus urări de bine d-lui subdirector general Bujoiu pentru interesul ce-l dovedeşte acestei instituţiuni cultural morale şi pentru bucuria ce a făcut credincioşilor de a-i onora cu prezenţa D-sale şi acum în gerul atât de înaintat al iernii. Se adresează cuvinte pline de recunoştinţă credincioşilor, care şi-au dat totul atingerii scopului atât de sublim. Se felicită părintele Traian, sărbătoritul zilei, că poate să păstorească o turmă atât de conştientă de datorinţele ei pământeşti. Se aduc ovaţii d-lui Jánossy, cui îi revine în mare parte meritul în realizarea dorinţelor credincioşilor, şi având în vedere că numai oamenii pătrunşi de sentimentul religios vor fi şi muncitorii cei mai devotaţi, a sprijinit întotdeauna cu mult zel acţiunea factorilor competenţi. În sfârşit se subliniază ca merite nepieritoare pe paginile istoriei acestei biserici munca neprihănită a harnicului primcurator dl. Rogojan, în al cărui suflet demult era plăsmuită ideea, însă din pricina timpurilor vitrege abis acum s-a putut 

executa. Laudă i se cuvine, că partea Leului este a dânsului prin câştigarea pentru cauză a tuturor credincioşilor şi alte îndatoriri, care le-a îndeplinit cu atâta însufleţire. Răsplată să aibă din cer. Ne bucurăm, că sub stăpânirea românească, aceasta e a doua instituţiune în Aninoasa, pentru nobilarea sufletului şi creşterea caracterelor, de care avem atâta lipsă”.

Biserica nu va aştepta mult până la sfinţirea ei de către arhiereu ei. La 22 iunie 1924 este anunţată vizitaţiunea canonică a P.S. Sale Episcop Dr. Alexandru Niculescu pe care acesta o va efectua între 30 iunie - 14 iulie în Protopopiatul Jiu. Din relatarea „Vizitaţiunea Canonică a P.S. Sale Nicolescu al Lugojului” reţinem cele referitoare la prezenţa înaltului prelat la Aninoasa: „Oprit în Bărbătenii de jos, P.S. Sa a mers la Aninoasa, unde a sfinţit noua biserica clădită din daniile credincioşilor şi cu sprijinul soc. min. Petroşani. La serviciul divin au cântat corul minerilor uniţi şi corul elevilor uniţi din Petroşani, conduse de către părintele R. Miocu. Sfinţirea a avut loc Duminică, în 6 Iulie. După serviciul divin a urmat recepţia. După recepţie, un banchet dat de soc. Petroşani. După aceea, P.S.Sa a făcut mai multe vizite la fruntaşii din comunei Aninoasa şi la credincioşi. Ţinem să accentuăm aici vrednicia păr. I. Traian şi a curatorului I. Rogojan, care cu sprijinul celorlalţi credincioşi şi ai societăţii miniere au ridicat o nouă podoabă în comuna Aninoasa. În ziua următoare a fost sfinţită biserica restaurată din Iscroni tot cu sprijinul soc. min. Petroşani”.  

În decembrie aflăm ultima referire din anul 1924, e drept frugală, despre Aninoasa, anume că Cercul Cultural Vulcan s-a reorganizat, încadrându-se în el şi comunele Iscroni, Aninoasa şi Coroeşteni, fiind ales preşedinte Romul Leheni.

 

1925

 

În anul următor, 1925, presa locală e la fel de zgârcită cu Aninoasa ca în 1924. De-abia la 15 martie 1925, „Gazeta Jiului” consemnează o şedinţă culturală a învăţătorilor, din păcate îndoliată: „Cercul cultural Vulcan şi-a ţinut a treia şedinţă culturală Duminică la 8 Martie a.c. în Aninoasa. Se promitea să fie o manifestaţie frumoasă culturală, dacă Dumnezeu n-ar fi voit să cheme la sine pe copilul bunului păstor sufletesc Şinca, preot ort. român din Aninoasa. Înainte de masă, d-şoara Otilia Andron a ţinut o lecţie practică cu cl. III despre pronumele personale. Lecţia practică a fost predată observându-se toate treptele formale. După critica ce a urmat, lecţia practica s-a declarat de foarte bine succeasă. A criticat dl. Florian Gligor, director, dl. Augustin Pop Bociat, dl. dr. Romul Leheni şi dl. înv. Ion Gh. Ioan. Dl. înv. Augustin Pop Bociat a ţinut o frumoasă şi instructivă conferinţă pentru corpul didactic, despre învăţământul religiunii în şcoalele primare. După masă s-a ţinut şezătoarea culturală pentru public. Vorbirea de deschidere a rostit-o dl. preşedinte al cercului cultural, Romul Leheni, arătând prin cuvinte entuziaste rolul cercurilor culturale. Dl. dir. Florian Gliga a ţinut o frumoasă şi instructivă conferinţă despre însemnătatea învăţăturii, îndemnând publicul asistent, să-şi trimită copiii la şcoală. Elevii şcolii primare din Aninoasa, sub conducerea d-lui înv. Ion Gh. Ion, au executat mai multe cântări patriotice. S-au recitat poezii. Vorbirea de închidere a rostit-o dl. dir. Florian Gliga, exprimându-şi regretul că n-au participat la această şezătoare decât foarte puţini oameni. S-a fixat şezătoarea culturală a Cercului cultural la Coroeşteni pe 5 Aprilie a.c. Cu regret am constatat absenţa învăţătorilor de la secţia maghiară, afară de dl. Ioan Barabas şi Francisc Klinko”.

Într-o scrisoare deschisă, titrată de redacţia „Gazeta Jiului” „O doleanţă. De-ale împroprietăririi” şi publicată la 24 mai 1925, comitetul şcolar din Iscroni ridică o problemă serioasă generată de lipsa localului pentru şcoală în Iscroni: „Onorată redacţie/ Parohia greco-catolică Iscroni a avut şcoală confesională. Mai târziu s-a înfiinţat cea de stat. Edificiu propriu zis n-avea nici una, nici alta, ci închiriase local de la familia Maderspach, iar statul plătea învăţătorii. Averea şcolii confesionale a trecut în proprietatea bisericii după contopirea celor două şcoli. Dar să revenim. Comuna nu are local de şcoală, ci din 1922 ţine în chirie o casă de la familia Maderspach. Dorind comitetul şcolar să edifice un local corespunzător şi fiindcă n-avea nici terenul necesar, s-a cerut împroprietărirea şcolii prin reformă şi conform reformei agrare. Aşa, Comisia de ocol din Petroşani, cu decisul No. 14/ 1922 a expropriat în favorul şcolii şi din averea familiei amintite - ca intravilan şcolar - un teritoriu de 1.300 st. pătraţi. Această hotărâre a fost aprobată de comisia judeţeană prin No. 409/ 1923, iar de comitetul agrar cu hotărârea No. 168/ 1924. În baza acestor 3 hotărâri aduse de către 3 foruri legale, agronomul regional a venit în comună în ziua de 25 Aprilie 1925 şi a împroprietărit şcoala. Totodată, s-a constatat că, cu hotărârile aduse, de mai sus, suprafaţa amintită s-a expropriat definitiv şi executoriu şi s-a şi transcris în cartea fonduară pe numele şcolii de stat. Consorţiul Bozici et. Comp., cumpărând domeniul Maderspach, încearcă tot posibilul să schimbe această situaţie definitivă, şi încă cum: să schimbe el teritoriul expropriat pentru şcoală cu teritoriul casei care serveşte acum de şcoală, dar fără edificiu, căci astfel cer interesele consorţiului amintit, căruia de şcoală şi de progres cultural nu-l prea doare capul. Dar să observăm mai bine şurubăria dumnealor. Casa care serveşte acum de şcoală nu corespunde pentru acest scop. Consorţiul forţează schimbul de terenuri numai de aceea să poată valoriza cât mai bine această casă, cerând un preţ cât se pare de mare şi silind comuna ca-n lipsă de alt fond să jertfească pentru buzunarele d-lor suma câştigată cu mare trudă spre a zidi o biserică, deci fondul bisericii. Şi iată cum, oameni fără inimă şi fără Dumnezeu voiesc să împiedice edificarea bisericii. Căci suma de 200.000 lei votată de comună, s-a votat pentru biserică, şi nu pentru şcoală. Şi acum să vedeţi. Spre marea noastră uimire, la 11 Mai c. sosesc în comună d-nii: Oroveanu, consilier agricol, Anastasiu, revizor şcolar, ca reprezentant al Ministrului Instrucţiunii ca să delibereze chestiunea schimbului?! Însuşi dl. revizor şcolar, care avea datorinţa morală să apere cauza şcoalei, menţinerea teritoriului cu care şcoala a fost împroprietărită, propune şi susţine schimbul, iar dl. consilier agricol, agitându-se că s-a comis o greşeală cu exproprierea făcută, a declarat că va propune celor în drept schimbul dorit de consorţiu. Ş-acum judece lumea ce este mai presus, interesul şcolii şi al statului, ori interesul numitului consorţiu, care voieşte să ne lipsească de un teritoriu foarte potrivit pentru un edificiu şcolar - care, cu toate acestea, îl vom edifica la timpul său, dar nu din averea bisericii, din alte mijloace, de care vom dispune. O hotărâre definitivă adusă de comitetul agrar s-ar putea schimba aşa de uşor la dorinţa unui străin de neamul nostru? Da, înţelegem, şcoala şi statul pot suferi oricând, dar interesul personal niciodată. Primiţi asigurarea stimei noastre, Comitetul şcolar din Iscroni”. 

Văzând părtinitoarea atitudine a revizorului şcolar în această chestiune, care a pactizat tocmai cu adversarul, se poate spune că acţiunea se petrece în zilele noastre. Deh, anii trec, moravurile rămân…

Cu o lună înainte, săptămână de săptămână, este anunţat un adevărat eveniment pentru comuna Aninoasa: desfăşurarea adunării generale ASTRA. „Gazeta Jiului” publică următoarea convocare, semnată I. Iancu (directorul despărţământului Jiu al ASTRA) şi I. Niciu (secretar): „Domnii membri fundatori pe viaţă, activi şi ajutători ai despărţământului Jiu al Asociaţiunii se convoacă pe această cale la adunarea generală anuală ce se va ţine în ziua de 1 Noiembrie c., ora 3 d.a. în localul Casinoului soc. miniere Petroşani din Aninoasa. Din gara Bărbăteni vor sta la dispoziţia d-nilor membri trăsurile soc. Petroşani. După şedinţă vor urma producţiunea şcoalei din Aninoasa şi o masă comună. Ordinea de zi: 1. Deschiderea adunării şi raportul preşedintelui; 2. Raportul secretarului; 3. Raportul casierului; 4. Raportul bibliotecarului; 5. Raportul controlorului; 6. Alegerea noului comitet al despărţământului; 7. Eventuale propuneri”.

În sfârşit, soseşte şi mult aşteptata zi de 1 noiembrie. Din fericire pentru posteritate, cele întâmplate sunt consemnate cu entuziasm, minuţiozitate şi profesionalism în 4 ediţii ale „Gazetei Jiului”. Dincolo de importanţa pentru istoria culturală a Aninoasei, relatarea are însemnătate şi pentru tipicul desfăşurării unei şedinţe ASTRA în Valea Jiului:

„La Aninoasa a fost, Dumineca trecută, un praznic cultural. Nu e numai o apropiere îndrăzneaţă de vorba ceea ce spunem, ci faptul însuşi. S-a ţinut acolo adunarea cercuală a despărţământului nostru, şi câteva ore ne-am ridicat cu toţii deasupra atmosferei comune de certuri interminabile. Au fost acolo preoţi, învăţători şi alţi intelectuali de dincoace şi de dincolo de Carpaţi, uniţi şi neuniţi ca confesiune, dar uniţi cu toţii în dorinţa de a căuta drumurile cele mai bune spre ridicarea românimii din această regiune, unde atâta este de făcut. Şi în această atmosferă de strămoşească frăţie s-au adus hotărâri care, fără îndoială, vor schimba în bine multe din cele de azi. Dar să vedem momentele mai însemnate ale acestei serbări.

Sosirea oaspeţilor. Începând de la ora 2, până la ora 4, trăsuri după trăsuri grăbeau de la mica gară a Bărbătenilor spre cătunul Aninoasa, ascuns între dealurile acoperite cu arini. Şoseaua, în ciuda gropilor făcute de ultimul potop, este pretutindeni bună, reparată. Ici-colo, mormane de nisip, surpături de dealuri mai păstrează amintirea acelor ore de pustiire. Dar nu peste mult apar şi casele modestei colonii miniere. Câteva biserici, o şcoală mare, de asemenea un Casinou modern şi un trotuar îţi dau ceva din impresia unui mic orăşel industrial. Rând pe rând, sosesc oaspeţii de la Petroşani, de la Lupeni, de la Lonea şi de la Vulcan. Primirea lor se face în localul Casinoului soc. Petroşani, împodobit frumos, ca atenţie deosebită pentru serbarea ce avea să se desfăşoare acolo. Gazdele casei, d-na şi d-l Jánossy, director minier, se întrec în amabilitatea şi curtoazia cu care ne primesc.

Şedinţa festivă. La ora 4 şedinţa se deschide. Sunt de faţă membrii comitetului, prezidenţii cercurilor culturale, reprezentanţii autorităţilor, ai Societăţii Petroşani, intelectuali şi popor numeros. Sala de cinematograf a Casinoului se dovedeşte neîncăpătoare. Îndeosebi, se observă mulţi muncitori, români maramurăşeni, aduşi de dorul de a vedea ceva frumos şi de a auzi sfaturi bune.

Dl. I. Iancu, directorul despărţământului, salută pe cei prezenţi, arată însemnătatea adunărilor Astrei şi a operei îndeplinite de dânsa în anul trecut.

Se citesc, apoi, raportul secretarului, cassierului, bibliotecarului asupra activităţii din anul trecut. Dl. preşedinte numeşte o comisiune compusă din d-nii: I. Epure şi V. Taloescu, contabili, să controleze gestiunea cassierului. Comi­siunea, aflând în ordine gestiunea, propune adunării să se dea descărcarea cuvenită cassierului.

Urmează raportul preşedintelui asupra activităţii Aso­ciaţiunii a despărţământului Jiu, precum şi schiţarea programului de muncă pentru viitor, care raport, pentru însemnătatea problemelor noi ce se pun, îl publicăm în altă parte a ziarului nostru, în întregime.

(va urma)