Continuarea poveştii vieţii antrenorului Eduard Gyöngyösi, cu trăirile sale şi cu faptele sale ce au purces crearea de campioni naţionali, judeţeni şi europeni, prin şlefuirea şi modelarea pe plan sportiv a multor talente locale în acest sport minunat, tenisul de masă,  este captivantă şi ne bucurăm că putem să o prezentăm.

 

„După concursul de pomină organizat de sindicat, pe care l-am câştigat, a mai urmat un succes la faza judeţeană de tenis de masă, unde am obţinut un răsunător loc întâi. Deja începeam să joc bine, să mă maturizez, nu-mi mai era frică să câştig, iar emoţiile mi le stăpâneam în faţa oricui, indiferent dacă cel din faţă era jucător mai bun sau mai slab decât mine. Tăria aceasta şi stăpânirea de sine făceau să fiu tot mai redutabil. Şi a mai intervenit ceva ce mi-a schimbat mult destinul şi traseul în acest sport: domnul Eugen Barta, pe-atunci directorul şcolii sportive de la Petroşani! El a venit la Lupeni, unde a vorbit şi la comitetul de partid şi cu mine. M-a întrebat printre altele ce salariu am ca inginer la securitatea muncii. I-am spus. Mi-a zis: Uite, îţi ofer un salariu şi jumătate pe lună din cât câştigi acum lunar. Vino la noi! Vrei? N-am ezitat deoarece iubeam prea mult ping-pong-ul şi nici nu pierdeam nimic la salariu... Astfel am ajuns la Petroşani, am avut cu ei un fel de contract, sau să-i zicem mai degrabă o înţelegere, pentru că, ca antrenor pe post, am stat însă doar un an. Restul anilor în câmpul muncii, până la pensionarea din 1988, i-am activat la Mina Lupeni, unde m-am reîntors după anul de la Petroşani, iar în paralel antrenam tineri, făcând această treabă cu multă pasiune. Reţin şi anul 1971, când  am fost transferat de Comitetul de Partid Orăşenesc Lupeni la Casa Pionierilor Lupeni, unde am fost numit conducător al cercurilor de eletrotehnică, foto şi, fireşte, tenis de masă. De la acest cerc de tenis de masă şi de la secţiile din Lupeni, Minerul, şi din Petroşani, locuri unde pregăteam cu loialitate şi mult profesionalism tineri talentaţi locali, au pornit o serie de campioni, din mai multe generaţii, dintre care îmi amintesc cu drag de: Dana Pădureanu - care a devenit vicecampioana României la copii; Lenuţa Brădăţean - care a devenit prima campioană a judeţului Hunedoara la competiţia cu caracter naţional, Cupa Tineretului, un fel de campionat republican de tineret pe atunci; Victoria Chinceşan, Violeta Grădinaru, Silvia Savin – campioană naţională la tineret; Cati Văcăriuc, Iuliana Bota, Marioara Mărcuş – campioană naţională la tineret, Dan Voichiţa, Ionel Tămăşan, Ion Ciofică, marea campioană Eva Ferenczi şi alţii, să mă scuze cei pe care nu-i amintesc acum. Printre toţi aceştia mai era şi fata mea, Ildiko, care, la numai 10 ani, a cucerit titlul de campioană naţională la senioare!, învingând în finală, pe fosta campioană Forr Lucia de la Constructorul Hunedoara, la 15 şi la 11 la seturi, care era cu aproape şapte ani mai mare decât fata mea, dacă bine mai reţin! Din 16 fete cu mult mai mari decât Ildiko, ea a reuşit să fie cea mai bună, de departe, lucru care a făcut să ne gândim că va fi o mare campioa­nă. Lucru demonstrat ulterior, când Ildiko a reuşit să devină vicecampioana Europei la copii, fapt ce a propulsat-o în lumea tenisului românesc”.

 

Antrenor cu acte-n regulă şi prima izbândă a lui Ildiko

„În anul 1972 am devenit antrenor cu acte-n regulă, după examenele susţinute la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti. A urmat în 1974 un an de antrenorat la Şcoala Sportivă Petroşani, unde am continuat ce am început la Lupeni, cu copii talentaţi descoperiţi şi antrenaţi, care au devenit în scurt timp componenţi de bază ai echipelor de tenis de masă, feminin şi masculin, la această şcoală sportivă. Dintre rezultatele obţinute aici au fost cele de la campionatele naţionale, când echipa de fete s-a clasat pe locul III, iar la individual, Ildiko Gyöngyösi a obţinut tot locul III! Aceste locuri însemnau pe-atunci un adevărat AUR! Demonstra că Valea Jiului are printre cei mai buni tenismani de masă din ţară, lucru deloc pu­ţin. În paralel, cam tot atunci, prin 1975, dacă nu greşesc, eu lăsam Petroşaniul şi mă reîntorceam la Lupeni, la EM Lupeni, pe funcţia de maistru principal la sectorul de aeraj, mină de unde m-am şi pensionat în 1988, luna iunie”, ne-a mai spus antrenorul. 

 

Primii paşi în tenis a unei mari campioane din Vale: Ildiko Gyöngyösi 

Am dorit ca în această poveste să scoatem în evidenţă şi performanţele „fetei de aur din tenisul românesc feminin”, cum o numeau ziariştii sportivi ai acelor vremuri pe Ildiko, fiica maestrului Gyöngyösi din Valea Jiului. Chiar dacă timpul a mai şters din amintiri şi a mai umblat la reţinerea capitolului cifre şi ani, Eduard Gyöngyösi nu poate să uite câteva din rezultatele remarcabile a fetei sale, una dintre cele mai tinere campioane pe care România le-a avut vreodată în toate sporturile! „Timpul petrecut la antrenamente, după serviciu, care se desfăşurau în pivniţa Clubului Sindicatelor de la Lupeni, a început să creeze suspiciuni soţiei mele, Rozalia. Care, după un timp, a început s-o trimită pe fiica mea Ildiko, pe-acolo, să vadă ce se întâmplă. După câteva astfel de vizite, Ildiko, fetiţa mea, mi-a cerut să-i dau şi ei paleta de tenis să vadă dacă poate juca. Atunci mi-am dat seama că are simţul mingii şi îi place să joace, că e relaxată când joacă şi are reflexe bune. Aşa am început s-o antrenez. Ildiko a avut şi noroc atunci, deoarece directorul Minei Lupeni era pe-atunci inginerul Daniel Mircea Ciriperu, un mare pasionat al tenisului de masă şi care în fiecare zi, începând cu orele 17:00, venea la subsol să se destindă timp de un ceas. Aşa, fiica mea a avut un partener de joc peste măsură, domnul director fiind foarte bun ca stil pe faza de apărare. Asta a făcut ca ea să înveţe să atace, devenind foarte bună pe faza de atac, nimicitoare chiar. Lucru care i-a şi adus apoi performanţele. Fireşte că eu, ca antrenor al clubului Minerul, mă ocupam atent de perfecţionarea ei, punând la punct toate detaliile pregătirii. Cu toate astea, la ea mai era ceva: talentul”, menţionează tatăl şi antrenorul fostei mari campioane.

 

Le-a dat cu tifla bucureştenilor!

Referitor la un episod neplăcut, dar care a fost o scânteie în cariera viitoarei campioane din Lupeni, Eduard Gyöngyösi ne povesteşte cu apăsare, chiar şi după foarte mulţi ani de-atunci:

„Cu talentul te naşti şi mă bucur că am avut ocazia să-i pun fetei mele talentul în practică. Spun asta deoarece ea a avut nişte rezultate fantastice încă de la etatea de 10 ani, în 1968. Când, v-am spus, a devenit cea mai bună pe judeţ la senioare, junioare şi copii! Era însă exact în anul când am fost şi jignit, poate cel mai mult în viaţă, la un concurs la Bucureşti, spunându-mi-se în faţă, de către Aurel Popovici, care se dădea mare şi tare la vremea aceea prin Capitală şi pe la federaţie, că copiii din Valea Jiului sunt născuţi în urma plăţii şi avansului de la exploatările miniere! Acest moment m-a ambiţionat şi am antrenat-o şi mai mult pe Ildiko, care a câştigat, în 1972, Campionatele Republicane de Tenis de Masă pentru Copii. Turneul naţional s-a desfăşurat în Sala Floreasca din Capitală şi mă uitam după concurs după Popovici, să-i văd reacţia, dar n-am mai dat de el... Înainte de acest concurs, Ildiko a fost respinsă de către arbitru, pe motiv că, vezi Doamne, n-avea echipament adecvat. I-au dat cinci minute fetei să-şi ia pe ea echipamentul adecvat. Ligia Lupu, fostă campioană naţională la senioare, din Cluj, auzind de situaţie, i-a dat imediat echipamentul ei fetei mele, astfel că sforile celor care nu doreau copii din Vale la acest mare concurs n-au mers, Ildiko fiind acceptată să joace. De cine? Chiar de Ella Constantinescu, fostă campioană mondială în tenisul de masă şi antrenoare federală pe-atunci, o femeie deosebită, care i-a spus lui Ildiko după ce s-a schimbat: Lasă-i pe arbitrii ăştia, poţi să joci, intră şi arată-ne ce poţi! A eliminat întâi, lejer, o hunedoreancă, apoi o fată bună de tot de la Buzău, considerată printre favorite, mai încă vreo trei fete, toate favorite şi cu un an-doi-trei mai mari ca şi vârstă, din păcate, îmi scapă acum numele lor. Iar în finală a câştigat, destul de lejer, în faţa cunoscutei Ligia Lupu! Imediat după victorie, reporterii din sală ne-au asal­tat, au venit să se intereseze cine-i fata, care e poves­tea ei... Ildiko devenise, iată, cunoscută şi în Capitală... O fetiţă dulce şi talentată din Valea Jiului captase atenţia ziarelor, reporterilor radioului naţional de la secţiunea sport! Tot atunci, tot Ella Constantinescu mi-a cerut să o las pe Ildiko într-o tabără de pregătire de la Odorhei deoarece doreşte s-o convoace în lotul naţional în vederea Campionatelor Europene din Danemarca. Eu, ambiţios şi supărat, pentru faptul că am fost jignit de Popovici, i-am spus morocănos că nu o las, deoarece s-a născut de avans şi de plată... 

 

Furată din Vale... Federaţia - la plăcinte, înainte!

„După o lună de la acel răspuns al meu, mă trezesc la Lupeni că sunt chemat de profesorul de matematică Cotescu, director pe atunci şi cu nu mai ţin minte ce funcţie pe linie de partid. Îmi spune: Măi, vezi ce faci, că uite, ministerul a trimis o adresă în care ne spune că trebuie să te duci urgent la Odorheiu Secuiesc, cu fata ta, în tabăra de pregătire, timp în care vei fi plătit. Fireşte că, pentru Ildiko, n-am mai aşteptat invitaţii speciale, am trecut peste jignire şi am luat fata şi m-am dus cu ea la pregătire. Era şansa ei! Acolo am văzut şi ceva metode noi de pregătire, care mă interesau direct şi pe care le-am folosit apoi în perfecţionarea mea ca antrenor. Ne-a prins bine acel stadiu. Eu m-am perfecţionat, iar Ildiko a participat apoi la categoria ei de vârstă la Campionatele Europene, la 11 ani devenind vicecampioană europea­nă de juniori! Imediat, ca şi şacalii, pe Ildiko au pus mâna Procopeţ şi cu cei din federaţie, convingându-mă pe mine că trebuie să le las lor fata în pregătire în vederea campionatelor europene următoare, de la Atena. A urmat legitimarea fetei mele, o formă ascunsă de transfer la Clubul Voinţa Arad, Văii Jiului fiindu-i furată încă o dată o mare valoare sportivă. Într-adevăr, Ildiko a ieşit la Atena campioană europeană, dar vreau să vă spun că tot campioană europeană ieşea şi dacă rămânea în Valea Jiului, că doar până atunci tot eu şi aici se pregătise şi învinsese tot ce era mai bun din ţară la vârsta ei! La fel procedaseră şi cu Eva Ferenczi. În fine, opt ani consecutivi Ildiko a câştigat titlul naţional la feminin, iar la concursurile internaţionale a fost mereu printre primii! O mare campioană, dar recompensată atât de puţin de stat în acele vremuri... Ca şi celelalte campioane, fetele rămâneau mai mult cu munca şi cu gloria, trecătoare, iar alţii se lăfăiau după urma muncii lor şi se umpleau de bani şi funcţii pe spatele şi truda acestor tineri sportivi care reprezentau cu cinste România şi sportul românesc. Asta e o mare nemulţumire a mea ce nu-mi dă pace nici acum, după atâta vreme”. 

(va urma)

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
•