Iliescu a chemat minerii în iunie ’90, nu şi în septembrie ’91  

- Domnule Valeriu Butulescu, aţi trăit pe viu toate mineriadele! Din comentariile cititorilor la primul episod al interviului rezultă că în opinia publică există încă o dilemă. Mulţi cred că Ion Iliescu a adus minerii în septembrie 1991…

- Trăim într-o societate liberă. Fiecare e liber să creadă ce vrea. Eu nu mai sunt de mult fan Iliescu, dar încă mai cred că istoria este o ştiinţă. Adică afirmaţiile care nu pot fi probate rămân simple supoziţii. E un lucru de notorietate că în perioada 13-15 iunie 1990 oamenii lui Ion Iliescu (desigur, cu ştirea acestuia) au chemat minerii. Care au venit în Bucureşti pe 14 iunie, nu pe 13 iunie, cum se tot spune, nu ştiu de ce… Pentru septembrie 1991 nu există asemenea dovezi. Ar fi fost total împotriva logicii lucrurilor. Nici măcar Miron Cozma (foarte vocal împotriva lui Ion Iliescu, de când a ieşit din închisoare) nu a susţinut o asemenea variantă…

 

Greşeala lui Petre Roman. Spaima de mineri…

- Să revenim la septembrie 1991, că evenimentele din această lună constituie subiectul discuţiei noastre… 

- Până în 24 septembrie, în Valea Jiului tensiunea a crescut de la o zi la alta. Deşi revendicările fuseseră acceptate, masele nu se linişteau. Se cerea, obsesiv aş spune, venirea lui Roman la Petroşani. Iar Roman s-a dovedit inflexibil. Invoca principii, juste într-o situaţie normală. Avea şi el dreptate. Nu putea să se supună la toate ţâfnele lui Cozma!  Spunea că un premier nu poate alerga oriunde prin ţară, la orice conflict de muncă. O asemenea poziţie rănea orgoliul în creştere al lui Miron. Noi nu eram, „oriunde în ţară”! Eram încă „avangarda clasei muncitoare”!

- Aşadar…

- Pe 24 septembrie, ca urmare a deciziei - greşite, cred eu - a lui Petre Roman de a nu veni la Petroşani, a început coşmarul…

- De ce spuneţi „greşite”? Decizia premierului era perfect legală…

- Un premier nu e un conţopist oarecare. E om politic! Dacă Petre Roman ar fi înţeles gravitatea situaţiei, poate venea…

- De ce nu i-aţi explicat-o?

- Noi, parlamentarii, i-am tot repetat solicitarea sindicatelor! Să vină în Valea Jiului! Dar premierii au şi alte surse de informare, mult mai exacte decât parlamentarii. Parlamentarii mai informaţi spuneau că Serviciul Secret de Informaţii nu încuraja această venire. Situaţia în Vale devenise  inflamată. Se spunea atunci (pe la colţuri, dar colţuri parlamentare!) că nici Serviciul de Pază şi Protocol nu agrea venirea la Petroşani, nu garanta securitatea demnitarilor…

 

Situaţie tensionată, dar nici chiar aşa…

- Credeţi că era aşa periculos?

- Situaţia nu era uşoară. Minerii ocupaseră Primăria Petroşani. Subprefectul Ionel Botoroagă fusese sechestrat şi agresat, fizic şi verbal! Dar cred că mai degrabă „serviciile” s-au gândit la propria lor piele, n-au vrut să rişte! Au ales soluţia cea mai comodă pentru ele. Staţi la Bucureşti, domnule Roman! Un an mai târziu, în toamna lui 1992, în campania electorală, Petre Roman, preşedintele FSN a venit în Vale, şi chiar pe stadionul din Vulcan,  pentru a susţine candidatura mea la Senat. A fost bine primit! Şi atunci dinspre „servicii” venise recomandarea „Nu vă duceţi!”. Sub tribuna stadionului din Vulcan erau masate, discret, numeroase forţe de ordine. Dar n-a fost nevoie. Stadionul a fost plin. Mulţi au aplaudat. Au fost şi ceva fluierături. Ca în orice campanie. O singură piatră a zburat din tribune… Dar nu spre noi! S-a oprit în geamul maşinii Televiziunii Române Libere…

 

Plecarea la Bucureşti. Din auzite…

- Să revenim la 1991. Cum a decurs plecarea la Bucureşti?

- Spun ce mi s-a relatat. 

Pentru că eu eram atunci la Bucureşti. Cu o zi înainte ţinusem un discurs în Camera Deputaţilor, asigurând Parlamentul că venirea la Bucureşti a minerilor este o poveste scornită!

- Aşadar, aţi dezinformat…

- Atunci credeam că am informat corect. Dincolo de spectacolul mediatic „Murim, luptăm!” etc.,  semnalele noastre erau că e doar „show”, că nu vor veni în Capitală! Socoteam logic că, revendicările fiind aprobate, nu aveau motive să mai facă atâta drum, până la Bucureşti… Dar logica de la Bucureşti nu se potriveşte totdeauna cu logica din Valea Jiului…

- Cu ce au venit…

- Masele largi, cum spunea Iliescu, au venit cu trenul. Şi aici au apărut mari probleme de logistică. Dacă în iunie 1990, garniturile de tren erau garate elegant în staţia Petroşani, acum, nici urmă de vagoane…

- Dar minerii s-au descurcat…

- Au găsit o soluţie. Oribilă. Când a ajuns acceleratul Cluj – Bucureşti în gara Petroşani au rechiziţionat trenul, dacă se poate folosi acest termen. Adică l-au oprit, au dat jos toţi călătorii legitimi (oamenii cumpăraseră legitimaţii de călătorie) cu bagaje cu tot, iar în locul lor au urcat ortacii, în haine de lucru, cu lămpaşe, dar şi cu anumite obiecte, pe care poliţia le numeşte „contondente”. Au dat jos şi şefii de tren, şi controlorii, pentru că oricum, noii călători nu cumpăraseră bilete…

- Dar mecanicii au fost păstraţi…

- Cu mecanicii a fost o mare problemă. Deplasarea în masă la Bucureşti, cu trenul, nefiind autorizată de nimeni în afară de Miron Cozma, a fost dezavuată de Guvern. Ministerul Transporturilor, prin SNCFR, a anulat trenul. Semafoarele erau pe roşu. Mecanicii au refuzat să plece…

- Şi?

- Câţiva ortaci au urcat pe locomotivă. Au dat câţiva pumni mecanicilor. În timpul anchetei s-a spus că mecanicii au pornit trenul sub ameninţarea cuţitelor. În termeni juridici, a fost un act terorist. Cum, necum trenul a avansat. Până la Craiova…

 

Oltenii nu mai fură primitori. Nici minerii n-au rămas „datori”

- Ce-a fost la Craiova?

- N-a mai fost ca în 1990, când oltenii i-au primit pe ortaci, cu flori şi cozonaci.  CFR Craiova a hotărât! Trenul nu pleacă mai departe! Asta l-a supărat rău pe Cozma, care avea treabă la Bucureşti, nu la Craiova. În virtutea dreptului la replică, o parte din mineri s-au dat jos din tren şi au devastat gara… Pentru învăţătură de minte…

- Şi-a schimbat CFR-ul decizia?

- Radical! S-a spus că, deşi nu au bilete de călătorie, „călătorii” să fie transportaţi mai departe. Trenul a ajuns la Caracal…

 

O vrăjeală de-a lui Roman: lovitura de stat

- Eraţi la Bucureşti! Ce făcea Bucureştiul în acel timp?

- Eram în Parlament. Petre Roman a venit foarte agitat. A ţinut un discurs, spunând că se pune la cale o lovitură de stat. Că vin minerii! Opoziţia tropăia, satisfăcută la culme… Atunci Roman a făcut o declaraţie şoc! Că la frontiera de vest a României se masează trupe străine…

- Ce însemna acest lucru?

- A fost o încercare disperată, inabilă, cred eu, de a distrage atenţia. Se dădea de înţeles că noi ne batem cu minerii, în vreme ce ungurii se pregătesc să ne ocupe. O mare prostie! În Aula Parlamentului s-au auzit fluierături…

 

Discurs în parlament

- Aţi luat cuvântul?

- Musai! Eu aveam varianta mea. Că minerii sunt oameni paşnici. Că sunt cei care au mai fost, cei care au plantat panseluţe în faţa Teatrului Naţional, în urmă cu un an. Mi-aduc aminte că preşedintele Marţian m-a apostrofat, sec. Spunea că situaţia e serioasă, că nu e momentul să facem discursuri ironice. Roman a plecat. Vă repet, trenul încă nu trecuse de Caracal, reper proverbial pentru înţelepciunea românească… Roman a ieşit.

 

la Iliescu Ion, preşedintele republicii

- Dacă informaţiile mele sunt corecte, aţi ajuns şi la Ion Iliescu…

- Da, sunt foarte corecte, ca de obicei. Atunci am fost chemat, împreună cu deputatul Septimiu Krausz la Cotroceni, la biroul preşedintelui Iliescu. Niciodată în viaţa mea n-am fost la un eşalon atât de înalt al Puterii. A fost o convorbire scurtă, tensionată…

- Cine a participat?

- Ion Iliescu, Petre Roman, Marian Enache (liderul grupului FSN din Adunarea Deputaţilor), Vasile Văcaru (liderul grupului FSN din Senat), deputatul Septimiu Krausz şi subsemnatul. Ultimii doi, cu voia dv., în calitate de deputaţi ai Văii Jiului…

- Ce s-a discutat?

- S-a pus iar problema ce-i de făcut? Quo vadis, Domine! Am fost întrebaţi noi, deputaţii Văii, ce credem că se mai poate face. Amândoi susţineam că minerii nu pot fi atât de violenţi, că, dacă tot vin, să fie bine primiţi în Bucureşti… Petre Roman era de altă părere. Şi acum era bine informat. Spunea că minerii sunt violenţi, iar venirea lor nu are nimic comun cu revendicările. Are o miză politică…

 

Rolul soţiei (lui Roman…) în mişcările sociale

- Ce soluţii s-au conturat?

- Eu eram convins şi atunci, ca şi acum, că deplasarea lui Roman la Petroşani rezolva lucrurile. I-am spus că nici atunci nu era târziu. Cozma vine la Bucureşti, iar noi, cu elicopterul ne ducem la Petroşani. Atunci parcă a ezitat. Atunci ne-a spus că era informat despre un posibil atentat asupra sa, în Valea Jiului. Că s-a consultat cu familia, iar rezultatul a fost să nu meargă… 

- Cu familia?

- Da. Acest lucru s-a răspândit apoi. Unii deputaţi mai mucaliţi spuneau: nu s-a dus la Petroşani că nu l-a lăsat nevastă-sa! Dar atunci, la Cotroceni, am văzut că ezită. Pe  „firul roşu” l-am sunat imediat pe Ilie Torsan, care rămăsese la Petroşani, spunându-i că am putea veni, cu premierul, la Petroşani. Răspunsul lui Torsan a fost ezitant, dar clar, ca mesaj. Nu are rost să veniţi acum. Cei care au mandat pentru „negocieri” (?!) vin cu trenul…

 

Propunerea lui Roman – coborâtă din Far West 

- Ce a urmat?

- Petre Roman a avut o ultimă propunere, inspirată probabil din filmele western: să demontăm o şină de cale ferată, înainte de gara Videle. În sinea mea, m-a pufnit râsul. Dar în situaţia aceea nu aveai voie nici măcar să zâmbeşti. Ţin minte că am replicat, foarte serios. Să opreşti în plin câmp un tren cu mii de oameni e foarte periculos. Mai bine să-i primim, în gara Chitila, cu pâine şi sare…

 

Atac la guvern cu conserve… guvernamentale

- Au fost primiţi cu pâine şi sare?

- Fiecare ortac a primit câte o plasă cu pâine, sare, roşii, conserve şi alte bunătăţuri, din cămara Guvernului, desigur. Dar minerii aveau hrană din belşug, luată de la UACC Petroşani. Însă conservele guvernamentale s-au dovedit a fi utile, la asediul Guvernului. Din lipsă de pietre, unele conserve s-au transformat în proiectile, oprindu-se în geamurile puterii executive. Pentru că minerii, înarmaţi cu conserve şi alte obiecte „contondente”, s-au dus direct la Guvern. În primă fază, Guvernul a cerut să se facă o delegaţie de mineri, să vină în clădire pentru acele „negocieri”! Dar conducerea sindicatelor a fost categorică! Nu avem nimic de ascuns în faţa Poporului! Să facă Guvernul o delegaţie şi să iasă afară, în Piaţa Victoriei, să negocieze cu mulţimea, în aer liber…  (va urma)

• 
•