LA GURA SADULUI

19 octombrie 1916. Compania 12/18, ocupă tranşeele lucrate în 1915, de pe botul Dealului Mare, dintre gura Sadului şi defileul Jiului. Avem în faţă inamicul, ce s-a aşezat la gura defileului, în legătură cu cel de pe dealul Pleşa, din dreapta Jiului şi cu cel ce se organizează pe Dealul Mare, în stînga Jiului.

Organizez serviciul de pază la tranşee şi de siguranţă prin santinele îndoite şi patrule pe Valea Sadului în sus.

Lîngă tranşee, un bordei de pămînt în care stă toată compania.

Două mitraliere inamice, de sus de pe deal, bat la uşa bordeiului, şoptindu-ne încontinuu: „viu, viu, viu!“. Nu se poate circula decît noaptea şi pe brînci. Noaptea se face aprovizionarea şi schimbul santinelelor. Batalionul 1/18 atacă inamicul de pe dealul Pleşa, reuşeşte să ia 6 prizonieri, dar nu poate ocupa poziţia. Companiile 5 şi 7/58, împreună cu o companie din 26, hotărăsc să atace şi să ocupe Tîmpa şi Piatra Albă, pe care pusese inamicul stăpînire, încă de la 16 octombrie.

Sublocotenenţii Atanasie Paţica şi Neferescu Ion, în linia I-a, cu sergentul Diaconescu şi caporalul Cărămizoiu, înaintează prin gloanţe şi ocupă Tîmpa. Prind 9 prizonieri. De la inamic au murit cinci; de la noi, unul. Capturează multe muniţii, raniţe, grenade, rachete etc.

Pe tot restul frontului trupele se organizează pentru apărarea poziţiilor în care se află.

20 octombrie 1916. Brigada col. Obogeanu atacă pe şoseaua Schela-Buliga. Batalionul 2/18, flancgarda acestei coloane, trebuie să meargă spre mina veche Schela, înaintarea este oprită de inamic, care se întăreşte în poziţie.

În această zi, a sosit în gara Tg.-Jiu generalul Berthelot, care, însoţit de colonelul Ioan Anastasiu, comandantul Diviziei I-a, a vizitat poziţiile pe care s-au desfăşurat luptele şi a verificat dispozitivul trupelor noastre.

Generalul a rămas foarte mulţumit de aşezarea şi ocuparea poziţiunilor în vederea rezistenţei contra unor noi atacuri; cu deosebire poziţiile artileriei noastre, bravul regiment 21 artilerie, au făcut o frumoasă impresie asupra generalului; se afla pe poziţie şi una din cele două baterii de obuziere capturate de slt. Pătrăşcoiu la Arsuri, în noaptea de 14 octombrie.

După ce a lăsat cîteva instrucţiuni scrise cu mîna sa, colonelul Anastasiu, a dejunat cu el la restaurantul hotelului Tioc şi s-a înapoiat la Bucureşti. În gara Tg.-Jiu a declarat comandantului diviziei: „Rămîneţi la propriile voastre forţe, căci nu vă putem da nici un ajutor, fiind nevoi mari în altă parte a frontului“.

Odată cu generalul Berthelot, au sosit să vadă cîmpul de luptă al zilei de 14 octombrie şi următoarele, numeroşi ziarişti străini şi români, conduşi de către d. Mitilineu de la Armata I.

Ziariştii, în admiraţia celor ce au văzut şi a trofeelor luptelor, nu economiseau laude pentru bravele trupe oltene şi pentru şefii lor.

21 şi 22 octombrie 1916. Batalioanele 1 şi 2/18 pornesc de pe Gornicelul şi atacă inamicul de pe muntele Pleşa. Artileria inamică de pe defileu susţine infanteria prin bombardament violent.

După mai multe atacuri neizbutite, reuşesc să ocupe linia I-a de tranşee. O victorie neînsemnată faţă de sacrificii: 27 morţi, între care şi slt. activ Marinescu I. Cristache; 38 răniţi şi 25 prizonieri.

Batalionul 3/58, întărit cu două companii (companiile căpitan Dănăricu/58 şi 11/18, slt. Lupescu Gr.) pornesc din Bumbeşti cu ordinul să ocupe Urma Boului- Molidvişul.

După opt ore de marş pe valea Sadului în sus, pe la poalele munţilor, printre stînci, pe potecuţe înguste, călăuziţi de vînătorul vestit Lărgeanu din Drăgoteşti, ajung la poalele Molidvişului.

Patrulele deschid focul; trăgătorii se apropie; mitralierele intră în funcţiune, tunurile trag.

Inamicul, respins din primele linii, se retranşează pe creasta Urma Boului, unde rezistă tuturor atacurilor.

23 octombrie 1916. Pe Dealul Mare, la vreo 100 de metri înaintea frontului inamic, în tufişul dinspre Valea Sadului, se află un izvor cu apă limpede.

Santinelele observă că de aci se aprovizionează inamicul cu apă.

Formez o patrulă de pîndă. Merge prin tufiş şi se ascunde în jurul izvorului.

Trei nemţi, fără arme, cu bidoanele în mînă, coboară voioşi la izvor. Discută aprins, fac haz.

„Halt“!... Amuţesc.

Înhămaţi zdravăn de braţe, în cîteva clipe sînt în fundul văii. Îşi freacă mîinile de ciudă c-au căzut prizonieri. Un cadet şi doi soldaţi.

„M-am luptat în Rusia, Franţa, Italia cu mari împăraţi, ca să vin în România să cad prizonier“ grăieşte, turburat de ciudă, cadetul.

Apoi, fără nici o jenă, spune că la Petroşani se grămădesc multe trupe; pînă acum au venit vreo şase divizii şi în cîteva zile vor porni atacul să cuprindă România. Raportez toată discuţia, şi-i trimit brigăzii.

La Urma Boului, atacurile date şi de o parte şi de alta se succed.

Lupta de exterminare durează toată ziua, fără alt efect, decît împuţinarea oamenilor!

Soldaţii trimişi cu cei trei prizonieri, raportează că au înţeles din discuţia lor că aveau ordin să ocupe Tg.-Jiu, azi.

De cinci zile, duşmanul concentrează trupe la Petroşani. Diviziei a 11 bavareză, Brigăzii 144 infanterie, corpului de cavalerie Schmetow, format din diviziile 6 şi 7 de cavalerie germană, batalioanelor de biciclişti li se adaugă Divizia 301 austro-ungară, divizia 41 şi 109 infanterie prusacă şi, în drum spre Pietroşani, soseşte divizia 115 germană, să intre pe spărtura ce se va face în frontul român, să exploateze victoria.

Cinci divizii de infanterie, două divizii de cavalerie - cu toate şapte divizii - plus două batalioane de ciclişti, artilerie multă şi de toate calibrele, tancuri... se pregătesc pe tăcute să atace pe un front de 40 km. zece batalioane de români fără mitraliere, cu tunuri foarte puţine, cu efectiv redus, slăbite de lupte şi copleşite de oboseală.

Se mai poate pune întrebarea: de care parte va fi victoria?

24 octombrie 1916. Batalionul 2/58 face o recunoaştere spre Comandă. Surprinde pe inamic, ia cîţiva prizonieri. Contraatacă inamicul; batalionul e forţat să se retragă, lăsînd mulţi prizonieri, între care şi pe slt. Mănoiu. 

25, 26, 27 octombrie 1916. Linişte pe tot frontul. E liniştea dinaintea furtunei! Compania 12/18, singura rezervă a sectorului de la est de Jiu, cantonează la Tetila.

Ne sosesc ajutoare!... Trei sute de dispensaţi civili fără arme. Îi împărţim la unităţi.

28 octombrie 1916. Duşmanul îşi concentrează trupele pentru atac.

La răsărit de Jiu, în sectorul apărat de 4 batalioane comandate de col. Jipa şi un batalion la Poiana Muierii, înaintează două divizii: în linia I-a Divizia 109 prusacă şi în linia II-a Divizia 301 austro-ungară.

La apus de Jiu, în sectorul apărat de patru batalioane - comandate de col. Obogeanu şi unul la Dobriţa- Frînceşti - înaintează patru divizii inamice.

În linia I-a, Divizia 41 prusacă, în linia II-a, Divizia 11 bavareză, iar mai la apus, pe Dealul Arcanului, două divizii: a 6-a şi a 7-a de cavalerie, comandate de generalul Schmetow. Inamicul ocupă în întregime Molidvişul şi Urma Boului, ignorînd patrulele ce le-a găsit pe acolo.

29 octombrie 1916. La ora 7 dimineaţa încep tunurile germane să tragă.

Cad cîte 30-40 de proiectile pe un loc. Zgomot asurzitor şi fum negru acopăr în întregime poziţia noastră.

Presărate la un metru unul de altul, proiectilele schimbă faţa terenului. Aerul încărcat cu praful de puşcă nu mai poate fi respirat de luptătorii de pe poziţie. Tranşeele sînt distruse.

Apărătorii se aruncă în gropile proiectilelor. Mototoliţi de vîrtejul bombardamentului, cei rămaşi îşi adună puterile şi aşteaptă... un proiectil să-i răpună, ori un infanterist german cu care să lupte la baionetă.

Pe Valea Vîjoaia, pe la apus de Gornicel, inamicul a străpuns frontul şi înaintează vertiginos în spatele luptătorilor de pe deal. Atacaţi din trei părţi, apărătorii de la flancul stîng de pe Gornicelul trag pînă la ultimul cartuş.

Cad apoi străpunşi de gloanţe, ori în lupta la baionetă; parte din ei cad prizonieri, între cari şi slt. Drăgănescu C. şi Baloşin Gh. şi slt. Pătrăşcoiu N.Cîţi au putut scăpa au format o linie de luptă la poalele muntelui Gornicelul.

De pe dealul Pleşa, companiile 9 şi 10/18 şi batalionul 2/26 au fost împinse spre Bumbeşti.

Schela şi Vaideei sînt ocupate de inamic.

30 octombrie 1916. Continuă ofensiva inamicului. Tunurile bat în mod îngrozitor. Infanteria înaintează pe trei coloane în sectorul batalioanelor 2 şi 3/18. O coloană pe valea Vîjoaia, alta peste Gornicelul, alta peste valea Porcenilor. Şase valuri de atac se succed, urmate de mai multe linii de plotoane prin flanc. Un singur lanţ de trăgători la 4-5 m. de om, fără nici un proiectil de tun se încumetă să înfrunte vijelia. Trag pînă se roşeşte ţeava armei. Ocoliţi pe Valea Jiului şi pe flancul stîng, puţini la număr, cu rezistenţa sufletească distrusă de tunuri, se retrag la Porceni, unde încearcă o nouă rezistenţă; apoi, se retrag în Sîmbotin. Aci se reconstituiesc resturile regimentului 18 pe şase companii.

De la Tetila, unde era rezerva brigăzii 21 inf., compania 12/18, împreună cu 200 de dispensaţi, trec Jiul prin apă şi vin la Sîmbotin.

Compania 12/18 primeşte ordin să meargă în cea mai mare grabă la Tetila, la dispoziţia brigăzii.

Noaptea, după două ceasuri de odihnă, primeşte ordin să meargă la Grui să asigure flancul drept al trupelor de la Jiu.

În această zi, inamicul ocupă Arsuri, Vălari şi toate satele de la poalele munţilor.

31 octombrie 1916. Patrule puternice, conduse de gradaţi iscusiţi, cunoscători ai locului: plotonierul Stăncioiu C., învăţător din Voiteşti, caporalul Dumitraşcu din Muşeteşti şi Şişiroi din Cărpiniş străbat văile şi colinele, prin tufişuri, spre Muşeteşti-Crasna; observă coloane puternice inamice coborînd de pe Urma Boului spre Stănceşti. Pe drum se strecoară-n vale trei batalioane şi două baterii. Patrulele de cavalerie au ocupat Muşeteştii.

Inamicul dinspre defileu a ocupat Lăzăreştii şi înaintează în valuri dese. Batalioanele 2/58, căpitan Duţescu, organizează rezistenţa la nord-Grui.

La flancul drept al batalionului, cu faţa la Muşeteşti apare primul val de trăgători. Odată cu seara îl oprim locului. Se înnoptează. Din Stănceşti şi Muşeteşti se ridică atîtea focuri, de ai impresia că aceste sate se mistuie.

1 noiembrie 1916. La ora 1 noaptea, compania 12/18 cu batalionul 2/58, se retrag spre satul Cîineni, care e ocupat de inamic. La sud de Cîineni formăm o linie de luptă. O patrulă aduce ştirea că inamicul a ocupat Bălăneştii, înapoia noastră. Ne retragem luptînd prin pădurea vest-Bălăneşti, de aproape urmăriţi de patrule şi bombardaţi de artilerie, pînă cînd, odată cu seara, ajungem la Preajba-Mare.

După lupte grele, trupele noastre de la Sîmbotin şi Turcineşti se retrag pe linia Vădeni-Preajba.

Divizia 301 austro-ungară înaintează în coloane puternice spre Novaci. Patrulele de cavalerie împînzesc toate satele, fără să dea de urmă de soldaţi. Companiile 5 şi 7/18 şi 2 din 26 părăsesc poziţia de la Poiana-Muierii-Lotru şi coboară în Novaci.

2 noiembrie 1916. Prin zloată, vînt şi noroi organizăm linie de luptă: Budieni-Dăneşti-Şasa-Urecheşti.

Patrulele inamice au trecut prin Bobu, Scoarţa şi au rupt calea 

ferată în dreptul comunei Pojogeni. Diviziile de cavalerie înaintează spre Rovinari şi Roşia-Jiu.

Trupele noastre, aşezate pe o singură linie, de la Preajba-Vădeni şi pînă la Bîrseşti, se retrag spre Dăneşti-Şasa.

Lt. col. Nicolau îmi ordonă să fac o recunoaştere în Bălăneşti.

Plec cu 20 de soldaţi flămînzi, obosiţi, descurajaţi.

Ordon soldaţilor să mă aştepte la biserica din Budieni şi, călare pe un cal slab, trec prin satul Copăcioasa. Aci las calul, urc creasta dealului şi apuc spre Bălăneşti.

Dealurile şi văile dintre Copăcioasa şi Budieni sînt pline de lume refugiată din satele ocupate de inamic. Perceptorul Diaconescu din Bălăneşti îmi spune: „Satul este ocupat de ieri“.

Coloane puternice înaintează spre Bobu-Săcel.

Îmbrac cojocul unui ungurean şi mă las pe panta dinspre Bălăneşti. Patrule de cavalerie circulă prin sat. O coloană mare de infanterie merge de la Muşeteşti spre Glodeni. Zgomot asurzitor de maşini şi chesoane pe şoseaua Bumbeşti-Novaci.

Raportez la Budieni colonelului Jipa şi îi cer să-mi dea trei călăraşi să-i aduc ştiri din direcţia Bobu-Cărbuneşti.

Mă priveşte lung, aşează tîmplele în mîinile rezimate de masă şi nu-mi răspunde nimic. Îşi dă seama că nu mai este nici un mijloc de apărare.

Soldaţii lucrează tranşee prin noroi; apoi, toată noaptea stau în noroiul şi apa tranşeelor, înlemniţi de frig.

Lt. col. Nicolau, voind să-şi inspecteze frontul, cade prizonier.

 

DETAŞAMENTUL COLONEL TĂUTU

Semnalul de alarmă se dă la Jiu!

Inamicul înaintează!

Se cere ajutor Grupului Cerna.

Din munţii Mehedinţului, de pe Alion, Padeşu şi din sectorul Suliţa, pe cărări înguste printre stînci, prin păduri, prin noroi pînă la glezne, prin ninsoare, coboară în vale, la Cireşu, unsprezece companii din 1 Dolj, 17 şi 57 Mehedinţi. Odihnesc în sat.

Aci se formează detaşamentul colonel Tăutu, în compunerea căruia intră şi două baterii de artilerie.

Misiunea acestui detaşament este de a ataca flancul şi spatele inamicului, ce înainta pe Valea Jiului, adică misiunea asemănătoare cu a detaşamentului Dejoianu la 14 octombrie.

Misiune asemănătoare, dar situaţie cu totul schimbată.

La 14 octombrie, trei divizii inamice aveau în faţă o divizie română, acum şapte divizii nemţeşti au în faţă cîteva batalioane de români.

La 14 octombrie, duşmanul nu ieşise complect din munţi, şi între coloanele coborîte în vale nu se formaseră legături strînse, de aceea au fost bătute fiecare în parte şi au fost împinse înapoi.

Acum şase divizii complete au trecut munţii; a şaptea îşi îndreaptă paşii de la Sibiu spre Tg.-Jiu şi... o linie subţire de trăgători de la Cărbuneşti, Pojogeni, Budieni, Dăneşti, li se opun, la centru; încolo nici o rezistenţă.

...Dar detaşamentul Tăutu execută ordinul primit.

Gîndul eroilor de la Metereze, Alion, Negruşa-Vîrful Cocoşului zboară departe în Valea Jiului.

Ar vrea să ajungă într-o clipă, să fie acolo, să dea înapoi duşmanul, care a îndrăznit să calce pămîntul sfînt.

...Corpul îi ţine legaţi pămîntului. Noroiul e la glezne, peste tot apă, fulgi mari de zăpadă cad, oprind vederea la cîţiva metri.

Uzi la piele, înlemniţi de frig, ajung noaptea la Baia (de Fier).

Companiile de la Novaci au angajat lupta cu patrulele inamice spre Ciocadia-Aninişu.

3 noiembrie 1916. Dimineaţa, la Dăneşti se dă un ceai cald, curat dar ceresc pentru aceste sărmane vietăţi, cărora nu le-a mai rămas decît sufletul, pe care îl mai ţin de azi pe mîine pentru Patrie.

La cei mai mulţi dintre ei au dispărut în valul năvălitor al duşmanului: locul naşterii, părinţii, copiii...

Comunele Scoarţa şi Pojogeni sînt ocupate de inamic. Pe Valea Jiului trupele duşmane înaintează.

Înspre Dăneşti, la flancul stîng, pocnetele de mitralieră şi armă se îndesesc... Proiectilele inamice, mai îndrăzneţe şi mai îngîmfate ca oricînd, cad în rîndurile noastre, producînd îngrijorare.