Articole de acelasi autor

Mihai Sălcuţan – „Epigramele (Re)Unirii”

Cine-i născut în NOIEMBRIE…

Zâmbete autumnale

Pe urmele lui Constantin Tănase, la Vaslui

Hai la școală!

Umor cazon / De Ziua Armatei

16 octombrie – Ziua Mondială a Alimentaţiei

„VALIza poznaşă” / Volum de epigrame, autor Vali Slavu

Epigrame „naturiste”, de tratat... persoane triste

Epigrama de Strehaia

Era într-o super zi de super noiembrie când împreună cu super soţia mea ne-am hotărât să ieşim la o super plimbare cu maşina noastră, o super „Dacia o mie trei sute zece” din mileniul trecut, iar seara la întoarcere să fotografiem super luna deoarece peste vreo 30 de ani, când va fi iar super lună, noi vom fi super bătrâni şi cine ştie dacă mai apucăm. Am ieşit din parcarea super populată şi ghidaţi de o super hartă cumpărată de la Super Market la cel mai super mic preţ, am pornit pe şoseaua super aglomerată. Un soare cu dinţi, super strălucitor, scălda cu lumina lui o super zonă de prin Bran. Nu era super cald afară dar în maşină era super bine. Soţia a găsit la aparatul de radio un program de super manele în care super vocea lui Guţă mă făcea să dansez la volan. La un moment dat, un super bolid ne-a depăşit cu super viteză, iar de pe bancheta din spate a bolidului o super tipă de vreo treisprezece ani ne-a arătat un super deget mijlociu orientat în sus. Soţia a fost super afectată dar eu m-am prefăcut că nu am observat şi mi-am continuat super călătoria. Deranjat totuşi de superioritatea bolidului, am călcat mai tare acceleraţia şi, ca din pământ din iarbă verde, a apărut un poliţist care, super civilizat, m-a salutat cu mâna la caschetă şi mi-a cerut actele la control. Ştiind că nu am depăşit viteza cu mai mult decât prevede legea iar bolidul avea mult peste sută, i-am întins poliţistului actele în speranţa că mi le va înapoia însoţite de un „mulţumesc” şi „drum bun”. Da, de unde?! Poliţistul a scos un chitanţier şi mi-a spus că îmi va trânti o super amendă. Evident că am contestat dar când i-am spus că voi face plângere la superiorii lui, mi-a răspuns că el e superiorul. Am plecat mai departe cu bugetul mai mic în speranţa că totul va fi super. Între timp soţia a oprit radioul şi am continuat în tăcere super excursia noastră. Cum de dimineaţă nu mâncaserăm nimic, ne-am hotărât de comun acord să oprim undeva să mâncăm şi să bem un suc. N-au trecut nici trei kilometri şi un panou super uriaş ne anunţa cu super litere de un metru că peste cinci sute de metri urmează pensiunea „Super Căprioara”. Am oprit, am parcat, ne-am îndreptat spre salonul super primitor în care nici n-am apucat să deschidem gura că un super ospătar ne-a şi bombardat cu întrebările lui amabile, ce dorim să mânăm, să bem, la care masă vrem să ne aşezăm etc., etc. În sfârşit, cum salonul era aproape gol, ne-a fost foarte greu să alegem o masă. Când e aglomerat şi vezi doar o masă liberă, fugi s-o ocupi şi totul ţi se pare super. Când salonul e gol, ba că-i prea aproape de uşă, ba că-i la geam şi e curent, ba că-i prea aproape de toaletă şi acolo super miroase deci, ne-am aşezat undeva pe la mijloc. Era super curăţenie şi linişte iar pe marginea unui ring de dans trona o super căprioară împăiată de ziceai că e gestantă şi cu o super blăniţă galben maronie dar, ce-i drept, cu vreo cinci dinţi lipsă şi o ureche roasă probabil de vreun şoricel în super nopţile de iarnă de la munte. Era super mascota pensiunii. După vreo douăzeci de minute, super chelnerul îmbrăcat la patru ace ne-a azvârlit pe masă două super mape pe care scria mare „MENU, Super Căprioara”. Erau îmbrăcare într-o super catifea asemănătoare blăniţei cărioarei care ne zâmbea ştirbă de pe ringul de dans. Am tot răsfoit noi acele super mape cu super meniuri care mai de care mai greu de citit şi pronunţat mai ales că noi, ca buni români, nu prea ştim alte limbi. Preţuri super mici erau doar la cartofii prăjiţi, salata de varză şi apa minerală, în rest nu vă spun. După încă vreo douăzeci de minute, reapare “băiatul” spre a ridica super comanda. Ne-a cam luat prin surprindere crezând că întârzie mult mai mult şi ne-am cam bâlbâit dar într-un final am comandat câte o super porţie de cartofi prăjiţi şi o salată de varză. De băut vă daţi seama că am cerut doar apă minerală. Băiatul a plecat super nemulţumit pentru comanda noastră super subţire. N-au mai trecut mai mult de douăzeci de minute şi “băiatul” ne-a pus în faţă salata de varză urmând să aşteptăm cartofii prăjiţi. Ceea ce a fost totuşi bine prin faptul că salata de varză se putea răci, altfel, dacă aducea cartofii prăjiţi întâi şi apoi varza… se schimbau lucrurile. Căprioara împăiată avea nişte super ochi de sticlă neagră şi aveam senzaţia că mă fixează cu privirea, lucru care mi se mai întâmplase cu patruzeci de ani în urmă când mă mai fixa câte o “căprioară” pe la câte un restaurant. Recunosc faptul că de data asta aveam ceva emoţii şi simţul vinovăţiei mai ales că soţia a observat că privirile căprioarei împăiate îmi trezeau nostalgii. Dar când era să adorm hipnotizat de animalul pădurii, au sosit şi super cartofii prăjiţi. Lângă farfurii tronau două super şervete de bucătărie în formă de con, fiecare cât o pâlnie de gramofon. Băiatul ne-a spus printre dinţi un anemic “poftă bună” şi a dispărut. Am încercat să impung un mănunchi de cartofi prăjiţi cu furcuţiţa dar erau atât de super prăjiţi încât săreau ca schijele unei grenade defensive din farfurie iar cum foamea mă râcâia la stomac, cu toată ruşinea am luat cu mâna vreo două astfel de tije super prăjite, le-am băgat în gură şi… cranţ… cranţ… mi s-a rupt proteza dentară pe care dădusem cincizeci de milioane de lei vechi. Ce puteam să mai fac? Mi-am pus-o într-un şerveţel, am băgat-o în buzunar şi am aşteptat încă douăzeci de minute nota de plată. A venit băiatul, ne-a pus nota într-un super carneţel iar după încă douăzeci de minute, când a revenit, i-am achitat suma de optzeci de lei cu care puteam să cumpărăm cartofi pe toată iarna. I-am dat de fapt o sută sperând să ne dea restul, a dispărut şi sunt convins că venea cu restul peste douăzeci de minute dar mânat de unele necesităţi fiziologice, am încercat să intru la toaletă numai că o super doamnă mică de statură şi cu mers de raţă, cu găleată şi cu mop, mi-a zis să vin peste douăzeci de minute când gată super curăţenia. Am renunţat şi la primul boschet din şosea, am frânat brusc, am intrat în tufă dar nici n-am apucat să fac ceva că un super gardian mă aştepta cu chitanţierul pregătit. Am mai plătit o sută de lei amendă şi am pornit spre casă. Cerul se înnourase între timp, deci, nici vorbă de super lună iar când am intrat în casă am înjuat academic. “`Tu-i super luna mă-sii!”. Am avut un somn cu super coşmar.

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.