Asistenţa

Încă pe la ora 10 a.m. locuitorii comunei: [,] minieri şi ţărani [,] se adună în jurul grădinei împodobite cu trei rânduri de arcuri cu verdeaţă şi steguleţe trei culori, unde mai târziu avea să se desfăşoare sărbătoarea. Membrii Comitetului de iniţiativă aranjează, pregătind totul şi aşteptând sosirea oaspeţilor.

La ora 11 sosesc credincioşii bisericii ortodoxe, apoi ai celei gr. cat., în frunte cu preoţii şi protopopii lor. Grădina şcoalei cu monumentul şi străzile din jur se ticsesc de participanţi. Sosesc apoi cu trenul şi trăsurile dinspre Petroşeni d-nii: Ioan Winklehner, dir. gen, Dr. Romul[us] Miocu, primarul oraşului Petroşeni, Dr. N. Olariu, notar public, Tib. Timoc, director principal, I. Duma, protoereu, şi Bradu Ghiţescu, ziarist, cu doamnele, dr. G. Drăgan, pretor, Dr. E. Giurchescu, director de liceu, Ioan P. Ioan, dir., D. Dimitriu, ing., P. Iacob, consilier, N. Popescu, şeful Siguranţei, G. Constantinescu, dir. de poştă, C. Fântână, secretar la pretură, Pănoiu, avocat, Taloescu, dir., D. Joandrea, director şcolar, Ion Bora şi I. Cârstea, înv., Pădureanu şi Bâja, comercianţi, d-şoarele T. Raţiu şi M. Tecău din Petroşeni, N. Zugrav, canonic, V. Bociat, director, cu d-na, Ioan, inginer, Băltănoiu, inginer, Bazgan, director, D. Socol, notar cu d-na, I. Ciora, director, N. Oprişa, funcţ., cu d-na, N. Niciu, primar, Lengyel, inginer, Cărăuş, inginer - din Lupeni, Jänossy, director, preot Şinca, N. Ioan, înv. - de la Aninoasa, A. Pap, primar, Lugossy, director, Popescu, inginer, Popoviciu, inginer, Nestor, medic, Manoilescu, funcţionar, Rusan, preot, cu d-na şi d-şoara, A. Suciu, protopop gr. cat., cu d-na, Lucaciu, director, Leheni, director, Iosif, Precup, H. Longin şi Ionescu, înv.

De la Târgu Jiu sosesc d-nii: Haiducescu, subprefect, Bărbulescu, ziarist.

De la Bucureşti d-nii: Onofreiu (autorul monumentului), Constantinescu (pictor), Rădulescu (avocat), trimisul Soc. Mormintele Eroilor.

În urmă soseşte d-l general Manolescu, preşedintele Caselor Naţionale şi directorul soc. Mormintele Eroilor, însoţit de colonelul Bordan, maiorii Stroescu, Haralambescu, căpitanii Morar, Buzgulescu, Popovici, sublocotenentul Găman. Sosirea d-sale este primită cu muzică şi aplauze. Plutonul de onoare dă onorul. Solemnitatea începe prin vorbirea d-lui Al. Pap - primarul comunei şi preşed. comitetului, care arată: clipele măreţe trăite de generaţia de acum, care a venit cu ideea de ridicare a monumentului, şi cum a îmbrăţişat comitetul ideea, ducând-o cu izbânda până la capăt. Aduce mulţumiri celor care au dat ajutoare mai mari ca societatea Petroşani, Lupeni şi Primăria comunei.

Preoţii Şandru, Ioanoviciu, Rusan şi Şinca, în frunte cu protoereul I. Duma, încep serviciul divin, sfinţind monumentul prin stropire de apă.

După slujbă, păr. protopop I. Duma rosteşte o inimoasă cuvântare. D-sa spune că eroismul românesc are ceva specific, ce-l deosebeşte de eroismul celorlalte popoare. Fondul acestui eroism specific îl formează credinţa în Dumnezeu şi în biruinţa dreptăţii. Aceste sentimente adânc înrădăcinate în sufletul Românului, ne-au dat biruinţa. Ele trebuie cultivate în sufletul generaţiilor tinere. Monumentul sfinţit va vorbi despre modul cum se apără şi se susţine o ţară. Răspunsurile religioase le-a dat corul ortodox din Lupeni condus de dl. U. Boga.

Se oficiază apoi alt serviciu divin de preoţii uniţi: Traian şi Suciu în frunte cu S.S. canonicul Zugravu. Răspunsurile s-au dat de bine instruitul cor bărbătesc, sub conducerea directorului Vasile Lucaciu. Eroi au fost şi S-a deşteptat din somn românul au plăcut şi mai mult.

Vorbeşte păr. prot. Alimpiu Suciu spunând că între ţăranii băstinaşi ai comunei, credincioşi ai bisericii unite, de mult exista o legătură de frăţie cu cei din Gorj. Ei încă au dat o însemnată contribuţie în luptele din anul 1916, ca dovadă aduce pe ţăranul numit atunci primar, iar anul trecut decorat de d-nul fost ministru Gh. Tătărescu, şi încheie:

Biserica noastră cu o cuvenită mândrie stă astăzi înaintea acestui monument, care reprezintă totalitatea, prin urmare şi partea de jertfe adusă de aceşti fii ai săi, care păşind din acest locaş d-zeiesc, pricind în acest monument, când cuvinte de recunoştinţă şi admiraţie vor cuvânta buzele lor faţă de armatele izbăvitoare.

Dar fiindcă mai suntem obişnuiţi a avea mereu un ideal, încă astăzi când serbăm în această formă împlinirea unui ideal, încă astăzi ne pregătim pentru ridicarea unui alt monument şi facem juruinţă, că precum în trecut, aşa şi în viitor vom lupta ca ţara aceasta, câştigată prin atâtea jertfe, ţara aceasta, cea mai bogată şi cea mai frumoasă prin credinţă vie în D-zeu, prin buna înţelegere frăţească, prin muncă şi cinste adevărată în vreme scurtă s-o facem, pe cât e de frumoasă, pe atât şi de fericită: aşa să ne ajute D-zeu!

La tribuna împodobită cu verdeaţă se urcă căpitanul Boşoldea, rostind o lungă cuvântare, prin care se face istoricul amănunţit al luptelor ce s-au dat acum 10 ani, pentru stăpânirea acestor plaiuri, descrie starea românilor de aici, înşiră numele eroilor care cu jertfa lor de sânge au sfinţit aceste locuri, dă expresie veneraţiunii ce le păstrăm în suflete, consecinţă căreia s-a ridicat semnul de faţă, simbol a ceea ce datorăm Lor şi al unirii noastre pe veci nedespărţite.

D-nul I. Bărbulescu, dir. Gorjeanului, ca trimis al ofiţerilor de rezervă gorjeni, aduce salutul lor şi spune că se simte prea modest şi prea slab să dea expresiune tuturor sentimentelor ce-i copleşesc inima şi care animă pe camarazii lui de arme, cu care a luptat pe aceste plaiuri acum 10 ani. Prin calde expresiuni mulţumeşte celor ce n-au uitat pe eroi.

Generalul Manolescu rosteşte cu însufleţire câteva cuvinte care înflăcărează mulţimea. Iată un rezumat al celor spuse: Când mă întreb cui se datoreşte acest eroism de care s-a vorbit, gândul mă duce cu mult înapoi. Văd de o parte fabrici, în care se fabrică oţelul, gazul şi arme ucigătoare. De altă parte, văd pe mama română cu copilul la sân. În fabrici oţelul se călea în ură; iar sufletul la sânul mamei se călea în iubire cu două direcţii: una în credinţă şi alta în dreptate. Acolo nu se spunea să urăşti, ci să iubeşti pe ai tăi. De o parte se pregătea ură, de altă parte iubire. Şi a învins iubirea.

Această iubire pornea din naţionalism. Naţionalismul nostru trebuie să fie un naţionalism echilibrat.

Succesul să nu se ameţească. Izbânda câştigată după acest război şi unirea e numai prima poartă prin care intrând animaţi de un naţionalism viu, care să aibă sus credinţă şi jos muncă, să începem realizarea celor ce se aşteaptă de la noi, ca astfel într-un sfert de veac să avem o cultură demnă de a intra în rândul marilor culturi europene. Cu astfel de concepţii naţionalismul nostru va apare aşa, ca în el să se poată urmări punct cu punct toate intenţiunile frumoase, întocmite cum firul de aur se poate urmări în ţesăturile femeii române.

D-l Bran spune că înclină steagul L.A.N.C. (Liga Apărării Naţional-Creştine) în faţa monumentului.

Ing. Popoviciu predă monumentul în grija primarului şi aduce omagii, încheind:

Slăviţi să fiţi de-a pururi, vitejilor Români, care la glasul Regelui vostru iubit, prin care răsuna imperativul neamului, aţi lăsat tot ce-aţi avut mai scump, pentru a-l urma pe drumul necunoscut al destinului. De aceea pasul vostru n-a greşit, de aceea, eroismul vostru mare şi frumos, a avut succesul dorit, de aceea noi ne vom ilumina la strălucirea gloriei ce vi se cuvine spre a ne încălzi, prin pilda voastră inimile şi călăuzi energiile.

Primarul Pap primeşte, făgăduind că tocmai ca un bun părinte, îi va avea în cea mai bună pază şi grija.

Solemnitatea, luând sfârşit, invitaţii se îndreaptă spre Casinou unde s-a ţinut

 

Banchetul     

la care au participat cam 140 persoane. Au rostit toasturi:

Generalul Manolescu în sănătatea M.S. Regelui şi a familiei domnitoare.

Protopopul I. Duma pentru armată.

Avocatul Rădulescu pentru mame.

Canonicul Zugravu arată însemnătatea istorică a locului prin trecerea marelui Voevod Mihai Viteazu la 1599 pe drumul Buliga - Vulcan - spre Viena la împăratul I. A fost fericită ideea ca tocmai acest loc să fie cinstit prin ridicarea acestui monument .

Preotul Rusan pentru P.S.S. metropolitul Bălan şi pentru oaspeţi.

Colonelul Zaiade pentru generalul Manolescu.

Primarul Al. Pap pentru sculptorul Onofreiu şi pentru doamnele prezente.

Ziaristul Bărbulescu pentru învăţătorii şi preoţii din Valea Jiului.

Se citesc apoi telegramele d-nilor miniştri Goldiş şi Groza, care felicită pe membrii comitetului şi se scuză că n-au putut participa, fiind ocupaţi în altă parte”.

 

Festivitatea. Vederi din „Gorjanul” şi „Gazeta Hunedoarei”             

Printre cei care au participat la dezvelirea monumentului s-a aflat şi Jean Bărbulescu, directorul-proprietar al publicaţiei „Gorjanul”, care apărea la Tg. Jiu. Deşi a luat cuvântul la festivitate, Jean Bărbulescu nu semnează relatarea „Inaugurarea Monumentului eroilor din Vulcan-Hunedoara” din „Gorjanul” cu numele său, ci cu pseudonimul prescurtat „SPEC.” (probabil prescurtarea de la spectator; un motiv al folosirii pseudonimului poate fi şi faptul că Jean Bărbulescu apare şi el în text):

„Un comitet de iniţiativă din comuna Vulcan, judeţul nostru, a luat în ultimii ani, frumoasa iniţiativă de a ridica un monument în cinstea ostaşilor români, căzuţi pe aceste meleaguri, în luptele din August şi Septembrie 1916.

Armata a avut ca reprezentant în sânul acestui comitet pe căpitanul invalid A. Boşoldea, din reg. 18 Gorj, actualul comandant al Garnizoanei Vulcan, el însuşi fost luptător în valea Jiului, în timpul marelui război.

Monumentul - o frumoasă operă de artă - se datoreşte sculptorului Onofrei din Vulcan (aici SPEC. e în eroare că artistul Onofrei nu are nici o legătură cu Vulcanul - n.a.) şi el întruchipează avântul soldatului român.

Solemnitatea dezvelirii monumentului a avut loc în ziua de 21 Noiembrie, în faţa a mii de locuitori din V. Jiului.

D-l General Manolescu, directorul general al soc. Mormintele Eroilor din Bucureşti, a ţinut să onoreze cu prezenţa sa această sărbătoare. Domnia sa a sosit de la Bucureşti, prin Tg. Jiu, însoţit de d-nii Maior Rădulescu, avocat, secretar general al Soc. Mormintele Eroilor, şi sub. lt. Găman, şef de serviciu, la aceeaşi societate, iar de la Tg. Jiu au fost însoţiţi de către d-nii Emil Haiducescu, subprefectul judeţului, şi Jean Bărbulescu, directorul ziarului nostru, şi de către Aurelian Barbici, confesor al Soc. Mormintele Eroilor.

Au participat, de asemenea, la solemnitate d-nii: Colonel Bordan, comand. Brigăzii jandarmi Timişoara, maior Stroescu, comandantul comp. jand. Gorj, căp. Popovici şi Moraru de la comp. Hunedoara.

Slujbele religioase s-au oficiat de către preoţii ortodocşi din valea Jiului, în frunte cu protopopul Duma din Petroşani.

După terminarea oficierii slujbei, păr.prot. I. Duma binecuvântează opera săvârşită de inimoşii iniţiatori, în numele bisericii creştine ortodoxe.

A urmat apoi slujba reprezentanţilor bisericii unite, oficiate în frunte cu păr. protopop Zugravu din Lupeni.

În numele bisericii unite a vorbit păr.-protopop Suciu din Vulcan.

D-l Căpitan Boşoldea face un amplu istoric al luptelor din 1916 de pe plaiurile Vulcanului, scoţând în evidenţă eroismul nedesminţit al ostaşului român. Domnia sa arată sentimentele de care au fost animaţi iniţiatorii ridicării acestui monument şi, în numele comitetului aduce mulţumiri celor ce au dat sprijinul la realizarea operei.

Mulţumeşte de asemenea oaspeţilor, şi în special d-lui general Manolescu, care, prin prezenţa sa, a făcut ca sărbătoarea de faţă să fie desăvârşită.

D-l Jean Bărbulescu din Tg.-Jiu aduce, odată cu salutul ofiţerilor de rezervă din Gorj, prinosul de recunoştinţă şi admiraţie pentru felul cum vulcănenii au ştiut să cinstească memoria celor ce s-au jertfit pentru mărirea patriei.

D-l General Manolescu, directorul general al Soc. Mormintele Eroilor şi al Caselor Naţionale, primit cu o ploaie de aplauze, arată care e rostul creştinesc şi românesc al acestor semne ce se ridică, în cuprinsul ţării, pentru eroii neamului. Laudă lupta iniţiatorilor. Domnia sa spune că, deşi idealul nostru politic a fost realizat, totuşi el nu poate fi desăvârşit, atât timp cât de la un cap la altul al ţării nu va fi o conştiinţă unitară.

Jertfele celor 800.000 de eroi căzuţi pentru un idea vor fi inutile, dacă noi nu vom şti să desăvârşim opera şi să păstrăm moştenirea lor. Distinsul orator recomandă tututror celor ce convieţuiesc în hotarele României întregite, muncă şi cinste.

D-l Bran – Lupeni aduce, în numele Ligii Apărării Naţionale Creştine din comuna sa, cuvinte de laudă fraţilor săi din Vulcan şi dă asigurări că membrii L.A.N.C. sunt gata în orice clipă să facă zid din piepturile lor, pentru apărarea hotarelor ţării.

Dl. Ing. Ştefan Popovici, membru în comitetul de iniţiativă, după ce, prin cuvinte alese, evidenţiază sublimul jertfei făcute de eroii noştri pe altarul patriei, predă monumnetul în mâinile primăriei comunei Vulcan, rugând-o a-l îngriji şi păstra, ca pe un sfânt altar.

D-l farmacist Pap, primarul comunei Vulcan, ia, cu vie emoţiune, în primire monumentul şi făgăduieşte că el se va păstra ca un odor sfântşi va fi trecut cu aceeaşi recomandaţiune din generaţie în generaţie.

Mulţumeşte lui Dumnezeu că l-a învrednicit a trăi asemenea momente şi oaspeţilor, pentru cinstea deosebită ce a făcut-o comunei sale.

Solemnitatea inaugurării, luând sfârşit, s-au îndreptat către cazinoul societăţii miniere, unde s-a dat un banchet de aproape 300 tacâmuri.

(…) d. Jean Bărbulescu a închinat pentru preoţii şi învăţătorii din valea Jiului de sus, iar dl. colonel Zoiade pentru d. General Manolescu, omul de multă nădejde.

Păr. prot. Duma a dat cetire telegramelor sosite, printre care de la d-nii miniştri Goldiş şi Groza, seria toasturilor încheind-o d-l primar Pap, care a mulţumit în numele comunei sale, încă o dată, oaspeţilor.

Banchetul s-a terminat la ora 4 d.a.”.

În noiembrie 1926, în judeţul Hunedoara, pe tarabele chioşcurilor de ziare erau expuse următoarele publicaţii săptămânale de limba română: „Gazeta Jiului” (Petroşani), „Gazeta Hunedoarei” (Deva), „Dreptatea” (Deva), „Solia Dreptăţii” (Orăştie), „Libertatea” (Orăştie) şi „Frăţia” (Deva).

Deşi evenimentul s-a desfăşurat în Vulcan, judeţul Hunedoara, presa hunedoreană nu a acordat subiectului importanţa cuvenită. Explicaţia acestei lipse de interes rezidă şi în faptul că ziarele din Deva şi Orăştie, majoritatea gazete politice, nu aveau, decât sporadic, corespondenţi în Valea Jiului.   

La 1 decembrie 1926, „Gazeta Hunedoarei” publică nota Dezvelirea monumentului Eroilor căzuţi în războiu: „În Vulcan s-a făcut în cadrele unei serbări impozante, la 21 l. crt. dezvelirea monumentului de bronz, executat de măestrul Onofrei Mihai, întru amintirea eroilor căzuţi în războiu. Statuia monumentului reprezintă un soldat în poziţie de asalt şi a costat 350.000 lei, adunaţi prin stăruinţa D-lui Pr. Rusan, primarului Pop şi inginerului minier Popescu. Serviciul religios a fost oficiat de Dl. protopop Duma, asistat de preoţii Rusan şi Şandru. Din partea Societăţii Mormintele eroilor a luat parte dl. general Manolescu. Oratorii Duma, Rusan şi Manolescu au arătat însemnătatea zilei în cuvinte înflăcărate de cel mai curat patriotism”.

 

Sculptorul Mihai Onofrei

În volumul „Sculptorul Mihai Onofrei mărturii monografice”  (Ed. Junimea, 2003, Iaşi) de Virgiliu Z. Teodorescu este consemnată opera vulcăneană a artistului: „În anul 1926 Mihai Onofrei a finalizat lucrarea comandată de către comitetul de iniţiativă din localitatea Vulcan, jud. Hunedoara. Este un monument dedicat cinstirii Eroilor primului război mondial. A fost amplasat în curtea şcolii. Apelul comitetului de iniţiativă a fost difuzat în întreaga ţară. Statuia cunoscută ca Dorobanţul în atac, realizată la mărimea 1/ 1, redă un ostaş care ţine cu mâna stângă arma la picior, iar cu dreapta ridicată arată spre culmile Carpaţilor. La 21 noiembrie 1926 a avut loc solemnitatea dezvelirii şi sfinţirii monumentului. Cu acest prilej a luat cuvântul şi generalul Ion Manolescu, cel care la demobilizare îi adresase lui Mihai Onofrei următorul sfat: De ai cap, braţe şi inimă, e cu neputinţă să nu învingi în viaţă”.

Tot din acest volum aflăm cine a fost Mihai Onofrei: „Mihai Onofrei s-a născut la 4 iulie 1896, la Boţeşti, judeţul Vaslui, in familia învăţătorului Pavel Onofre. Copilăria l-a purtat pe plaiurile unde tatăl şi-a desfăşurat activitatea. Şcoala primară a urmat-o la Boţeşti, iar gimnaziul la prestigiosul aşezământ Anastase Panu, din Huşi. Au fost anii în care s-au evidenţiat viitoarele sale calităţi, dovedindu-se talentat Ia desen. Remarcându-i-se posibilităţile native, a fost îndrumat să frecventeze şcolile care urmau să-I călăuzească pe drumul creaţiei artistice. La Iaşi a urmat cursurile Şcolii Naţionale de Arte Frumoase. În anul 1915 s-a înregistrat debutul lui artistic. Vitregiile anilor primului război mondial le-a cunoscut nemijlocit, fiind parte la dureri dar şi la activităţi care au ajutat la depăşirea dificultăţilor. Mobilizarea tuturor energiilor umane l-a dus, în anul 1916, la Dorohoi, unde a urmat cursul unei şcoli militare. După terminarea şcolii a fost repartizat la Armata Operativă, care avea misiunea de a apăra Carpaţii Orientali. Era una din zonele fierbinţi, unde presiunea inamicului se manifestase în anul 1916 şi care acum, în 1917 se exercita cu intenţia expresă de a trece în postura de biruitor peste acest ultim perimetru al României libere, pentru a debuşa spre grânarul Ucrainei. În anul 1917, îl găsim între combatanţi. Pentru trecerea botezului focului şi a îndeplinirii misiunilor primite, de mare ajutor moral i-a fost şi relaţia cu mai vârstnicul ofiţer în rezervă, locotenentul profesor Tiberiu Crudu care, operativ, a remarcat calităţile noului venit şi a căutat să-1 protejeze recomandându-1 superiorilor pentru a-i fi valorificate posibilităţile şi cunoştinţele dobândite în munca de propagandă. Astfel s-a aflat transferat în rândurile celor care au contribuit la susţinerea morală a luptători lor de pe linia frontului, mobilizaţi de îndemnul electrizant al generalului Eremia Grigorescu Pe aici nu se trece!. La Oneşti, în anul 1917 a fost amenajată clădirea care a adăpostit Casa Naţională, menită a patrona activitatea culturală din zonă. Pentru sala de spectacol Mihai Onofrei a pictat cortina. În ambianţa durerii şi a solidarităţii umane a realizat numeroase desene care i-au servit ulterior la modelări ce au imortalizat propriile impresii, înscriindu-l în rândul artiştilor care s-au documentat la faţa locului, cunoscând nemijlocit tragedia şi suprema jertfă pentru apărarea gliei strămoşeşti. După încetarea ostilităţilor, după măreţele înfăptuiri care au condus la Marea Unire, s-a reîntors la Iaşi pentru a-şi finaliza pregătirea în cadrul şcolii, acum însă specializându-se în sculptură la clasa profesorului Ion Mateescu. Impresiile de maximă solicitare de pe front i-au impus, ca împreună cu Aurel Băeşu şi Adam Bălţatu, să ofere publicului posibilitatea de a-i cunoaşte şi a le remarca valenţele realizărilor acelor ani. În toamna anului 1919, cei trei artişti au organizat în sala Mozart din Bucureşti o expoziţie de pictură şi sculptură. Prezent în incinta expoziţiei, Mihai Onofrei a putut înregistra reacţiile publicului vizitator. Aprecierile favorabile pentru sculpturile expuse nu s-au concretizat însă şi prin achiziţiile pe care le dorea realizatorul. Dacă tablourile colegilor au fost vândute, lucrările lui, toate turnate în gips, n-au fost cumpărate de cei interesaţi să le achiziţioneze, materialul fiind considerat perisabil. În schimb, se poate aprecia că aceste exponate, distruse de creator la închiderea expoziţiei, au constituit o concludentă carte de vizită care a evidenţiat calităţile şi posibilităţile tânărului artist plastic. Urmarea a fost benefică, sculptorul obţinând o bursă pentru studii în Italia. A fost un act de curaj al celor trei prieteni ca din bruma de bani agonisiţi ca rod al muncii lor să pornească la drum spre Italia. A fost, de fapt, o îmbarcare, călătoria făcând-o cu vaporul, prilej de a vizita locuri istorice, tezaure artistice, dar şi de a-şi completa resursele materiale prin realizarea de desene, predilect portrete, achiziţionate de călătorii entuziasmaţi de calităţile celor trei tineri. În perioada anilor 1920-1922 şi-a desăvârşit pregătirea profesională în ambianţa şcolii şi a atelierului sculptorului profesor Ettore Ferrari. Realizările acestei etape i-au fost apreciate în expoziţia deschisă în anul 1921. Prezenţa la Roma i-a permis contactul cu reprezentanţii curentelor artistice, concomitent având posibilitatea de a observa şi analiza tezaurul artistic al muzeelor şi al forului public. Fotografiile păstrate în colecţia Fototecii Arhivelor Naţionale sunt relevante pentru patru din creaţiile pe care le-a realizat şi expus la Roma.  (…) Tot prin intermediul Ministerului Afacerilor Străine, în toamna anului 1921 a primit, ca o recunoaştere a bravurii din timpul războiului, Crucea comemorativă a războiului 1916-1918 cu baretele: Mărăşeşti şi Târgu Ocna. Brevetul era eliberat de Ministerul de Război la 1 octombrie 1921, fiind semnat de ministrul general Răşcanu (…) pentru sublocotenentul în rezervă Onofrei Mihai din Regimentul 3 Grăniceri. (…) Impresia făcută la Roma, inclusiv în rândurile membrilor reprezentanţei ţării noastre, i-a fost de mare ajutor la revenirea în ţară, atunci când din cauza dificultăţilor inerente oricărui început avea nevoie de un sprijin pentru a le depăşi. La 23 martie 1923, consulul general al României la Roma, Jean Chitescu (?), aflat la Bucureşti, adresa în scris un apel amical maiorului aviator Ştefan Protopopescu, comandantul Arsenalului Aeronautic de la Cotroceni, rugându-l să-I sprijine pe tânărul sculptor Mihai Onofrei, care s-a evidenţiat în Italia ca expozant, luând premii cu laude la toate expoziţiile de acolo şi care s-a reîntors în România ca să lucreze în ţara lui. Îl solicita să-l ajute în realizarea primelor utilaje cu care să-şi organizeze un atelier, precum şi cu un soldat care să-i pozeze pentru a putea realiza machetele unor monumente ale Eroilor. Un alt demers a fost întreprins de G.T. Kirileanu, care la 29 septembrie 1923 se adresa lui Virgil Drăghiceanu, secretar-director la Comisiunea Monumentelor Istorice, pentru a-i facilita lui Mihai Onofrei obţinerea unui spaţiu pentru atelier în clădirile anexe ale bisericii Stavropoleos. O fotografie prezintă atmosfera atelierului din acea etapă de creaţie, fără a avea precizată adresa. Ştim că, la acea dată, sculptorul locuia în strada Victor Emanoil la nr. 5. La 2 martie 1923, Ministerul de Război revenea cu o nouă recunoaştere a contribuţiei în campania anului 1917, acordându-i locotenentului în rezervă Mihai Onofrei medalia Victoria a războiului 1916-1921. Răsunetul succeselor repurtate de tânărul sculptor în Italia a fost preluat şi<

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.