31.05.2017,  16:32:46 | 0 comentarii | 4803 vizualizari GALERIE:     FOTO    
PSD Petroşani a marcat Ziua Rezervistului Militar


de Corneliu BRAN

Puţină lume cunoaşte faptul că pe 31 mai se sărbătoreşte „Ziua Rezervistului Militar”. Pe 12 mai 2010, Guvernul României de-atunci stabilea printr-o HG că instituţiile publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională „pot sprijini, în condiţiile legii, manifestări prilejuite de acest eveniment”. Numai că de la a da o astfel de hotărâre de guvern şi la a organiza un eveniment legat de rezervişti e cale lungă, cum se întâmplă şi în alte domenii şi cum a devenit se pare o obişnuinţă, cel puţin în Valea Jiului. Nimeni, dar absolut nimeni din Vale n-a mai adus în prim-plan această zi în 2017. Cu excepţia celor din cadrul organizaţiei PSD Petroşani, care, chiar dacă n-au spart norii cu alte activităţi „monumentale” (nu mai vorbim de celelalte partide care pe plan social, monden şi cultural au o activitate aproape inexistentă!), au an de an câteva acţiuni devenite deja de tradiţie în localitate, punctând prin diverse acţiuni o serie de evenimente: „Ziua Scriitorilor”, „Ziua Crucii Roşii”, concursurile anuale de table şi fotbal, „Săptămâna Femeilor 1-8 Martie”, „Ziua Armatei – 25 octombrie”, „Ziua Eroilor”, această „Zi a Rezervistului Militar” din ultima zi a lunii mai şi alte câteva acţiuni sociale şi evenimente puse la cale de Clubul Femeilor Social-Democrate sau de aripa tânără a organizaţiei. La fel s-a întâmplat şi marţi 30 mai, seara, începând cu orele 18,00, când în sala de şedinţe a PSD Petroşani 34 de rezervişti militari din cadrul A.C.M.R.R. „Valea Jiului” au primit diplome de merit din partea PSD Petroşani „pentru întreaga activitate depusă în slujba ţării – Patrie, Onoare, Demnitate”, în prezenţa câtorva zeci de membrii ai acestui partid, în frunte cu preşedintele organizaţiei, Ioan Rus, cu consilierul local şi prim-vicepreşedintele Costel Postolache (creierul organizării acestei acţiuni), rectorul Universităţii Petroşani, Radu Sorin, viceprimarul Florin Nicolae, ceilalţi consilieri locali, preşedintele organizaţiei de femei şi consilieră local Margareta Burduf.

Nu putea lipsi de la manifestarea fermecătoarea Lavinia Grigoriu, distinsă consilieră locală şi totodată preşedinte energic al tinerilor social-democraţi petroşeneni.

Se cuvine să-i amintim şi noi aici, aşa cum o facem de fiecare dată în astfel de momente, iar de data aceasta o vom face milităreşte, conform gradului în rezervă a fiecăruia: coloneii Constantin Fulga, Ioan Leviţchi, Ioan Lukacs, Nicolae Popa, Teodor Poşuş, Iuliu Adrian Ronai, Virgil Sanda, Ioan Şerban, Vodă Uţă, Grigore Văduva şi Dănilă Moldovan; locotenent-coloneii Iosif Alecu, Emanoel Coleş, Vasile Dan, Emil Cătălin Fetoiu, Florin Koller,Vasile Ioan Pop (Sile cum îl ştiu apropiaţii) şi Constantin Prisecaru; maiorii Viorel Breje, Gheorghe Marc, Claudiu Moldovan, Marian Pelcea şi Ioan Ureche; căpitanii Gheorghe Bârnă, Gheorghe Ile şi Ioan Lupu; plutonierul major şef Claudiu Boghian; maistrul militar principal  Gheorghe Popa, plutonierii adjuncţi şef Marin Atanase, Cezar Bejenaru, Vasile Murgilă; plutonierii adjuncţi Sorel Duşa, Marian Henteşi şi Valentin Vasile.

 Chiar dacă dintre cei amintiţi mai sus n-au fost destui prezenţi, în sală s-au prezentat cel puţin jumătate dintre ei, iar la primirea diplomelor emoţiile pentru unii dintre dumnealor au fost destul de mari, mulţumind celor din PSD Petroşani că „este singura organizaţie de partid care de câţiva ani organizează ceva şi pentru noi, fapt pentru care vă mulţumim!”.

În afară de premierea propriu-zisă, la acţiune au luat cuvântul şi câţiva dintre cei prezenţi. Colonelul Iuliu Adrian Ronai a vorbit deschis de faptul că rezerviştii militari şi veteranii de război sunt tot mai puţin veneraţi de nişte instituţii ale statului care n-ar trebui să facă asta, amintind şi faptul că spre cinstea organizaţiei, PSD Petroşani este an de an alături de cadrele militare în rezervă cu ocazia zilei de 31 mai.

Totul s-a încheiat cu o frumoasă poză de grup şi cu strângeri de mână şi saluturi ostăşeşti sau prieteneşti, fiecare după cum a crezut de cuviinţă, fiecare căzând de acord că următoarea întâlnire „trebuie să aibă loc cât mai repede, să ne simţim bine ca nişte colegi adevăraţi... nu de alta, dar uitaţi-vă la veteranii de război, care într-un an s-au decimat, la Petroşani mai existând doar unul singur: o doamnă fostă sanitar pe front!”.

Şi din partea redacţiei „La Mulţi Ani!” şi fericire alături de cei dragi tuturor cadrelor militare în rezervă de ziua lor!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter