28.07.2017,  10:47:22 | 0 comentarii | 1423 vizualizari GALERIE:     FOTO    
„Sub semnul lupului”, la DACFEST 2017- o adevărată lecție de istorie antică
de Alina PIPAN

„Dacia liberă!” Este strigătul de luptă al războinicilor daci care se întorc acum „Sub semnul lupului”. Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional DACFEST se desfăşoară în acest an în mai multe locaţii din judeţ şi aduce câteva premiere. Manifestările au început ieri, la Costeşti, unde turiştii au avut parte de  de ghidajul specialiştilor îmbrăcaţi în costume antice, iar la Orăştie a avut loc o paradă de costume antice.

Astăzi se instalează taberele  la Măgura Uroiului, iar deschiderea oficială va avea loc astăzi, la Simeria.

Sâmbătă şi duminică, în 29 şi 30 iulie, vor fi două zile pline pe Platoul de la Măgura Uroiului.

„Câteva sute de reenactori din mai multe trupe din România şi din străinătate vă vor  introduce în lumea strămoşilor. Avem înfruntări între luptători, ateliere de fierărie, de prelucrat lemnul şi lutul, dar şi cele de făcut gherghef, preferatul copiilor. Cei care vor să participe efectiv au la dispoziţie, duminică, concursul „Sica de aur”, spune arheologul Marius Barbu, membru al Filialei Deva a Asociaţiei Terra Dacica Aeterna şi comandantul trupei  dacice.

Tot sâmbătă, sunteţi aşteptaţi la un concurs de gastronomie: „Avem mai multe momente speciale pregătite pentru ediţia din 2017, unul este acest concurs unde trupele de reenacment vor găti bucate după reţete antice. Va trebui să se descurce cu aceeaşi sumă de bani şi să prepare totul cu ingrediente folosite şi de strămoşi. Invităm publicul la masă, bineînţeles, după ce membrii juriului vor stabili câştigătorii”, spune Angelica Bălos, vicepreşedinte al Filialei Deva a Asociaţiei Terra Dacica Aeterna.

DACFEST a devenit unul dintre cele mai mari şi mai importante festivaluri de reconstituire istorică antică. Celor aproape o sută de membrii ai Asociaţiei Terra Dacica Aeterna li se alătură Asociaţia Culturală pentru Istorie Vie Alba Iulia, Asociaţia Culturală Geto-Dacii din Moldova, Asociaţia Historia Renescita-Grupul Geto-Dacii Sudcarpatici, dar şi Legio I Italica din Bulgaria.

 „Nu e doar o manifestare la care lumea se distrează, e o adevărată lecţie de istorie antică, aşa a şi fost conceput încă de la început. Este un mijloc excelent de a transmite informaţii istorice, unele chiar tehnice şi seci pe alocuri, publicului spectator. Avem partea de ateliere demonstrative, unde aplicăm tehnologie şi metode ca acum 1900 de ani şi facem diverse obiecte simililare celor de atunci – arme, ceramică, ţesături, etc. Avem şi ateliere interactive, unde mai ales copiii pot să stea să înveţe diverse lucruri. Ideea este să facem un eveniment educativ, de unde lumea să plece cu ceva util acasă, fiindcă publicul român este bombardat zilnic cu tot felul de invenţii şi minciuni despre daci şi romani. Măgura Uroiului şi tăpşanul de la poalele ei, acolo unde are loc festivalul, este cel mai bun loc din România pentru o astfel de manifestare. Locul este încărcat de istorie, sunt vestigii arheologice pe Măgură şi în jurul ei, acolo au fost filmare porţiuni din filmul „Burebista”. Va fi şi un tur ghidat la siturile de pe Măgură”, spune Andrei Pogăciaş, vicepreşedintele  Asociaţiei Terra Dacica Aeterna.

Seara vor fi concerte – sâmbătă, de la ora 19, cântă Quas, Ashaena şi Nightlosers, iar, de la ora 22, are loc aprinderea Focului Sacru. Duminică,  programul folcloric începe la ora 16, după care pe scenă, de la ora 19, urcă trupa Phoenix. Vă aşteptăm la DACFEST, să retrăim împreună istoria strămoşilor noştri!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter