28.09.2017,  15:11:34 | 1 comentariu | 1663 vizualizari
Garajul și atelierul service pentru zona Straja, realizate de Zona D


de Alina PIPAN

Anul acesta Lupeniul a primit o parte din banii pentru dezvoltarea domeniului schiabil. Până acu, după ani de implementare, proiectul a fost decontat doar în proporție de 50 la sută. Din păcate aceste investiții în turism nu pot fi finanțate cu bani europeni, iar alocările bugetare depind doar de guvern.

Cu banii primiți în acest an s-a decis construirea unui garaj care include și un atelier service pentru ratrak-uri, inclusiv dotările aferente. Din alocările pentru anul viitor se dorește finalizarea pasarelei pentru schiori.

Imediat ce fondurile au fost alocate, Primăria Lupeni a scos la licitație lucrările de execuție a hangarelor de întreținere. La licitație nu s-a prezentat decât Zona D. Lucrarea scoasă la licitație pentru suma de 1.833.333 lei şi a fost câștigată la prețul de 1.777.999 lei.

Construcţia se va realiza imediat după intersecția drumului care duce în stațiune cu drumul de acces spre captare Sohodol, în stânga drumului spre Sohodol, și va cuprinde în ansamblul ei: garaje şi spaţiu service pentru ratrack-uri, spaţiu pentru depozitare tunuri de zăpadă, ATV–uri, snow-mobile, alte materiale anexe şi spaţii pentru personalul administrativ (cazare şi sală de mese-club). Clădirea va avea două zone decalate pe înălţime, cu o diferenţă de 1,20 m. Pe suprafața construită de 627,74 mp vor fi amenajate holuri de acces, o încăpere pentru centrala termică, două grupuri sanitare diferenţiate pe sexe, o sală de mese, un oficiu pentru servire, păstrat mâncare, veselă etc., cinci camere de cazare pentru personal, fiecare cu baie proprie, punct de informare turistică.

 


Comentarii articol (1 )

#1 Ionel 28.09.2017,  21:54:37
Foarte bine . Ma bucur ca a câștigat o firma locală . Suuces


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter