26.10.2017, 19:33:11 | 0 comentarii | 3776 vizualizari
GALERIE:
![]()
Festivalul Internaţional de Umor. „Ion Cănăvoiu” Ediţia a XXV-a
![]() Articole de acelasi autor
de Petronela VALI SLAVU
Festivalul de umor organizat în memoria maestrului Ion Cănăvoiu este unul dintre festivalurile la care revin cu plăcere. Când am norocul să fiu invitată, desigur. Locul desfășurării este aproape, la o aruncătură de... poantă, peste Parâng, iar oamenii implicați în organizare sunt aproape de sufletul meu. Anul acesta, am avut noroc să fiu printre laureați, așa că, în 21-22 octombrie, am participat la încă o ediție reușită. Festivalul a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj (director Ion Cepoi), Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” (director Olimpia Bratu), Uniunea Epigramiştilor din România (președinte George Corbu), Asociaţia Naţională a Caricaturiştilor, Consiliul Local şi Primăria Runcu, Muzeul Judeţean Gorj, Societatea Umoriştilor Gorjeni, Trustul „Flacăra” și Liga Culturală „Fiii Gorjului” (președinte Alexandru Păsărin). Festivitatea de premiere a avut loc la Căminul Cultural din Bâltișoara – un sat al comunei Runcu. Așa cum ne-am obișnuit, am fost întâmpinați cu vin, nuci, boabe de porumb și castane. Elevii de la școala din comună au prezentat un minunat program artistic din care nu au lipsit fabule din creația lui Ion Cănăvoiu, interpretate cu mult talent. Iar Ansamblul Folcloric „Maria Apostol” ne-a încântat cu o suită de dansuri populare. Palmaresul festivalului Secțiunea „Epigramă” Secțiunea „Fabulă” Secțiunea „Parodie/poezie umoristică” Secțiunea „Volume” Premiul anual pentru literatură „Ion Cănăvoiu”, acordat de Biblioteca Judeţeană unui scriitor gorjean, pentru volumul anului a fost acordat scriitorului Lazăr Popescu. Texte umoristice din creația lui Ion Cănăvoiu (1939-1992) Ora de iarnă Unui așa-zis umorist Viață grea Performanță Femeia și politica Unui senator care tace Unui chirurg Corbii Erau doi corbi prieteni foarte, Din vremea străbunicei Dochii Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|