Cu volumul de versuri Orașul de la capătul poeziei Marian Boboc se reîntoarce la poezie. Nu că ar fi fost plecat din măruntaiele acesteia, ci pentru că a trecut un timp de când nu a mai publicat versuri. 

Un număr impresionant de cărți de istorie locală, ca urmare a consultării mai multor arhive și a unor ample interviuri cu oameni ai locului, au apărut sub semnătura lui Marian în ultimii ani. Cu toate acestea, cărțile-document ale lui Marian au un aer poetic, semn că el este mai întâi interesat de poezia trecutului în paralel cu faptele însele. Nu ezit să afirm că aceste cărți sunt de o mare importanță pentru Valea Jiului din cel puțin două motive: primul ar fi că zona a fost foarte puțin studiată de istorici, al doilea fiind acela că aduc la suprafață întâmplări și documente inedite care altfel s-ar fi pierdut în praful arhivelor.
Orașul de la capătul poeziei se prezintă ca un volum de versuri al maturității poetice la care a ajuns Marian Boboc. Volumul cuprinde mai multe părți reunite sub titluri sugestive ca orașul de la capătul poeziei, love story, scrie și pleacă, strada bețivanilor, beatnic într-un oraș de cărbune… și un număr de 27 de poeme traduse în engleză de Ivona Berceanu. Mai remarcăm introducerea genială a cunoscutului Ion Hirghiduș, coperta inspirată pe care a desenat-o Adrian Cerchez și expresiva prezentare de pe coperta a IV-a făcută de poetul Aurel Pantea.
Deși titlul volumului Orașul de la capătul poeziei ne-ar face să credem că există un loc apoetic, dimpotrivă acest loc e cel mai poetic cu putință „…de pe creasta munților/ și din muchia norilor/poezia/ se vede la fel/ un roi de cuvinte sălbatice/ într-o orbitoare și asurzitoare/ mișcare” (roi de cuvinte, pag. 16). Pe de altă parte locuirea poetică a poetului într-un asftel de oraș îl lasă pradă tuturor riscurilor (supus tuturor riscurilor, pag. 17).
De fiecare dată când citesc poezia lui Marian îmi pare că ea e o cronică poetică a faptelor obișnuite, căci tot ce e obișnuit se transformă în stihurile cotidianului „ți-ai uitat portjartierul…/sper că nu te superi/ că nu ți l-am înapoiat/ nici până astăzi/ l-am făcut cadou/ străzii pe care locuiesc/ de atunci strada mea/ e plină de bărbați/ care agață aerul…” (ultima dată, pag. 21). De aici și nostalgia poemei finale, poezia care pune capăt poeziei, dar asta e o utopie poetică “în orașul de la capătul poeziei/ pe fiecare indicator/ este scris/ câte un vers/ spre/ poema finală” (indicatoare, pag. 22). Până și cifrele au poezia lor și capătă sens în orașul de la capătul poeziei, ca în poemele ca în amor  și logaritmi – în aritmetică e ca în amor/ unele cifre sunt doar de décor…/ și nu uita: important e rezultatul/ nu cum este îmbrăcat bărbatul… (ca în amor, pag. 82), în dimineața asta norii/ sunt logaritmi/ în care baza/ ești chiar tu/ atenție mare (logaritmi). 
Marile teme care străbat poetica lui Marian Boboc sunt sentimente ca - iubire/ură, trăiri concrete ca – beția, și mai presus de toate material primă a poeticii – cuvântul. Dacă aș rezuma cumva poetica lui Marian ar fi aceea că beția cuvintelor face posibile sentimente ca iubirea. Un întreg capitol dedicat beției și bețivilor alcătuiesc o parte a volumului. Acesta îmi pare o odă a beției și bețivilor, o adevărată descoperire a laturii dionisiace a omului. În poezia bobociană beția ocupă un rol central pentru că o face posibilă și că aceasta mai semnifică că poezia poate fi interpretată ca o beție a cuvântului, diferit de toate celelalte forme ale scriiturii. Iată unele versuri care exemplifică „și viața bețivului/ oricât ar fi de cuprinzătoare/ și de atrăgătoare/ are inconvenientele ei/… bețivul cu grad înalt de calificare/ nu pupă niciodată sticla/ oriunde s-ar afla/ pe pământ pe mare în aer/ bețivul îmbrățișează sticla cu buzele/ suprem gest de devotament erotic” (despre unele dezavantaje)… „bravă armată de bețivi/ tu nu te saturi niciodată/ veșnic ți-e sete/ bravă armată/ tu nu necinstești niciodată băutura” (bravă armată).
Îndemn pe oricine să citească volumul Orașul de la capătul poeziei. Pentru mine poezia lui Marian este o poezie în care oricine se poate recunoaște. Mai mult, noi, cetățeni ai Văii Jiului, ne putem recunoaște mai ușor pentru că poetica lui Marian e aceea a unei ascensiuni din subteranele cuvântului spre cele mai eterate forme  ale sentimentului poetic. Un fapt inedit - volumul apare la jumătate de secol de la nașterea lui Marian. Asta semnifică că poetul e la jumătatea distanței de un veac de singurătate. Poetica lui Marian e comparabilă cu cea a lui Gabriel Garcia Marques. Tocmai de aceea l-am denumit pe Marian Poetul din subterană.
Ciprian DÎRJAN

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.