23.11.2017,  19:11:12 | 0 comentarii | 1250 vizualizari
Şi Poliţia Locală Petroşani se pregăteşte de sărbători...


de Corneliu BRAN

Deoarece luna decembrie este o lună specială, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a dat dispoziţie decidenţilor care se ocupă de Serviciul Poliţie Locală din cadrul Primăriei municipiului Petroşani să-şi organizeze din timp un plan de acţiuni prin care să fie intensificată activitatea de patrulare şi supraveghere a obiectivelor publice de pe raza localităţii.

Primarul a stabilit că trebuie suplimentate efectivele la toate acţiunile ce vizează ordinea şi liniştea publică, cu precădere în locurile unde urmează să se desfăşoare activităţi cultural-artistice şi tradiţiile locale specifice sărbătorilor de iarnă şi îndeosebi a Crăciunului. Nu a fost uitată, de asemenea, nici noaptea dintre ani, în noaptea de Revelion existând, aşa cum petroşenenii au fost obişnuiţi de ani de zile, spectacol în aer liber şi foc de artificii.
Dorel Neag, comandantul Poliţiei Locale Petroşani, va fi cel care va coordona în mod direct toate aceste măsuri de siguranţă pentru cetăţeni, sprijinit îndeaproape de viceprimarul Florin Nicolae, cel care are în aria de responsabilitate acest serviciu public. Fireşte, toate acestea şi cu sprijinul Poliţiei municipiului Petroşani – şi la nevoie (sperăm să nu fie cazul) cu sprijinul Jandarmeriei Petroşani.
„Pe întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă, luna decembrie şi începutul lunii ianuarie 2018, inclusiv în noaptea de Revelion vor acţiona pe raza municipiului patrule mixte, care-şi vor intensifica acţiunile de patrulare faţă de zilele obişnuite, aceste patrule fiind formate din poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Petroşani şi poliţişti locali din cadrul primăriei noastre”, ne-a declarat joi, 23 noiembrie, viceprimarul municipiului Petroşani, Florin Nicolae.
Legat de petarde şi artificii şi nebunia pocnitorilor şi bubuiturilor, Florin Nicolae a ţinut să atragă atenţia încă o dată amatorilor: „Atragem atenţia şi pe această cale cetăţenilor noştri asupra respectării normelor în vigoare, atât pe linia ordinii şi liniştii publice cât şi pe linia deţinerii şi folosirii petardelor şi artificiilor. Aceste materiale pirotehnice nu pot fi folosite decât în noaptea dintre ani şi nu pot fi achiziţionate decât de la persoane fizice sau firme autorizate. Nerespectarea acestor prevederi poate conduce în primul rând la accidente grave, care pot afecta sănătatea şi viaţa, iar în al doilea rând la sancţiuni usturătoare prevăzute de legile în vigoare. Chiar şi în noaptea dintre ani îi rugăm pe părinţi să-şi supravegheze copiii şi să nu-i lase să folosească singuri aceste materiale, deoarece cred că ştie şi vede toată lumea câte accidente au fost de-a lungul anilor din această cauză şi de aceea e bine să le preîntâmpinăm cât putem”.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter