Fiindcă ne apropiem cu paşi repezi să sărbătorim 99 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 înfăptuită de românii adevăraţi la Alba-Iulia, încercăm azi să aducem la lumină o poveste din Petrila mai puţin ştiută, ce are legătură indirectă cu această filă de istorie românească.

Povestea îl are ca personaj principal pe primarul comunei Petrila din perioada anilor 1908-1918, Petru Boantă, fiul lui Pavel şi Trifana Boantă, originar din Lunca de Jos din familia Bontonilor.

Petru Boantă

Strănepotul fostului edil petrilean, profesorul Gheorghe Boantă, spune că fostul primar Petru Boantă a avut doi băieţi, „Petru Boantă a lui Petru Birău”, născut în anul 1890 şi decedat în anul 1941 şi căsătorit cu Ilina (care a trăit până în anul 1978), cu care a avut 14 copii. El plecat dintre cei vii în urma unui accident nefericit petrecut la locul de muncă de la moara cu apă pe care familia sa o avea pe cursul Jiului de Est.

Al doilea fecior s-a numit Andrei şi a plecat la Ceruri în anul 1963, lăsând în urmă patru fete şi pe soţia Măriuţa.

Petru Boantă a fost primar în perioada Primului Război Mondial şi în anul în care România a înfăptuit Marea Unire. Profesorul Gheorghe Boantă susţine că are date clare ce atestă că a continuat să fie primar şi după 1918, până tocmai în anul 1921. Dar asta contează mai puţin în povestea noastră, să trecem mai departe şi să-l lăsăm pe profesorul Boantă, în calitate de strănepot al fostului primar să povestească şi să vedem împreună rolul pe care l-a avut acest primar în perioada respectivă, un rol de român adevărat deloc de neglijat pentru comunitatea petrileană.

Momârlani vs. Regat. Arhive distruse

„De la bunica mea, Ilina, dar şi din alte izvoare ale timpurilor acelea pe care le-am cercetat vreme de zeci de ani, ştiu că străbunicul meu a fost un mare patriot şi un bun român. De la 10 ani, de când am început să înţeleg ce înseamnă viaţa şi fiind mereu alături de bunica mea, nora lui Pătru Birău, am aflat multe lucruri despre această familie. Bunica mea a venit din familia Şotângă ca şi noră în anul 1909, şi deci l-a cunoscut bine pe fostul primar, străbunicul meu. Îmi povestea bunica că Petru Boantă a luptat foarte mult în perioada aceea ca să menţină românismul şi tradiţiile româneşti împotriva unui regim ostil Unirii Transilvaniei cu Ţara Mamă, România. Chiar dacă austro-ungarii i-au maghiarizat până şi primarului numele, precum altor zeci de mii de români din tot Ardealul, făcându-l din Petru, Peter, el niciodată n-a avut decât crezul românesc, decât naţiunea română şi simbolurile ei, iar în toate documentele vremii s-a semnat tot cu Petru. Se ştie că hotarele Imperiului puneau stavilă legăturilor românilor de-aici cu românii de peste Carpaţi, însă chiar şi aşa bunica mi-a povestit că străbunicul şi alţi petrileni aveau strânse legături cu cei din Regat şi lupta pe ascuns, cum putea, pentru idealul românilor: UNIREA. Bunica îmi spunea că pe Drumul lui Mihai Viteazul, cunoscut şi ca Drumul Poştalioanelor, prin Pasul Vâlcan şi până la Merişor, iar în partea cealaltă la Schela-Gorj, de multe ori la întoarcerea dinspre Haţeg, poştalionul se oprea şi vizitiul primea cadou pentru Casa Regală câteun ciubăr de brânză momârlănească făcută din laptele oilor de pe Muntele Capra, un aliment foarte apreciat de familia regală. Străbunicul a avut mai multe contacte chiar şi cu familia regală, inclusiv cu Regele Carol şi mai apoi cu Regele Ferdinand. Din păcate, în timpul războiului întâi mondial, în anii în care şi România s-a implicat în acele lupte, între anii 1916-1918, administraţia austro-ungară a apucat să distrugă şi la Petrila, ca şi în alte localităţi ale noastre, documentele şi registrele de la primăriile şi parohiile din Valea Jiului, cu toată opoziţia primarilor sau a funcţionarilor români. Ordinul venea de sus, se executa, iar cine se opunea plătea cu închisoare grea sau chiar cu propria-i viaţă! Practic, în acei ani primăria noastră a rămas aproape fără arhive”.

 

Salvarea unui clopot de la Biserica din Brad-Petrila

„Tot bunica mi-a mai zis şi faptul că străbunicul meu a dat dovadă de eroism în ceea ce priveşte salvarea unui clopot al Sfintei Biserici din Brad-Petrila, în perioada acea gri când din turlelele bisericilor ortodoxe, austro-ungarii dădeau ordine să fie îndepărtate clopotele şi duse la topit! De ce? Simplu. Ca românii să nu mai ştie de ortodoxie, să nu mai poată preoţii să-şi ţină slujbele şi aşa mai departe! Astfel, un clopot din acesta, făcut prin 1908, la care a contribuit la achiziţionarea lui şi străbunicul meu, plus alţi câţiva săteni şi, mai ales, familia Dan Moşic (dacă nu ştiţi, chiar părinţii preotului Traian Moşic), a fost ascuns în şopru, în grajdul de piatră al primarului, străbunicul meu, care se află şi acum în proprietatea familiei aflat în satul Lunca. Era locul unde se cobora fânul din pod, iar acel clopot a fost ascuns în fân în perioada războiului, după care a fost dus înapoi. Bunica mi-a povestit totul cu fir de amănunt şi din câte ştiu şi preotul Traian Moşic a povestit scena aceasta auzită de la părinţii săi, petrecută exact în anul când România a intrat în război (se ştie, ţara noastră a intrat în conflict în ultima lună de vară, cu o zi înainte de Sfântă Măria Mare, pe 14 august)”.

 

Începutul şi sfârşitul calvarului unui primar patriot

„Din anumite mărturii ale membrilor familiei mele vă povestesc un episod petrecut care i-au făcut zilele amare străbunicului meu. El s-a petrecut în momentul în care ostaşi din cadrul Armatei Române, cavalerişti, nu foarte bine organizaţi au ajuns în urma unor lupte puternice din zona graniţelor la Petrila. Se ştie că linia românilor era pe Dealul Maleii, şi linia austro-ungarilor era pe vârfurile de munte din jurul Petrilei, pe Cheile Roşiei şi pe Curmătura Crestăturii. De aceea, azi apar şi pe Dealul Maleii şi în Culmea Crestăturii (unde avem noi şi un teren) şi în alte zone mărturii ale fostelor tranşee, semne clare că şi în zona Petrilei s-au dat lupte. În 1960-1961 se puteau vedea încă foarte evident aceste tranşee, eu plimbându-mă de multe ori pe-acolo. Revenind, la un moment dat soldaţii români au ajuns şi în comună, lipind totodată şi nişte afişe mari prin care spuneau tranşant: „Trăiască România, jos Ungaria!”. Străbunicul Petru, primar fiind, a privit toate acestea cu multă bucurie şi a spus la un moment dat unor persoane, în văzul lumii, că acele afişe sunt binevenite, dar că mai bine ar fi dacă petrilenii ar trăi şi ei în România. Atât le-a trebuit celor din administraţia austro-ungară să afle şi după retragerea trupelor române pentru străbunicul a urmat calvarul. Printr-o adresă, Ministerul Regesc Maghiar de Justiţie anunţă Prefectura că la Deva continuă cercetarea procurorilor regeşti împotriva primarului comunal Petru Boantă şi a altor doi aşa-zişi tovarăşi, pentru faptul penal, instigare, lăsând de înţeles foarte clar că aşa-zişii bănuiţi pot fi arestaţi preventiv. Ceilalţi doi „tovarăşi” erau un poliţist comunal, tot Petru, Codrean şi Dumitru Moruş, un funcţionar la o bancă din câte am înţeles. Pe toţi trei i-au arestat în toamna acelui an, 1916, şi i-au închis, prima oară la Haţeg, într-o închisoare austro-ungară şi apoi i-au dus într-o puşcărie de lângă Budapesta, fiind eliberaţi de abia după înfăptuirea Unirii de la 1918, străbunicul meu ajungând acasă cu o sănătate precară, slăbit şi cu o stare psihică destul de sensibilă, ameliorată după câteva luni (dar starea fizică precară i-a rămas până a murit). Bunica mi-a povestit cum Petru a venit acasă foarte afectat, foarte bătut şi chinuit şi cu un mare regret că n-a putut să participe în mod fizic la manifestările legate de Unirea Ardealului cu Patria Mumă, dar cu marea satisfacţie că actul Unirii s-a săvârşit.

Reîntors bolnav după mai bine de doi ani de chin din puşcăriile austro-ungare, chiar şi aşa el a mai condus primăria vreme de aproape trei ani, până cu câteva luni înainte de a-şi da sfârşitul (pe 13 decembrie 1921), fiind înmormântat în cimitirul din Taia, undeva lângă intrarea în Sfânta Biserică. Ştiu în mod sigur de la bunica mea că a mai fost primar şi în 1919 şi în 1920 şi câteva luni din anul 1921, chiar dacă poate în scriptele vremurilor sunt trecute anumite date eronate şi chiar dacă în locul lui semna altcineva în perioadele din acei ani când din cauza bolilor căpătate în puşcăriile austro-ungare nu se putea deplasa la primărie”.

 

Două realizări importante

„Tot în perioada cât străbunicul meu a fost primar au existat şi câteva realizări importante pentru viaţa comunităţii petrilene. A fost dată în folosinţă fabrica de cărămidă, pe contractul respectiv apărând numele lui Boantă Petru. La fel, în 1914, apare pe un contract din nou numele lui Petru Boantă, atunci când s-au făcut primele puţuri de apă la Jieţ! Puţuri de apă de mare adâncime care vor fi folosite ulterior pentru deservirea comunei Petrila”.

 

Alţi doi soldaţi - eroi din familia Boantă

Strănepotul Boantă a ţinut în încheiere să se consemneze şi o altă chestiune importantă legată de familia sa, fiind vorba de „doi eroi ai neamului care au luptat până la sacrificiu pentru ţară şi regalitate”: „Tot în legătură cu regalitatea şi cu Ţara, vreau să spun că un nepot de-al dumnealui, Lazăr Boantă, născut în 1922, la împlinirea vârstei de 20 de ani a fost încorporat în Armata României, făcând armata până la sfârşitul Celui de-Al Doilea Război Mondial pe celebra fregată Regele Ferdinand, o navă de război puternică în acei ani. Acest nepot a slujit cu cinste cinci ani pe această fregată, la final fiind şi decorat. El a trecut prin multe bătălii şi a avut acolo multe momente în care viaţa lui, ca şi a colegilor săi, a atârnat de un fir de aţă pe apă.

Un alt nepot al primarului Petru, Cornel Boantă, născut în 1924, a fost încorporat în anul 1943, în plin război mondial, slujind până în anul 1947 Armata şi Ţara. El a făcut armata în Garda Regală a Regelui Mihai. Foarte interesant şi important este faptul că la plecarea Regelui Mihai din Gara Sinaia, unchiul meu cum ar veni, a dat Onorul Regelui. Există o poză la un nepot de-al meu, pe care o voi prezenta altădată, după ce fac rost de ea, cum dă onorul la plecarea Majestăţii Sale în acele clipe dramatice prin care a trecut ţara după marele război, când sovieticii s-au infiltrat serios în toate instituţiile şi şi-au pus oamenii lor, punând ghearele pe conducerea ţării, schimbând astfel şi traseul României, una dintre cele mai bogate ţări din Europa din punct de vedere al resurselor naturale. Imediat după acest act, Cornel Boantă a fost liberat şi a venit acasă.

A consemnat Corneliu BRAN

 

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.