Marian BOBOC: Vă mai amintiți la câte acțiuni de salvare ați participat?
Sorin HOLINGER: La foarte multe…. Mi-e imposibil să spun la câte acțiuni am participat, deoarece nu le-am contabilizat niciodată. Nu sunt acțiuni grele la care să nu fi participat efectiv pe teren, în Vale sau în țară…

Marian BOBOC: Povestiți câteva intervenții mai deosebite…
Sorin HOLINGER: La explozia de la Anina, din 14 ianuarie 2006, nenorocire care a dus și la închiderea minei, am intrat cu prima echipă din care făceau parte, în afară de mine, Cîmpeanu (de la minister) și șeful stației de salvare de la Anina. În această acțiune, în urma exploziei, am căutat și găsit cele 7 victime, din păcate decedate. După ce am realizat programul, am intrat din nou în mină, în aceeași zi, cu salvatorii de la SALVAMIN și INSEMEX (conduși de ing. Dan Pupăzan), participând efectiv la recuperarea cadavrelor victimelor. Țin minte că erau iarăși și desfigurați.
xxx
La Mina Moldova Nouă, din Banat, am fost chemați să intervenim pentru că s-a surpat puțul, la 7 august 2006, suprinzând doi mineri care efectuau lucrări pe puț. Acțiunile de salvare au durat aproape o săptămână. Știam de la început că surparea puțului i-a surprins în colivie pe cei doi mineri și că nu mai sunt șanse de a fi în viață. Acțiunea s-a bazat pe recuperarea cadavrelor celor doi. Îmi amintesc cu tristețe că părinții celor două victime nu au plecat de la gura puțului până când nu i-am scos… Mama unuia dintre cei doi a spus, înainte ca salvatorii de la SALVAMIN să scoată victimele, că „astăzi îmi voi vedea fiul”. Noi îi vedeam, dar nu puteam să ajungem la ei, până când nu am reușit să degajăm și să creăm o situa­ție stabilă, cât de cât fără pericol.
xxx
Am participat și la explozia din str. 13 de la Mina Livezeni, cât și la acțiunile de redeschidere a fiecărei zone din acest important câmp minier… 
xxx
Cea mai importantă acțiune de salvare a fost explozia de la mina Petrila din 2008. Din nefericire pentru mine a fost o zi neagră: mi-am pierdut fratele și prietenii în explozie. Nu cred că știe cineva ce înseamnă să-ți scoți mort fratele din mină. Din cauza temperaturii și a exploziei, erau arși pe față, atât de arși că nu îi mai cunoșteam. Al treilea era fratele meu. Mi-am dat seama când, ajungând la cadavrul lui, am simțit o energie revărsându-se spre mine. Pare incredibil, dar așa a fost, așa l-am identificat dintre celelalte victime. Apoi, la a doua explozie era să mor și eu. Simțeam că nu mai am aer, știam că trebuie să fac cât mai puțin efort, ca să nu consum oxigen, în urma exploziei venea doar aer viciat. Îmi simțeam moartea. Nu este adevărat că în astfel de clipe îți rememorezi toată viața. Eu nu am trăit asta. Apoi, am văzut un ortac, și el salvator, cu un pulmotor. Mi-a dat și mie furtunul să trag aer, apoi eu i l-am dat lui. Și tot așa, până când s-a restabilit aerajul…

Marian BOBOC: Meseria de salvator este eminamente de echipă?
Sorin HOLINGER: Nu cred că poți să fii salvator pe cont propriu. De altfel nici nu e recomandat, fiind foarte periculos. După atâția ani de salvare minieră, pot spune că meseria de salvator este o meserie de echipă. Nu poate fi altfel.

Marian BOBOC: Ce rol are pregătirea – teoretică și practică - în viața unui salvator?
Sorin HOLINGER: Pregătirea teoretică și practică are rolul cel mai important, mai important și decât pregătirea fizică. Experiența acumulată în domeniu este foarte importantă în felul în care iei decizii în momentele cruciale.

Marian BOBOC: Ce sentiment vă încearcă după atâtea acțiuni de salvare?
Sorin HOLINGER: Nu regret nimic, nici decizia pe care am luat-o pentru a fi salvator și nici deciziile pe care le-am luat în această activitate de-a lungul timpului. Și după ieșirea la pensie, de câte ori mi s-a cerut ajutorul, e vorba de consiliere, l-am oferit cu plăcere.

Marian BOBOC: Cât de mult a evoluat tehnica de salvare minieră?
Sorin HOLINGER: Foarte puțin în Valea Jiului. Cu pași mici… În perioada când am fost inginer șef la CEH am încercat achiziționarea și dotarea cu aparate performan­te pentru a îmbunătăți activitatea de salvare… S-a reușit doar în parte, achiziționându-se aparate de măsură multigaz, aparate de verificat. Tot atunci s-a început dotarea cu aparate de salvare performante, lucru, care, din păcate, nu a mai continuat…
De menționat cea mai mare realizare privind asigurarea unei securități în această activitate a fost achiziția stației de inertizare, care funcționează și astăzi.

Marian BOBOC: Dacă ați avea un băiat care lucrează în domeniu, l-ați încuraja să îmbrățișeze meseria de salvator?
Sorin HOLINGER: Dacă aș avea un băiat care ar lucra în minerit și care ar avea aptitudini pentru meseria de salvator, l-aș încuraja. Din păcate, această meserie e pe cale de dispariție. Din fericire, am două fete, nici un băiat. Una dintre ele, Ana-Maria, a absolvit Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, cu specializarea „pilot avioane reactive”. La ora la care vorbim, este ofițer-pilot la Otopeni pe avioane Hercules. Cunoscuții mi-ai spus că eu, ca salvator minier, am dat dovadă de curaj în pământ, fiica mea dă dovadă de curaj în văzduh… Două generații curajoase, două orizonturi…

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.