Articole de acelasi autor

Asociația de gimnastică Petroșani

Valea Jiului în urmă cu 130 de ani

Primul bal românesc din Petroșeni a avut loc la Hotelul Carol Picler în urmă cu 140 de ani

Marian Boboc vă prezintă / Cum s-a ridicat Școala Generală nr. 1 Petroșani

S-AU SCURS 10 ANI DE LA APARIȚIA VOLUMULUI „LIBERALII LUI MIOCU. O RECONSTITUIRE CRONOLOGICĂ A PARTIDULUI NAȚIONAL LIBERAL ÎN VALEA JIULUI” DE MARIAN BOBOC (IV)

„OCHIUL ȘI TIMPANUL”

Din nou despre... / Casa muncitorilor

Din nou livada lui Vicu & Nicoleta Cojocaru a fost asaltată de poeți

Marian Boboc vă prezintă / Nedei de altădată din Vulcan

Din volumul „Petroșaniul în timpul primarului Petru Iacob. (1918-1924)”

„Valea Plângerii”, o sintagmă atât de folosită, încât a devenit loc comun, își are originea în presa interbelică a Văii Jiului. Unii comentatori au oferit paternitatea sintagmei lui Panait Istrati, care a efectuat o documentare la Lupeni, după greva minerilor din 6 august 1929, când au fost împușcați 22 de mineri, și care a publicat reportajul în ziarul „Lupta”. Însă am descoperit că „Valea Plângerii” are o vechime și mai mare…
La 27 aprilie 1922, ora 12,30, la mina Aurelia din Lupeni are loc o cumplită explozie. În stratul 13, blocul V, mor 82 de mineri,  4 sunt grav răniți, doar 4 mai au zile.
Tragedia emoționează opinia publică. Nici nu avea cum altfel, din moment ce a fost un adevărat carnagiu, în urma căruia rămân 67 de văduve și 94 de orfani. Pentru ei, ca să-i încurajeze, vine la Lupeni la 4 mai însuși Regele Ferdinand.
„Graiul Muncitorimei” publică pe prima pagină la 30 aprilie 1922 articolul „Valea Plângerii”. Acum Valea Jiului este denumită pentru prima dată „Valea Plângerii”. Sintagma, chiar dacă demonetizată de atâta folosire, nu și-a pierdut din actualitatea dramatică nici în zilele noastre. Autorul explică foarte clar noua denumire prin suferința produsă de accidentele miniere: „Această Vale a Jiului nici când n-a fost decât o vale a plângerilor, întrucât prin această vale, care poate este blestemată, nu este an sau lună sau zi să nu se întâmple nenorociri mai mici, dar tot atunci și groaznice și înfiorătoare catastrofe”.

„Valea Plângerii
82 muncitori arşi de vii în minele de cărbuni din Lupeni, 4 grav răniţi, 4 au scăpat în viaţă

Această Vale-Jiului din nou s-a transformat în Valea Plângerii. Din nou, s-a năpustit asupra nenorociţilor lucrători groaznica şi crâncena necruţătoare moarte, care, prin nesimţul ei şi prin cruzimea ei, cu ghearele de foc au trimis dintre ai săi pe 82 de capi ai familiilor, care familii au rămas pe drumuri fără ajutor, fără sprijin, iar sutele de copilaşi azi plâng goi şi desbrăcaţi, flămânzi şi săteoşi, căci cei ce să îngrijea de ei, în 27 Aprilie a.c. la oara 12,15 minute au trecut din viaţă, la moarte.
Această Vale a Jiului nici când n-a fost decât o vale a plângerilor, întrucât prin această vale, care poate este blestemată, nu este an sau lună sau zi să nu să întâmple nenorociri mai mici, dar tot atunci şi groaznice şi înfiorătoare catastrofe.
În 1917, tot la aceste mine din Lupeni au fost jertfa unei groaznice nenorociri 57 de muncitori, în  1918 au fost alţi 13 muncitori victimele unei groaznice explozii de dinamit în Minele din Petroşeni. În 1919 au fost iar alte 7 victime la Vulcan, şi sute şi sute de cazuri zilnice care câte unu sau doi sau trei muncitori îşi lasă viaţa în minele de cărbuni. Nu numai din punctul de vedere al nenorocirilor să poate numi această vale, Valea Plângerilor, ci şi din alt punct de vedere, şi anume să poate numi după suferinţele ce le îndură aceşti oameni, după munca silnică pe care o depun, după silnicia la care sunt condamnaţi aceştia muncitori, de sărăcia şi mizeria pe care o îndură.
Pe această cale, zilnic să aud plânsetele şi vaiete de femei şi copii orfani rămaşi pe drumuri, blestemându-şi ciasul în care s-au decis împinşi de sărăcie să vină în ea. Zilnic să strigă din partea muncitorilor, veniţi-ne întru ajutor, daţi salare pentru a asigura familiilor noastre pentru existenţa lor, într-un caz de nenorocire.
Iată, D-lor şi fraţilor, că surdul de capital nu voieşte să audă glasurile acestor nefericiţi, vedeţi că nu i se face milă de sutele de suflete care trec întristate la viaţa de veci, iată că nu îi este scârbă de procedura cruntă a surdităţii de care să foloseşte, iată că nu mult să sbate sau cugetul de îngrijirea acestora nefericiţi lucrători, şi să gândeşte şi numai la strânsul comorilor, făcând cruţare pe pielea bietului muncitor.
Cine va fi răspunzător pentru această groaznică catastrofă?
Fi-vor traşi la răspundere cei ce poate au prevăzut acest lucru înainte şi n-au luat măsuri? Tot morţii vor fi învinuiţi pentru această catastrofă, ca de obicei?
Fi-vor oare familiile acestor nenorociţi muncitori ajutate, sau tot la fel se va întâmpla ca şi cu celelalte familii, care după  2-3 luni au fost scoase din locuinţă şi aruncate pe drum, în grija D-lui?
Jalea au cuprins toată suflarea omenească care locueşte pe aceste Plaiuri. Toţi să cutrămură de cumplita lovitură a acestei catastrofe. Toţi se cugetă la tine Doamne, şi cred că mânia ta s-a deslănţuit asupra lor.
O, Doamne, ai milă şi îndurare şi cruţă aceste făpturi, care sunt după chipul şi asemănarea ta, cel puţin pentru copii mici care nu ştiu nimic de păcat, şi ca mici coconi îţi îngână rugăciuni de iertare pentru sufletele repausaţilor. 
Iar noi păcătoşi ne rugăm cu lacrăm şi îndureraţi, cerând iertare pentru păcatele celor ce au ajuns la odihna de veci, înainte de vreme.
Ocroteşte, Doamne, familiile acestor nenorociţi, şi îmblânzeşte inima bogaţilor şi acelora cu dare de mână, ca să întindă o bucăţică de pâne creaturile tale nevinovate care au rămas fără sprijin şi fără căpătâi în lumea aceasta.
Dă putere celor rămaşi pe urma lor, să poată suporta lovitura ce au primit-o prin pierderea iubiţilor lor. Iar noauă, părinte ceresc, ajută-ne ca din micile noastre puteri şi răsputeri să putem lucra fără preget şi încetare spre a şterge măcar o lacrămă de pe faţa celor nenorociţi.
Să le păstrăm memoria cu sfinţenie şi sufletele celor morţi le aşază între cei drepţi!
În veci pomenirea lor”.
Din păcate, articolul este nesemnat, astfel încât nu știm cine este autorul. Însă pe frontispiciul foii „Sindicatelor Naționale din Transilvania și Banat”, căci așa se subintitula „Graiul Muncitorimei”, sunt trecute două nume. T. Salcă era directorul, iar P. Neagu - redactorul responsabil. Cu siguranță, unul dintre cei doi este autorul articolului și cel care a lansat spre eternitatea sintagma „Valea Plângerii”. Nu putem ştii care dintre cei doi. 

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.