28.01.2018,  12:57:44 | 0 comentarii | 1633 vizualizari
Remiză / Între lidere


de Loredana JUGLEA

Două lidere s-au întâlnit sâmbătă, la Hunedoara.

CS Hunedoara, lidera Lgii a IV-a la fotbal, şi ACS Şirineasa, lidera Ligii a III-a, seria a patra. Partida, jucată pe un teren greu, plin cu zăpadă, s-a încheiat la egalitate: 1-1, după ce hunedorenii au condus cu scorul de 1-0 prin golul marcat de Alexandru Marcu, iar trupa lui Dan Vasilică a  egalat pe final de joc prin Ionuţ Gruia.
„A fost un meci greu jucat pe un tren plin de zăpada. Un joc de angajament. Echipa oaspete mi s-a părut foarte bună, o trupă unde valorile se echilibrează. Probabil că pe un teren bun lucrurile ar fi stat altfel şi ne-ar fi pus mult mai multe probleme. Noi am ştiut că trebuie să jucăm mai tare puţin. Să ne dăruim ca să scoatem un rezultat bun. Am condus la pauză cu 1-0. La noi se vede că ne-am întărit relațiile de joc şi știm că ne așteaptă un an greu”, a declarat portarul echipei CS Hunedoara, Andrei Cobliş. 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter