01.02.2018,  19:59:28 | 0 comentarii | 1516 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Grădiniţă de la Şcoala Gimnazială „I.G. Duca” Petroşani! / La a treia încercare. Să fie cu noroc!


de Corneliu BRAN

Vestea bună de început de an pentru părinţii petroşeneni care au copii preşcolari şi pentru Şcoala Gimnazială „I.G. Duca” este că, în sfârşit, au început lucrările la un nivel mai ridicat la grădiniţa alăturată acestei unităţi şcolare.

Dacă prin decembrie se vedeau lucrând doar vreo doi-trei muncitori, care mai degrabă organizau şantierul decât să mai facă şi altceva, de vreo două săptămâni cei care trec prin zonă pot vedea mai mulţi lucrători. Am aflat că ei aparţin de firma care se ocupă de finalizarea acestei construcţii, S.C. BRT Trust SRL Pui, şi că au primit ordin să se apuce de treabă la foc continuu, termenul de finalizare a lucrării fiind data de 29 septembrie 2018. În prima fază, am înţeles că s-a început cu finalizările lucrărilor de la acoperiş, iar din această săptămână s-a trecut la construcţia pereţilor interiori, plus alte lucrări specifice de compartimentare a clădirii rămase nefinalizate de ani de zile. În săptămânile următoare, odată şi cu încălzirea vremii, lucrările vor continua în ritm alert şi vor fi complexe, astfel încât să nu existe întârzieri de execuţie. Să sperăm că aşa va fi şi la 1 octombrie măcar grădiniţa să fie inaugurată, iar Şcoala Gimnazială „I.G. Duca” Petroşani să obţină în sfârşit avizul de funcţionare. Deşi vorbim de una dintre cele mai moderne şcoli din Vale, reabilitată integral prin fonduri europene, acest aviz nu s-a primit an de an din cauza acestei lucrări neterminate.
Proiectantul general al acestei lucrări este cunoscuta firmă de proiectări petroşeneană S.C. „Archistudio” SRL, iar din ce ne-a spus primarul Petroşaniului încă de la finalul anului trecut, „nu vor mai fi probleme de finanţare a lucrării, aceasta existând deja, via guvern prin ministerul de resort... Practic, vor începe lucrările cât de curând posibil şi din toamnă vom avea o în sfârşit o nouă grădiniţă.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter