06.02.2018, 19:10:42 | 2 comentarii | 3200 vizualizari
Petroșani / Noutăţi de la Asociaţia de Pescuit Sportiv „Pro Pescar”
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Deoarece încă mai există confuzie în lumea pescarilor privind zonele de pescuit din regiunea noastră şi la nivel de judeţ, revenim cu informaţii comunicate de Ion Carvațchi, preşedintele Asociaţiei de Pescuit Sportiv „Pro Pescar” Petroşani.
Zonele de pescuit montane câştigate la licitaţie de „Pro Pescar” Petroşani pe zece ani
„Mă bucur că Ziarul Văii Jiului îmi dă posibilitatea să comunic pe această cale cu toţii pescarii, fie ei înscrişi în rândurile asociaţiei noastre, fie nu. Voi spune azi câteva lucruri pe care toată suflarea pescărească trebuie să le ştie şi să ţină cont de anumite reguli, mulţumindu-le pentru înţelegere. Să începem cu zonele de pescuit ce sunt în administrarea APS Pro Pescar. În 2017 asociaţia noastră a participat la licitaţiile organizate de ANPA pentru zonele de pescuit din judeţul Hunedoara. Aceste zone de munte scoase la licitaţie au fost câştigate de către APS Pro Pescar. Ele ar fi următoarele: Lacul Cinciş, Lacul Ostrov, Lacul Păclişa, Lacul Haţeg, Lacul Valea de Peşti, Jiul de Vest superior (cu afluenţi de la izvoare până la confluenţa cu Valea Braia), Jiul de Vest mijlociu (de la Valea Braia până la confluenţa cu Jiul de Est), Jiul de Est inferior (de la confluenţa cu Taia până la confluenţa cu Jiul de Vest), Jiul inferior (de la confluenţa Jiului de Est cu Jiul de Vest până la confluenţa cu Valea Polatiştei), râul Strei – segmentul de la Pui la Subcetate, Râul Mare – inferior II (de la Lacul Haţeg până la Lacul Subcetate) şi Valea Polatiştei (de la izvoare până la confluenţa cu râul Jiu). În total, 13 zone cu cursuri de apă şi lacuri. Am câştigat la licitaţie şi lacul de la Subcetate, dar acesta s-a considerat că este în litigiu, în momentul de faţă fiind considerat aflat în aria zonei de şes şi încă nu s-a făcut contract pe acesta. Dar când instanţa va decide, se va rezolva. Oricum, este câştigat şi acest lac de către noi, iar când se va rezolva şi în instanţă, printr-un act adiţional vom putea încheia un contract şi pe acest lac.
Legat de aceste zone câştigate la licitaţie, ulterior, noi am încheiat un contract de utilizare a resurselor acvatice în scop recreativ cu Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură, contractul cu nr. 50 din 8 ianuarie 2018, valabil pe o perioadă de 10 ani. În data de 9 ianuarie 2018 am fost puşi în posesia acestor zone de pescuit prin procesul-verbal nr. 43 TRS. Spun toate astea ca să înţeleagă nu doar membrii asociaţiei noastre, ci şi cei din toate asociaţiile de pescuit, precum şi toţi amatorii care nu sunt momentan înscrişi şi n-au permis de pescuit. Sper să înţeleagă inclusiv membrii APS Hunedoara”, a declarat pentru ZVJ preşedintele Ion Carvaţchi.
Obligaţii contractuale foarte stricte şi costisitoare
Ion Carvaţchi ne-a spus şi care sunt obligaţiile contractuale (deloc simple şi deloc ieftine): „Mai mult, vreau să se ştie foarte clar că APS Pro Pescar are nişte obligaţii contractuale pe care trebuie să le respecte cu stricteţe şi asta vom face, fie că le place sau nu unora ori altora. Aşa că nu ne putem juca, altfel riscăm să fim eliminaţi din competiţie. Ţin să anunţ membrii noştri că o parte din obligaţiile pe care le-am avut stabilite în contract au fost îndeplinite. Este vorba de depunerea garanţiei bancare în valoare de 21.000 lei. Am plătit permisele de pescuit pentru 2018 – prima etapă. Am încheiat Protocolul de Colaborare şi Parteneriat cu APD Deva, urmând zilele acestea să-l ducem şi la notar pentru parafarea înţelegerii. Asta înseamnă că membrii noştri vor putea pescui în apele de şes din judeţ administrate de APS Deva şi viceversa, membrii asociaţiei devene vor putea pescui în apele de munte administrate de noi, fără alte taxe suplimentare, cu sprijin reciproc şi plata cheltuielilor jumi-juma. De asemenea, am luat legătura cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara pentru a întocmi Planul de Pază pe toate zonele pe care le avem în administrare. Prin Planul de Management şi prin contract suntem obligaţi să facem acest lucru. Planul este în curs de finalizare şi în 10-14 zile vom depune toate documentele necesare. Este obligatoriu ca să avem pază înarmată pe toate aceste zone, ceea ce va presupune un număr de 20 de oameni în acest sector, plus ce va veni din colaborarea cu Deva, şi oameni de-ai noştri care vor colabora, oameni ce deţin atestat de agent de securitate şi pază. Armele le vom cumpăra noi, iar cei care vor veni pe aceste posturi vor trebui să-şi obţină absolut toate autorizaţiile şi documentele ce ţin de port armă. Acestea vor fi ţinute sub control strict la sediul asociaţiei şi le vor lua doar când pleacă în tură. Efortul financiar cu salariile acestor oameni va fi unul considerabil şi va fi plătit din fondurile proprii ale asociaţiei noastre, bani ce provin din cotizaţii. Gândiţi-vă că la minimum pe economie, de 1.900 lei, o singură persoană te ajunge pe an, ca şi salariu, la 40.000 lei pe an. Probabil că va trebui să facem şi contracte de voluntariat, că nu ne-am putea permite să angajăm 20-25 de persoane. Dacă am face aşa, cotizaţia ar sări la cine ştie cât, iar noi ne-am propus să o păstrăm la nivelul anului trecut.
În ceea ce priveşte obligaţia contractuală privind popularea cu puieţi în zonele de pescuit administrate de noi, am făcut şi aici primii paşi. În primul rând, pe chitanţele pe care le tăiem către membri am scris: donaţie 10 lei pentru populare peşte. Asta înseamnă că obligatoriu pe facturi se va găsi peştele pentru care s-a făcut această donaţie. Nu întâmplător vrem să facem un contract cu Staţiunea de Cercetări Piscicole de la Nucet pe o perioadă tot de zece ani cât avem contractul. Dânşii ne-ar asigura astfel puietul, iar cu ocazia asta îi vom ajuta şi noi financiar ca să se dezvolte pe mai departe, având siguranţa şi certitudinea că puietul este de calitate şi are toate documentaţiile necesare ca să putem să populăm apele administrate de noi. Totul legal, la vedere, fără probleme.
Să nu uit şi faptul că suntem obligaţi să facem cheltuieli cu privire la delimitarea zonelor de pescuit prin panouri, precum şi cu montarea de panouri cu Regulamentul de pescuit. Ne obligă şi legislaţia actuală, nu doar contractul”.
Nivelul taxei de cotizaţie, neschimbat
„Legat de numărul de membri pe care Asociaţia Pro Pescar ar trebui să-l aibă, astfel încât să se încadreze cu toate aceste cheltuieli ce intervin pe baza contractului şi să mai şi rămână cotizaţia la stadiul actual, numărul minim ideal de membri ar fi 2.000. Acum cotizaţia este de 120 de lei pentru activ, 100 lei/pensionar şi 50 lei/elevi, studenţi, persoane cu handicap şi femei. Anul trecut am avut peste 1.300 de membri, iar până acum, după o primă lună a anului, avem înscrişi aproape 550 de membri. Noi mizăm pe membrii de anul trecut şi sperăm ca măcar încă câteva sute peste acest număr, ţinând cont că vor veni să se înscrie la noi şi din alte localităţi decât Valea Jiului, asta cu siguranţă. Oricum e o cursă grea şi non-stop ce am început şi cu siguranţă că toate vor fi puse la punct din ceea ce ne-am propus”, a mai spus acelaşi interlocutor.
Prohibiţie la păstrăv, liber la restul
L-am întrebat la finalul discuţiei pe Ion Carvaţchi şi ce peşti se pot pescui în această perioadă. „Se poate pescui la orice specie de peşte în afară de păstrăv. Prohibiţia va începe pe data de 6 aprilie şi va ţine aproximativ două luni de zile, până pe 9 iunie. La păstrăv se va da voie la pescuit pe data de 1 mai până pe 15 septembrie. În ceea ce priveşte capturarea peştilor, legea spune, prin Ordinul 342, dimensiunile minime ale peştilor care vor fi recuperaţi, aceste dimensiuni fiind trecute în carnetele de membru ale pescarilor noştri, astfel încât fiecare să ştie aceste lucruri”, a venit răspunsul preşedintelui asociaţiei petroşenene.
Comentarii articol (2 )
#1
Adrian07.02.2018, 10:28:44
Anul trecut cotizatia pentru pensionari a fost de 60 lei,iar acum 100 lei,cum este posibil asa ceva domnule Carvatchi ?...nu se justifica aceasta marire,sa va fie rusine !!!...este exsagerat de mult,pensiile nu sau marit cu 70 la suta si nu toti pensionarii au plecat din minerit !!!!
#2
Lucian07.02.2018, 19:15:47
Daca faceti ca si cu balta de la Groapa de gunoi in care scoateti pestii cu pripoane si mai si urlati la oamenii care pescuiesc cu o undita sa nu nu le agate cumva ii clar ce asociatie sunteti. Si in legatura cu articolul din numarul trecut al Zvj sunt curios ce cheltuieli ati avut cu puietii inafara de a intoduce cele cateva tone de caras si crap de la Stiurt din care jumate sunt morti de la introducere. Sunt chiar curios cat peste veti baga in cursurile naturale de rau. P.s. va pot ajuta cu un detaliu cu taxa unui membru la asociatie de 120 ron puteti achizitiona 1.5kg pastrav indigen cu dimensiunea de aprox 5cm /peste.
   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
|
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.
Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.